Anti-sine

Hai sa fiu eu primul.
Un limbaj de o violenta cautata ( si controlata). Finalul reprezinta o culme din acest punct de vedere. N-as putea sa spun ca imi displace, dar mai am nevoie de timp pana sa ma obisnuiesc.De aceea cred ca se incadreaza, deocamdata, notiunii de experiment.
A cauta cuvinte insolite este o alta calitate. Atentie insa la transcriere : este vorba, probabil de \" mursecat \" nu \" murescat \" de care, marturisesc ca n-am auzit.
Cred , de asemenea, ca imperfectiunile rimei sunt si ele cautate, in acest context.
Cu o asemenea forma sentimentul nu poate fi decat acela de vigoare a scriiturii.

\"e o durere lenevită în strânsoarea
care-n celulele-nflorite m-a născut... \"
explozie de violenta nascuta din o prea-mare durere...
frumos...

Contrar regulilor politeții, care cer să îi răspund Laviniei prima, am să răspund în ordine cronologică:

1. Adrian - părerea ta este că e vorba despre o
\"violență controlată\"; ar avea rost să te contrazic? Ce pot să îți spun este că, în cazul în care ceva merită încercat în această poezie, este să nu o privești ca pe un \"exercițiu\", ci ca pe o \"perspectivă interioară\".
2. Lavinia - îți mulțumesc pentru revenire și admir faptul că ai remarcat \"începutul sfârșitului care începe\".

Ambilor, vă mai pot spune, în plus, că această poezie poate să fie și mai bine înțelasă prin precedenta (cel puțin).

Mulțumindu-vă pentru \"semnalare\",

poți trece foarte ușor de la o \"stare\" pozitivă a exprimării la una, hai să zic, negativă... desigur, fiind oarecum obișnuit cu textele tale îmi dau seama că nu cauți dinadins cuvinte insolite ci pur și simplu ele vin... versul care nu-l prea înțeleg e \"și-n silă eu cu mine însumi mă sărut\"... dacă e silă și e vorba de tine cu tine de ce nu renunți:)? sau e un altfel de narcis?

Ioane,

pentru mine lumea-i o oglindă în care senzorialul este „reflectarea” propriului sine. Vizualul, olfactivul, tactilul sunt (aidoma ca la „știm noi cine”, sic!\") copii ale sufletului meu. Mai simplu spus, „aflu” în afara mea în funcție de ceea „se află” în mine.
O dialectică hegeliană, poate, de ordin estetic: din sine prin sine în sine.
Acum, așa „bolborosesc” și eu, că de înțeles am văzut că nu prea m-am făcut înțeles decât, paradoxal, exclusiv stilistic.
„Violență controlată”? Păi mai bine plecam în „State” și încercam să scriu scenarii horor, poate făceam și eu „ban de ban” (Voltaj).

Mulțumesc de trecere și te mai aștept (transcendentalule!).

Vasile este un amestec de negru si alb, de carne si otel, de liniste si turbare. Asa mi se pare mie. Eu m-am cam \"tremurat\" citind.
E \"afara\" doar atat cat se afla \"pe dinauntru\".
Mai bine ii spuneai poezie de scos raul:)

Dragă Geta,

teribilă „recunoaștere”, cu atât mai mult cu cât ea vine din partea unui suflet care ar trebui să fie... mai „delicat”.
Poetul nu este un „autoexorcist”. Ruperea legăturii cu sine înseamnă anulare, autoanulare. Poate altă dată, dar, deocamdată, nu...
Apoi, acest „pe dinăuntru” nu este exclusiv „un dat”. Dualitatea ființei, așa cum o văd eu, constă tocmai în acest „dat”, dar, mai ales,în „devenire”. Iar ceea ce ne îngrozește, ne scoate din noi este tocmai această devenire pe care nu o poți controla decât într-o prea mică măsură și nici atât împiedica să-și urmeze cursul ei - poate „firesc”, poate nu.

Dacă Poezia ar putea „scoate” răul, era demult un lucru uitat. Rostul Poeziei este acela de a face Răul suportabil, aproape... uman...

Cu drag,

Nu mai despica si tu firul in o mie:)

Voiam sa spun ca poezia ta poarta stari mult diferite, contrarii uneori. Ceea ce nu e neaparat rau. N-am gasit un mod mai „delicat” sa-ti spun.

Acel „pe dinauntru” este o parte dat si o parte „in devenire”, da. „Devenirea” insa depinde de directia initiala a „datului” si de directia in care privesti.
O „devenire” care scoate raul ar trebui lasata sa-si urmeze cursul, iar una care face rau ar trebui impiedicata, atat cat e posibil din punct de vedere al „datului”.

Poezia apartine lui „pe dinauntru”, cu datul si devenirea lui.

Dragă Geta,

după o „lumească” sintagmă,vorbim la fel și ne înțelegem separat.
Acel „delicat” (pe cuvânt!) nu voia să îți spună că m-am supărat de ceva (chiar nu aveam de ce!), ci numai că m-a speriat gândul că sufletul unei femei „gustă” sensuri „de alb și negru”, „carne și oțel”... În rest, analiză, autoanaliză și plăcerea comunicării cu o persoană agreabilă.
Așa că... „nu mai despica și tu firul” în patru (doar)...

Cu drag,