"Dezavuare" – 470 rezultate
0.02 secundeMeilisearchSchiopota Dragos Francisk
Scriitor amator de rubrici banale dezavuat si banalizat intr-un asemenea hal de nici eu nu ma mai recunosc de dezavuat ce sunt, banalizat, devandalizat, iar dezavuat...
2 poezii, 0 proze
Stoiciu Liviu Ioan
De la prima carte, treptat, Liviu Ioan Stoiciu a evoluat spre un discurs mai frust, în defavoarea metaforizării. Autor a peste zece cărți de poezie și proză, precum și a mai multor tentative de sinucidere, Liviu Ioan Stoiciu a copilărit într-o singurătate totală. Cantonul CFR nr. 248, în care și-a petrecut mulți ani din viață, era situat la câțiva kilometri de cea mai apropiata localitate (Adjudul Vechi). Copilăria lui a însemnat, în fond, un lung șir de trenuri și un cantonier fluturând un fanion galben, ori de câte ori vagoanele treceau prin fața cantonului. De altfel, Liviu Ioan Stociu debutează literar cu o carte intitulata La Fanion, obținând cu ea, în anul 1980, Premiul Uniunii Scriitorilor. Astăzi, Liviu Ioan Stoiciu pare un om sobru și înțelept, cu mult bun simț și cu o puternică personalitate, fiind considerat unul dintre scriitorii reprezentativi ai generației ‘80. Nu a uitat nici o clipă însă de copilăria lui însingurată petrecută la cantonul CFR 248.
4 poezii, 0 proze
liviu gradinariu
Sunt...un strain fara de tara ratacitor prin lung pustiu cu hobbyuri: poezia,filosofia, muzica, arta grafica,calatoriile la munte,tenis de camp,retorica,hermeneutica,filosofia religiei. Licentiat in stiinte juridice ,litere ,filosofie-asistenta sociala, master - la Univ.A.I.Cuza-Facultatea de Filosofie,specializarea-Filosofia artei(2004)."Etica si demnitatea umana"(dizertatie) Prima data am debutat in clasa vi cu poezia,,Dezarmare,,apoi in clasa a xii a in revista ,,Temperatura Adolescentei,, cu poeziile 'Curg' si 'Plictisit de moarte' si grafica ,in revista EKPIROSIS cu iv poezii(redactia Lumen),cu versuri in cartile editate sub numele de "Virtualia"2005,2006,participand la diverse cenacluri de poezie(am descoperit site-ul poezie.ro in 2001).In prezent profesor. STUDIAZA OAMENII,NU-I FRUNZARI.CITESTE IN CARTI,DAR SI IN OAMENI!
142 poezii, 0 proze
Berinde Ovidiu
Mă numesc Berinde Ovidiu,născut acum 29 de ani în orașul ce urmă să fie simbol al Revoluției din 89,oraș al florilor sau mai numit orașul de pe Bega.A fost într-o zi de marți,pe data de 13,tocmai de aceea ,făcând haz de necaz,spun mai mereu că m-am născut într-o zi cu șase ceasuri rele și nu trei.Totuși,nu sunt deloc superstițios ,iar numărul 13 mi-a adus de cele mai multe ori noroc. Încă de mic,din clasele primare am fost atras de materiile umaniste,în defavoarea celor reale,pe care le găseam foarte complicate ,și greu de a le deslus””taina”.Dacă mai ține bine minte,era în clasa a patra,moment deciziv,când a trebuit să particip la un concurs de poezie pe oraș.Atunci mi-am încercat așa zisul talent pentru prima oară,scriind o poezie ,după puterile mele,despr flori.A fost apreciată ,câștigând chiar un loc doi,și am fost încurajat de către doamnă învățătoare să continui.Unele poezii din această perioadă ,cam puține la număr însă,le mai păstrez și astăzi,că o amintire a copilăriei și de...
22 poezii, 0 proze
Dezavuare
de Lorena Craia
l-am ajutat pe Dumnezeu să se privească-n oglindă aceasta s-a spart la fel cum mori pe dinăuntru când nu îți îndeplinești destinul 19 iulie 2017, Constanţa
Disocieri Culturale
de Marin Mihalache
Dezavuarea triadei clasice a adevărului, binelui şi frumosului, precum și retragerea omului şi a culturii postmoderne în orizontul unei viziuni ideologice deconstructiviste au produs o sciziune...
Punct
de Valentina
S-au izbit alcalin de faianță lăstunii… Le-aș bea aripile arse de credințe și de mituri amare: adânc, sacadat, dureros, ca dezavuarea unui vis din copilărie. Le-aș presa puful încă palid și cald...
Muzeul National Cotroceni
de Marius Rădulescu
Debutul epocii moderne îl constituie revoluția de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. După sosirea la București, acesta și- a așezat tabăra în jurul mănăstirii Cotroceni, făcând din ea principala...
Rock si pornografie in biserica...
de Fluerașu Petre
Asupra acestei lumi pluteste parca din ce in ce mai pregnant spectrul “divinitatii”… Nu mai are rost sa vorbim despre “duminicile sfinte” pe care le putem petrece in biserici alaturi de “calauzitorii...
Veridicitate scindată
de ROMEO BLAJ
Întrebarea inextricabilă din existența bimilenară a creștinismului („Ce este adevărul?”1)) presupune că un adevăr obiectiv nu poate exista, omenirea fiind adepta adevărului frenetic, prin excelență...
Reflecțiile alexandrine din
de ROMEO BLAJ
Publicată în anul 1940, lucrarea lui Emil Cioran, Amurgul gândurilor, este împărțită în paisprezece secțiuni neintitulate. Eseul cioranian cultivă aforismul, valorificând virtuțile metaforice ale...
quasimodo 69
de Vasile Munteanu
vine într-o zi Poezia și îmi zice: - cocoșatule! mă uit în stânga mă uit în dreapta – ce poate vedea o inimă din care literele curg dezavuate și ca un sân de femeie îmi crește în spate proscrierea și...
Anti-sine
de Vasile Munteanu
e o durere lenevită în strânsoarea prea ludicului umăr înflorit a carne încât în suflet mi se scurg umori și-o noapte cadaverică-n burlane în aerul leuc a-nmărmurit și praful răsună ca o goarnă...
Născuți am fost...*
de Adrian Erbiceanu
Născuți am fost să scriem epopee -Sau cel puțin așa am fost crezut- Când totul se-nvârtea într-o idee Fără sfârșit și fără început. Ne pendulam între opțiunea clară De-a zice : \"Da...Trăiți...Am...
Final screenplay
de Ioana Petcu
Mărturisirea unui posibil regizor: Timpul exista prea mult pentru mine. Mă visam în fiecare noapte prostituată și fugeam enorm. Þineam doi copii de mână într-o imagine paradisiacă, pe un celuloid....
În slujba minunii
de Corneliu Traian Atanasiu
Orice minune ține doar trei zile. (vorbă din popor) Expunere Am să-l rog pe Radu să mă scuze că iau textul său ca pe un document . Mă bazez în această tentativă și pe declarația lui dintr-unul dintre...
Înțelepciunea dragostei – o perspectivă insolită asupra iubirii
de Corneliu Traian Atanasiu
Filosofia destinsă După război, Colegiul filosofic , inițiat de Jean Wahl la Paris, aduce un suflu nou filosofiei, cultivînd o gîndire mai puțin protocolară, “eliberată de o tradiție filosofică...
Trebuia să mă trec la invizible
de alice drogoreanu
de vorbit, vorbim măcar fumul se duce într-o parte discret, nepărtaș la discuții sau negocieri învârtim de cuvinte în neștire precum ne jucam cu monede între degete a, degete...îmi place mirosul lor...
Morală sau artă?
de Daniel Ionuț Vasile
Anumiți cercetători – critici literari, esteticieni – ar putea considera oarecum inadecvată întrebarea: „Morală sau artă?”, deoarece aceasta include o semnificație subiacentă a cărei valabilitate...
Romania lui Cioran
de angela furtuna
Alexandria Librării în parteneriat cu Biblioteca Bucovinei I.G.Sbiera organizează vineri, 8 aprilie 2011, o nouă manifestare din ciclul “Întâlnirile din Alexandria”, manifestare ocazionată de...
