Gheorghe Duță-Micloșanu

Nu știu spre ce locuri pașii mă mai poartă, Nu știu spre ce ghețuri voi zbura-ncălzind – Zână albă – luna – mi-a intrat pe poartă Și din stele,

De-am călcat peste morminte suduind de cele sfinte și mi-am rătăcit cărarea gândului tihnit ca marea, e c-am vrut în urma mea să rămână

Curge lumina peste timp și cântare Păsări-mușuroi, anotimp de uitare icoane căzute peste zi, de departe ceasuri sfărâmate în miezuri de

Târziu, când noaptea doarme pe-o pală de lumină Și când fântâna tace pe buza unui nor; Când liniștea aleargă cu pașii de felină Și-n boarea de