Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Fiinta ta"16970 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Tarniceri AureliaTA

Tarniceri Aurelia

AutorAtelier

La început, am fost un pumn de lut în mâna Creatorului meu. Cu dragostea Lui, El m-a mângâiat și mi-a dat formă și culoare. Apoi m-a așezat în brațele vieții care să mă ducă la izvoare și să mă umple. Însă pe drum, nu știu cum, am lunecat în abis și m-am transformat în cioburi. El, taina existenței mele, m-a cules bucată cu bucată și m-a așezat în vasul în care adunase toate lacrimile mele. Apoi, a luat lumină din însăși ființa Lui și a așezat-o în inima mea. Și astfel am devenit lumină din lumină, străpungând întunericul și devenind... un strop de divin.

121 poezii, 0 proze

Tatiana ProhnițchiTP

Tatiana Prohnițchi

AutorAtelier

M-am născut în satul Sadaclia, sat ce m-a marcat prin frumusețea și liniștea din jur. Cred că mi-ar fi greu să mă despart de el totalmente. Aici, zace un Suflet ce nu il pot părăsi...E totul pentru mine, chiar dacă fizic nu imi mai aparține, îi simt pur și simplu aura, respirația, nu îmi dă pace...dar nu mă necăjește! Ba din contra, îmi dă speranțe aplicabile de supraviețuire! O neiertare și un păcat ar fi dacă aș uita de ființa trecută în neființă și de sătucul minunat!

4 poezii, 0 proze

Stoian IonutSI

Stoian Ionut

AutorAtelier

nu sunt fiinta umana sunt doar valul de vant care transmite inimii tale sentimentul!

3 poezii, 0 proze

CG

ciron gomo

AutorAtelier

Acum Tanjesc dupa racoare Si dupa stat in casa Ma-imbata o culoare Portocalie ,arsa Fierbi, apa, fiinta, floare E mare-acum napasta Inca o luna pare Sa mai dureze asta Privesc cum se usuca Tot, floare dupa floare Imi vine dor de duca Si de emancipare E trist sa-ti vezi destinul Nemultumit si dur Te-apasa tare chinul Portocaliu,obscur Intrebi la nesfirsit Incotr-o ma indrept Apelul nu-i primit, Ca nu esti intelept Stai jos si chibzuieste Ce oare va urma ? Incarca si pazeste Inchipuirea ta

1 poezii, 0 proze

FE

Feru Emilia

AutorAtelier

Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...

8 poezii, 0 proze

Dragomir RodicaDR

Dragomir Rodica

AutorAtelier

Nepoata de tarani invartejiti in a pamantului munca,crescuta in ograda plina de oratanii si invatata ca oamenii ,,de la oras" sunt prea ocupati pentru a mai simti fericirea lucrurilor simple. 3 rugaciuni m-a invatat tataia,3 rugaciuni stiu si acum. Continui sa spun seara,inainte de culcare: ,,Tatal nostru", ,,Crezul" si ,,Inger,ingerasul meu". Din ce in ce mai rar totusi.Nu mi-s bigota,dar cred intr-o fiinta superioara care,din spusele mamaiei,s-ar numi ,,Dumnezeu". Cu ,,D" mare. M-am jucat ,,cu puta in tarana",am facut baie in garla,cozonaci din lut si friptura din ciocanei de porumb,dansam pe langa geamul caminului cultural- pe atunci discoteca-,incalecam sania dis de dimineata iar seara ma infruptam din placintele coapte in soba si laptele proaspat muls de la Joiana. Il primeam,din cand in cand, cu mare bucurie pe nenea care parca in fata portii un Oltcit alb si ma pupa pe frunte.Tin bine minte ca intr-o vara mi-a adus ochelari de soare cu rama din plastic alb. Dar cu mult mai...

24 poezii, 0 proze

Elisabeta BranoiuEB

Elisabeta Branoiu

AutorAtelier

http://www.myebook.com/index.php?option=ebook&id=99371 Sunt o ființă simplă, modestă, doresc ca Sufletul meu să rămână pururi un spirit nobil, plin de morală și demnitate. Îmi place Literatura... Consider că progresul material și spiritual al umanitații este urmarea unor valori pe care civilizația omenească a știut să le transmită de-a lungul istoriei în mai toate marile opere ale literaturii Din multitudinea de argumente care susțin această afirmație, gândul mă poartă către primele Scrieri Literare, Evangheliile Apostolilor lui Iisus, opere din care pot fi extrase "invățăminte bune pentru suflet și înfrumusețarea vieții". "Una din marile greșeli ale omului, este că, fuge de cruce, fuge de suferință!" spune Pr. Arsenie Papacioc. "Cel mai profund sentiment de dragoste față de fratele tău, este acela de a-i spune adevărul” – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul Sa biruim prin blandete pe cei care ne-au ofensat; sa-i castigam prin evlavia noastra! Sa lasam sa-i pedepseasca cugetul lor si...

309 poezii, 0 proze

Adi CristiAC

Adi Cristi

AutorAtelier

ADI CRISTI Apariții editoriale 1. – După sentimente Iași 1979 2. - Play Back (ființa lucrurilor) – Editura Albatros 1983 3. - Înțelepciunea Semnelor Editura Junimea 1989 4. - Clopote pentru amândoi Editura Moldova 1995 5. - Noi (despre cealaltă parte a lumii) Editura 24: ORE 1997 6. - Despărțirea de silabe Editura TipoMoldova 2002 7. - Pasărea fără aripi Editura Tipo Moldova 2003 (Premiul Asociației Scriitorilor Iași) 8. – Dezertare din Paradis Editura TipoMoldova 2004 9. - Anatomia culorii Editura ACP – 2004 10. – Valsificatorul de tablouri Editura ACP -2004 11. - 366/24 (treisuteșaizeișișase de zile în douăzecișipatru de ore)- publicistică Editura TipoMoldova 2004 12. - Poeme de închiriat Editura ACP - 2005 13. - Dictatura Poemului Editura ACP - 2005

153 poezii, 0 proze

Sandu GabrielaSG

Sandu Gabriela

AutorAtelier

~Studii *1999-2004- GRUPUL SCOLAR ,,SFANTA MARIA’’, Galați; *15-21 mai 2002-premiul I la sesiunea de comunicări științifice, FILOZOFIE, din cadrul săptămânii liceului ,,Sfânta Maria’’; *2004- Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galați, Facultatea de LITERE SI TEOLOGIE, secția Stiințele Comunicării, JURNALISM-ENGLEZA; *2007- Bursa de studiu la Università degli Studi di Trieste- Italia. !Imi place sa calatoresc... Ma fascineaza puterea cuvantului, iar daca ar fi sa va spun ce as vrea sa devin "cand voi fi mare", as spune..."dresor" de cuvinte- e tare greu sa le stapanesti, iar cand ajungi sa o faci, esti deja dependent de ele. Cat de frumos suna...dependent de cuvinte... Cuvintele sunt parte din noi, sunt parte din fiinta noastra; e minunat sa stii sa le stapanesti, dar ce faci atunci cand te stapanesc ele pe tine? Tocmai asa stau lucrurile si cand vorbim de poezie- nu tu stapanesti cuvintele, ci ele ,prin incredibila lor forta, te stapanesc pe tine. Poetul nu face altceva decat sa...

15 poezii, 0 proze

Miron KiropolMK

Miron Kiropol

AutorClasic

s-a născut la 29 octombrie 1936 - București "Cuminte cititor îti promit ca aventurile acestea te vor lega nu numai de lumea terestra, ci nazdravan de lumea cealalta, daca vei avea rabdare sa le urmezi. Cred ca descrierea lor te va apropia de asemenea de scriitorul acestor rînduri ce te binecuvînteaza pe tine, dar mai ales pe acela care l-a împins în prapastia oraculara a scriiturii (Miron Kiropol)" Miron Kiropol e un capitol aparte al literaturii romane. Plecat demult din tara ("transfug" al comunistilor), dupa peregrinari prin Europa, stabilit in Franta si devenit poet de expresie franceza, nu-si tradeaza in nici una din limbile operei sale filonul orfic, viziunea esentiala despre om ca fiinta implicata in Dumnezeire, chiar daca balanta mantuire-decadere este rareori echilibrata. Evident, poezia lui Miron Kiropol e una a insistentelor raportări la lumea fizică, tensionată de reflectarea subiectului în oglinda oarbă a lucrurilor, care-i redă candoarea specifică, adică una lirică: "Mă...

5 poezii, 0 proze

Fiinta ta

de Dana Stoica

Cu fiinta ta Ai acoperit prapastia Peste care ma aplecasem, Razand:naiva,copila Nu-i vedeam peretii indepartandu-se Unul de altul Ca noi, dupa aceea.

PoezieAtelier

Ființa ta...

de iscru adrian

Ființa ta pare locuită de contra-ființa ne-răbdărilor tale ...pe care unori le exteriorizezi prin cuvinte cuvinte prin care fără să vrei faci vizibilă androginia profundă androginie din a cărei cauză...

PoezieAtelier

În ființa ta...

de iscru adrian

În ființa ta există numai ființă sau există mult mai mult întuneric decît lumină ...poate în ființa ta există mult mai mult întuneric decît în afara ta poate din cauza asta te simți sfîrșind cu fiece...

PoezieAtelier

Reflectarea dorințelor tale...

de iscru adrian

Ființa ta este reflectarea dorințelor tale de aceea poate încerci să re-gîndești acea suferință pozitivă și mereu viitoare cînd nu vei mai locui cu aceeași teamă în același trup cînd privindu-ți...

PoezieAtelier

Există numai ființă...

de iscru adrian

În ființa ta există numai ființă sau există mult mai mult întuneric decît lumină? poate în ființa ta există mult mai mult întuneric decît în afara ta poate din cauza asta te simți sfîrșind cu orice...

PoezieAtelier

La geamul tău...(nou)

de Dumitru Cantea

La geamul tău stăteam ades Și admiram ființa ta – Muiam al vieții sens În balta ce-ngheța... Știai, și iți plăcea să fii sirena, Ce se-ncălzește-n răsuflarea mea Și nu primeai pe nimenea... La soba...

PoezieAtelier

Primavara ta

de todor adrian

la inceput de martie, sa infloresti iubito ca o petala roza, fiinta ta-ncercata, misterul unora sa-ti para de-nteles, ca ei au fost candva, ca noi am fost odata. sa intelegi ca esti aici doar pentru...

PoezieAtelier

Doamne, îngăduința ta

de Lucian Blaga

Îngăduința ta nu are nume cînd de-ale mele griji și fapte-mi văd. S-ameninți cu avan, ceresc prăpăd nu e-n ființa ta un gînd anume. Nu osîndești că umbletul mi-e strîmb (de ce-ai spori cu această...

PoezieClasic

sărutul tău tată

de Bejliu Anne-Marie

tată unde ești îți aud glasul îmi spui iar și iar în șoaptă să-mi trăiesc marginea vieții în care am intrat te ascult tată te ascult unde-mi ești să-ți cuprind umerii cu brațele am plâns tată...

PoezieAtelier

Urare unui tanar

de Istoc Virgil

sa n-ai nici un regret pentru vreun rau pe care vrand sa-l faci,nu l-ai facut, sa nu doresti decat ce e al tau, sa stii sa taci,cand este de tacut. de vrei s-ajungi in varf-sa izbandesti- s-o iei cu...

PoezieAtelier