Târziu
de Gheorghe Duță-Micloșanu(2012)
1 min lectură
Mediu
Târziu, când noaptea doarme pe-o pală de lumină
Și când fântâna tace pe buza unui nor;
Când liniștea aleargă cu pașii de felină
Și-n boarea de cântare încep să mă-nfășor;
Când clipa-ncet se prinde de zbateri, să nu moară,
Încremenind, pierită, pe fața unui ceas;
Când scăzătoarea zilei începe să mă doară
Și când culeg din stele sclipiri ce-au mai rămas;
Când pacea doarme-n păsări stârnită din cenușă,
Vreau s-ațipesc cu fruntea pe umărul tău drept;
Când vântu-mi risipește toți crinii de sub ușă
Ca să răsară alții, pe pragul meu, aștept...
Abia atunci când noptea de mine se desparte,
Făcând să-mi înflorească speranța care-o știu;
Abia atunci, luceferi, străluminând departe,
Revarsă flori de vișin ca un suspin târziu.