Cântec pentru mine
de Gheorghe Duță-Micloșanu(2012)
1 min lectură
Mediu
Nu știu spre ce locuri pașii mă mai poartă,
Nu știu spre ce ghețuri voi zbura-ncălzind –
Zână albă – luna – mi-a intrat pe poartă
Și din stele, aur mi-a adus, zâmbind...
Nu știu în ce clocot, inima-mi se scaldă
Fierbe în cazanul iadului ceresc...
Cu aripa frântă chiuie și saltă
Și în bucle norii, vineți, se-mpletesc!
Pe un câmp de fluturi tinerețea zburdă
Soba toarce fumul stinselor povești.
Inima îmi arde de-o durere surdă,
Timpul mușcă stâlpii casei părintești!
Revărsându-și ploaia praful peste fire,
Parcă-mi toarnă-n suflet pic de hidromel...
De pe prispa casei dând în lume știre
Ca un glas de mamă sună-un clopoțel!
A tristețe sună - vocea e deșartă,
Inima-mi prin ghețuri, s-o topi-ncălzind...
Luna-mbătrânită intră iar pe poartă,
Dar cu mâna-ntinsă, ca un om cerșind!