Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Flori din concursuri"20260 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
subiectivisme

subiectivisme

ColecțieRubrică30 texte

articole și eseuri despre întâmplări, fapte, evenimente; comentate în cel mai pur stil subiectiv de Florin Hălălău

de Florin Hălălău

GD

Gheorghe Duță-Micloșanu

AutorClasic

La 10aprilie 1930, într-o căsuță simplă din comuna Micloșani, județul Muscel (azi, comuna Malu cu flori, județul Dâmbovița) se năștea, ca al treilea copil, Gheorghe, fiul lui Constantin Duță- Ștefan și al Mariei Duță. Copilăria și primii ani de școală s-au petrecut la Micloșani, într-un decor de basm. Fire sensibilă și talentată, Gheorghe Duță a manifestat de timpuriu o pronunțată înclinație către artă și literatură și sub ochiul atent al învățătorului Victorian Stănescu, a ”editat” la șapirograf, împreună cu alți colegi, o revistă școlară (”Aripioare”), care a fost trimisă prin țară și în capitală. Astfel, la numai 11 ani, micul artist din Micloșani era răsplătit, în urma unui concurs de reviste școlare, cu mențiune pe țară pentru poezie și desen din partea Casei Școalelor. Drumul era astfel, stabilit. Gheorghe Duță a plecat, ca elev de liceu, la Câmpulung-Muscel. A participat la multe concursuri de cultură și literatură și meritele i-au fost recunoscute prin diplome și premii. S-a...

4 poezii, 0 proze

Ion FrunzettiIF

Ion Frunzetti

AutorClasic

FRUNZETTI, Ion (n. 20 ian. 1918, Bacău - d. 11 sept. 1985, București), poet, eseist și traducător. Este fiul Anei (n. Pandele) și al lui Const. Frunzetti, ofițer de carieră. Face școala primară la Târgu Ocna (1924-27), timp în care ia lecții de desen de la pictorul Stavru Tarasov, iar ceva mai târziu de la N.N. Tonitza; urmează liceul în diverse orașe, în funcție de mutările de garnizoană ale tatălui: Galați (unde îi este profesor de franceză Anton Holban), Oradea (timp în care, în 1933, publică epigrame în revista locală "Flori de crâng" și apoi un sonet, în "Adevărul literar și artistic"), Timișoara, Focșani. Colaborează la revista de avangardă "13" din Focșani; sonetul Nevroză e distins cu premiul întâi la concursul inițiat de redacția revistei (1934). Ultimele 2 clase de liceu le urmează la Timișoara (bacalaureatul în 1936), publicând poezii și în câteva reviste de aici: Crai nou, Colț de țaraă, Fruncea. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din...

1 poezii, 0 proze

Guțu VictoriaGV

Guțu Victoria

AutorAtelier

Victoria Guțu, originară din or. Bălți a debutat în anul 2008 la Concursul Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori ,,Florii 2008”, cu poeziile ,,Tăcerea” și ,,Lacrimi”, obținând locul III. Scrie poezii pentru revista studențească USARB. Publică poezii în revista Tinerilor poeți și Prozatori Noi, 2011. Urmează multiple publicații în ziarul săptămânal ,,Literatura și Arta”, prima publicație fiind în anul 2018 (poezia ,,Dor de tine”, ,,Privește-mă”, ,,Domesticirea furtunii”, ,,Creatorii”). În același an, publică primul volum de versuri, intitulat ,,Lumina din glastră” (ed. Universul, 2018) prefațat de marele Poet și Scriitor Nicolae Dabija. Tot în anul 2018, debutează în calitate de textieră, fiind autoarea textului ,,Azi e ziua ta, măicuță” colaborând cu interpreta Tatiana Timuș. Urmează publicațiile din revista creștin-ortodoxă ,,Călăuza credinței” din România, poezia ,,Rugăciune” și ,,Menire”. In anul 2019, publică poezii în revista ,,Roua stelară”, este inclusă în antologia...

8 poezii, 0 proze

Denis ZavorotnîiDZ

Denis Zavorotnîi

AutorAtelier

Sunt născut în Republica Moldova, orașul Dondușeni, la 10 iunie 1988. În 2007 am absolvit Liceul Teoretic „Alexei Mateevici” din localitate. La moment îmi fac studiile la ULIM, Fac. Limbi Străine și Științe ale Comunicării, specialitatea Jurnalism, anul III. Debutul literar: decembrie 2005 („Vreau să rămîn”, NOI,12,2005). Realizări: 2005 - Laureat al Concursului Republican al Tinerilor Poeți și Prozatori „Florii”,mențiune, secțiunea proză. - Premiul revistei „Comoara” pentru secțiunile poezie și proză 2006 - Premiul „Lucian Blaga” în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și Literatura Română - Premiul revistei „NOI” pentru secțiunea poezie - Laureat al Concursului „Ars Adolescentina”, organizat de Casa Radio în colaborare cu Centrul Media 2007 - Laureat al Olimpiadei Republicane la Limba și Literatura Română - Premiul II la Concursul Republican „Florii”, secțiunea poezie

20 poezii, 0 proze

Anca VieruAV

Anca Vieru

AutorAtelier

Născută pe 25 octombrie 19** Educație - Universitatea Politehnică București, apoi master în comunicare la Școala Națională de Studii Politice și Administrative Premii literare Mențiune la Concursul de poezie și proză organizat de Revista Noi, NU decembrie 2011- ianuarie 2012 pentru poezia ”Atenție, se închid ușile!” Câștigătoare a concursului CDPL-Tiuk! de proză scurtă 2012 cu povestirea „Felii de lămâie”, publicată în numărul 35 al revistei Tiuk! Premiul al III-lea la Concursul național de proză „Mihail Sadoveanu”, organizat de Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor, noiembrie 2012, cu proza „Din Veneția cu drag” Apariții editoriale: - romanul colectiv „Moș Crăciun & Co”, Editura ART; - povestirea „Souvenirs” în volumul „Ficțiuni reale”, proiect colectiv inițiat de Florin Piersic jr., Editura Humanitas

27 poezii, 0 proze

Iovița CameliaIC

Iovița Camelia

AutorAtelier

Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...

6 poezii, 0 proze

ADRIAN  ANGHELESCUAA

ADRIAN ANGHELESCU

AutorAtelier

Copil din flori, adoptat la varsta de 9 luni de 2 soti minunati care din nefericire au decedat cand aveam 15 si 18 ani si al caror nume incerc sa-l sfintesc pana la moartea mea, am reusit sa fiu absolvent de liceu, de institut de subingineri si mai apoi de ingineri, pensionar dupa 29 de ani de munca ]n siderurgie si dupa aceea profesor de liceu in urma unui concurs de titularizare care-mi permite sa profesez pana la varsta de 65 de ani, sot, tata, bunicul unor nepoti fabulosi, fost instructor aritsic pana in anii 1990, ulterior versificator si om care doreste sa-si exprime liber pareri, opinii,cugetari, etc... Acesta sunt eu si altceva nu mai am ce spune despre mine.

425 poezii, 0 proze

gheorghe SarbuGS

gheorghe Sarbu

AutorAtelier

Nascut: anul 1940, luna Iulie, ziua 26 Com. Drajna de Jos Jud. Prahova ( copil din flori ) Ocupatii : 1.- Studiul Stiintelor Umaniste : poezia, filosofia, artele frumoase , s.a. 2.- Studiul Stiintelor Exacte : -medicina naturista,alopata,homeopata- - Paranormal - Geometrie fractala - Cimp Unificat , etc. ( subpunctele 1 si 2 –studiu de unul singur ) Precedent : - paralizie faciala dreapta la virsta de 19 ani, si tratata drept poliomielita. - Panaceul Corina l-am descoperit in anul 196o, luna Mai, ziua 13. Greul de aici a inceput. A trebuit sa devin propriu-mi cobai : astfel, m-am imbolnavit, rind pe rind, de mai multe afectiuni, pina si de tuberculoza. Asadar m-am imbolnavit pe mine insumi , inainte de a vindeca pe altii. In prezent, ma ocup sa vin de hac psihozelor inalte , zonei Zoster, cirozelor si unora dintre dermatoze, singurele afectiuni pentru care nu recomand produsul alchimic Corina (panaceu) , aceste afectiuni fiind inca sub cercetare. o0o : - 09.09.1982 = Metoda de gindire...

336 poezii, 0 proze

Lelia MossoraLM

Lelia Mossora

AutorAtelier

Maria Diana POPESCU: LELIA MOSSORA - Penița înmuiată în relief și siguranță Lelia Mossora își continuă lucrul la cuvinte într-un mod pe cît de neașteptat pe atît de natural și de frumos întemeiat. Colina recentelor construcții lirice, împodobită cu temple și sculpturi, rămîne în picioare ca însuși sufletul poetei îndantelat de singurătate și de ruine, implorînd prin neputinciosul strigăt al lui Goethe: “O, mai oprește-ți pasul, secundă care treci" însetată de cunoaștere și de iubire pură, însetată de acel fior care umple Ființa, pînă la ceea ce s-ar numi “persecuția adorației”: „Îți mușc din carne flori de sânge/ și gura mea e cânt de lavă”. Frumoasă strategie pentru poetă! Începe cu o declarație de dragoste, pășește pe vîrfuri, se repéde în carnea iubirii, își aruncă la fel ca pe un catalog pe catedră proclamația, apoi se micșoreză pînă la starea de ecou, așteptîndu-ne să-i ascultăm acordurile lirice. E un spectacol rar truda zilnică a poetei de a transforma în podoabe fragile, în...

16 poezii, 0 proze

Florentina IordacheFI

Florentina Iordache

AutorAtelier

Născută și crescută în București, provin dintr-o familie simplă, cu patru membrii: părinții, sora mea și eu. Am terminat un liceu teoretic, la profilul de matematică-informatică, intensiv engleză, și am ales să îmi continui studiile la Academia de Studii Economice, din București, licență și masterat.

11 poezii, 0 proze

Flori din concursuri

de Dan Norea

pe câmpul cu maci calul cu piciorul rupt - lacrimi și un glonț noapte cu lună - printre flori strălucește laleaua neagră floarea soarelui – luna invidioasă “vreau și eu una” floarea de cactus –...

PoezieAtelier

Sabina 1

de Sofia Sinca

Orașele din Depresiunea Transilvaniei sunt așezate pe coline, în forma reliefului de deal-vale-deal, într-o șerpuire continuă. La începutul lunii mai, ramurile pomilor de pe dealuri gem sub flori...

ProzăAtelier

Nici Maria nu se lasă! - încă o prezență în revista MET

de Corneliu Traian Atanasiu

Cu doar două săptămîni în urmă, vă aduceam la cunoștință faptul că Magdalena Dale este din nou prezentă într-o revistă de poezie tanka publicată în America. Astăzi, mă bucur să vă spun că Maria...

Atelier

epopeea secundei

de Valeriu D.G. Barbu

cu apocalipsa în sân umblăm printre mese mereu pline aceleași bucate semipreparate după ceas spălăm lenjeria de pat, facem duș jumătate din casă o ocupă cosmeticalele și animalele domestice, știute...

PoezieAtelier

Prăvălia cu Umor

de Ruse Ion

Aferim! În străvechiul Tomis s-a deschis „Prăvălia cu umor” Ion TIÞA-CÃLIN Sâmbătă, 13 decembrie 2008, la Cercul Militar din Constanța, a venit pe lume Clubul Umoriștilor Constănțeni. Cronicarii...

ProzăAtelier

Aduceți-mi mai proaspete lumini!...

de Vali Slavu

Aduceți-mi mai proaspete lumini și o tăcere grea, pe-această larmă, aduceți-mi cununa mea de spini, surâsul ei ca un piron în palmă! Mă răstigniți pe-un curcubeu de flori, aprindeți ruguri reci de...

Atelier

2 club

de emilian valeriu pal

în pieptul fiecărui om nu bate o inimă ci o poveste. dacă știi s-o asculți îl poți vindeca. * a fost destul de greu să ajung în 2 club. pe lîngă proba eliminatorie de religie și examenul de admitere...

ProzăAtelier

Mirosul copilăriei

de Mihaela Roxana Boboc

Miroase a vinete și ardei copți Mirosul copilăriei mele De supă de pui, sâmbăta La miezul zilei, supa mamei Mirosul de piele sărată După jocul de-a leapșa Sau de-a v-ați ascunselea. Mirosul de...

PoezieAtelier

Cerșetori și orbi

de Corneliu Traian Atanasiu

Cerșetori și orbi Una din tendințele haiku-ului scris după ureche, fără exigențele rezultate din lecturi serioase, este manierismul, apelul la poncife și clișee pe care cititorul superficial le...

ArticolAtelier