Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Despărțire grea"14240 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Ion Luca CaragialeIC

Ion Luca Caragiale

AutorClasic

Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem. Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas. Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești. Până în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la...

57 poezii, 0 proze

Mandra Ana-MariaMA

Mandra Ana-Maria

AutorAtelier

Pe 23 iulie 1986 m-am grăbit să ies în lume, să descopăr acele sunete pe care 7 luni le-am auzit și doar întruna m-am întrebat de unde vin. Copilăria a fost ca o minge de ping pong între viața la țară și viața la oraș, între natură și antropic. Școala generală m-a despărțit de prieteni și mi-a adus colegi. A urmat liceul. Prietenii eterne, clipe de vis. Anul 2005 a fost anul absolvirii. Pe scurt, v-am povestit 19 ani. Anexă: Scriu din plăcere, o mică pasiune care nu poate fi înăbușită. Nu zic că am talent. Iar dacă îl am, mai e până să îl fructific. Sper doar că veți înțelege ceva din ceea ce scriu. Dacă o singură persoană va înțelege, înseamnă că nu am scris degeaba.

328 poezii, 0 proze

crisan gabrielaCG

crisan gabriela

AutorAtelier

REZUMAT MESCHIN Rezumatul meu Privind in depàrtare /cum candida ninsoare , Se-asterne peste noi /purtìndu-ma ‘napoi, In timp...si ma-nspàimìnta ,/Tacerea ce se-‘mplìntà, Atunci ìn viata mea… Vad zari de catifea, /Si gìnduri sìngeroase, Cu degete paroase,/Pocnindu-mi ochii grei…/de lacrimi si tristete, si zìmbete razlete… _Reci mìmgìieri materne,/_Zàpada ce se-asterne,/ Si ploi ce o topesc… Barbati ce nu-i iubesc; Poi prietene perfide/ce linistea-mi ucide, si case de straini_ecouri de haini… Ce-aluneca pe-o scarà,/cu trepte ce-ntr-o doara / ma chinui sa le spal.. Si-apoi un tainic val,/de flori mirositoare Si dulci si tematoare;_Gradina ce-o iubeam_ Iar marul de la geam,,/cu crengile-agitate, de merele stricate/ce cad cu zgomot greu. Iar dupa, _ tatàl meu/ cu vocea lui blajina, si inima meschina…/strivindu-ne auzul… Vad parca troleibuzul/ ce trece iar si iara; Si-‘nfecta mea càmarà… Imi pare ca aud / Latrìnd cu glasul surd,/un cìine din gradina; O ploaie ce suspina/ìncet ìn viata mea...

10 poezii, 0 proze

Alin Stelian DobreAD

Alin Stelian Dobre

AutorAtelier

00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...

9 poezii, 0 proze

DM

Daniela Moga

AutorAtelier

M-am nascut pe data de 12 Dec.1960, in Lugoj, jud. Timis, Romania. Am absolvit Universitatea de Medicina Timisoara in 1987. Din 1997 , m-am stabilit cu familia in Canada. Niciodata nu m-am putut desparti de frumosul artei, fie el exprimat in muzica, poezie sau grafica.

97 poezii, 0 proze

mercas ramona vasilicaMV

mercas ramona vasilica

AutorAtelier

ceea ce scriu ma reprezzinta...de multe ori te simti atat de inclestat in rautatea aceasta imensa ce se cladeste cu fiecare zi tot mai mult in jurul tau,te simti cupris de deznadejde, durere iar aceste sentimente te indeparteaza de fericire,de iubire si te indreapta spre lumea singuratatii. Astfel si eu am prins aripi spre un taram unde rautatea aceasta lumeasca nu ma poate atinge. Aici in lumea POVESTILOR miam gasit linistea si pacea ce sper ca nu va fi invadata de intuneric.

18 poezii, 0 proze

IC

ion cranguleanu

AutorClasic

Pustiu de tine Graunte de lumina,lacrimile tale Sint risipite lumii la picioare Si se prefac ganganii sau petale Ce-mi curg pe umeri si spinare N-a fost noroc nici bucurie multa In sarutarile tarzii ce mi le-ai dat Iar inima,din despartire,smulta In zvarcolire de-ntuneric s-a-necat. Prin umeri si prin crengi incepe primavara Cu balbaieli,in ametiri solare,- Acelas vierme mersul si-l strecoara. Din rana unui dor,spre mare. Pe malul apei,cainii imi petrec Bratul pustiu de tine,la inec.

0 poezii, 0 proze

Petre GhelmezPG

Petre Ghelmez

AutorClasic

Petre Ghelmez (n. 2 martie 1932, Gogoșari, Județul Vlașca (interbelic) (azi județul Giurgiu) – d. 2001) a fost un poet, scriitor pentru copii, publicist, editor. Urmează școala primară în comuna natală, liceul teoretic Ion Maiorescu din Giurgiu, Facultatea de română-istorie, în cadrul Institutului Pedagogic din București și apoi Facultatea de Filologie a Universității București, al cărei licențiat este, din 1959. După terminarea studiilor devine, pe rând, redactor la ziarul Scânteia tineretului, redactor-șef adjunct la revistele pentru copii Luminița, Arici Pogonici, Cutezătorii, apoi director la Editura Albatros (1970-1974), redactor-șef al revistei Tribuna României (1974-1990) și director al magazinului pentru copii Ariel (1993-1995). Debutul în presa literară a avut loc în iunie 1955, cu poezia Despărțire de sat, în revista Tânărul scriitor, iar debutul editorial, în 1967, cu volumul de versuri Germinații, în colecția Luceafărul, Editura pentru Literatură. A colaborat la revistele...

6 poezii, 0 proze

Zifha Nadir-Eddin GiafferZG

Zifha Nadir-Eddin Giaffer

AutorClasic

Divanul iubirii"("Usk-Nameh) In patru parti: 1. Iubirea; 2. Patima; 3. Despartirea; 4. Amintirea. Traducere de Ion Foti Bucuresti

1 poezii, 0 proze

George Gordon Noel ByronGB

George Gordon Noel Byron

AutorClasic

George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron, s-a născut în 22 ianuarie 1788 la Londra și a decedat în 19 aprilie 1824 la Mesolongion, Grecia. Este unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, alături de Percy Shelley și John Keats, contemporani ai săi. Printre cele mai cunoscute opere ale sale sunt poemele narative Pelerinajul lui Childe Harold și Don Juan. Cel din urmă a rămas incomplet din pricina morții poetului. Faima Lordului Byron se datorează nu numai operei, ci și vieții sale, trăită în extravaganță, cu numeroase povești de dragoste, datorii, despărțiri, acuzații de incest și sodomie. El a fost descris de către Lady Caroline Lamb ca „un om nebun, rău și periculos pentru al cunoaște”. Byron a fost un lider regional al organizației revoluționare Carbonari din Italia în revolta lor împotriva Austriei și mai târziu a călătorit pentru a lupta împotriva turcilor în Războiul de independență grecesc, fapt pentru care grecii îl consideră un erou național. El a murit din...

132 poezii, 0 proze

Despărțire grea

de Roman Ionela Nicoleta

Îl vede, căzut și făr' de vlagă... Ea inspiră durere și expiră amintiri. Zidul dintre ei încearcă să îl spargă, Însă nu poate, au fost prea multe prăbușiri. El se-nalță ca o stea, să o vegheze de...

PoezieAtelier

Drum bun... iubita mea !

de Cristian Neagu

Vino iubito, să pășim amândoi deodat` Peste încrâncenări de toamnă și urât, Chiar dacă am greșit -și tu, și eu- în dreptul celuilalt, Lacrimi să strivim într-un sărut. Iar dacă dup-aceea străini ne...

PoezieAtelier

Drumul Soldatului

de Alecu Marinel

Să fi soldat nu e ușor La început , la încorporare N-ai de nici unde ajutor N-ai nici un pic răbdare La unitate când ajungi Îți iei rămas bun de la rude Îți iei în brațe două pungi Și intri în...

PoezieAtelier

Tu mâna mi-ai întins

de Calancea Eugenia

Credeam că iubirea e o mare minciună, dupa o grea despărțire, dar acum cred că împreună, ceva frumos o să se lege. Credeam că totul e la fel, că el a fost cel ce m-a-nvins, acum nu pot să cred defel...

PoezieAtelier

Despartire

de Cojocariu Laurian Cristian

Subtire-i valul cetii-n munte Si va pieri curand. In zare ceru-i alb pe frunte, Pier stelele pe rand. Stai alba-n ultima sclipire, A lunii reci, Si-n ora grea de despartire Eu plang ca pleci. Ne-am...

PoezieAtelier

Sa luam iubire si pe datorie

de Adria Martin

Acest prim Paste impreuna, il vom face despartiti, Clopotul in noapte suna Cand tu lacrima-mi trimiti. Primul Paste impreuna, N-a fost insa cum am vrut, Te-am tinut in gand de mana Aici, Pastele-a...

PoezieAtelier

Despărțire

de Dobre Alina Georgiana

Ca o goală cerșetoare, Grea ca plumbul, Chinuită și tristă, Mă doare gândul care se Zvârcolește in mine. Funii lungi de stele Se lasă pe umerii mei goi, Ca o beteală de argint strălucitoare. Mă doare...

PoezieAtelier

Despartire

de Barbu Mihaela Andreea

De-ai sti...n-am lacrimi sa mai plang, De-ai sti...cu voia mea viata-mi frang Caci te alung,chiar daca te iubesc... Desi mi-e greu,n-am cum sa te opresc! Traiesc c-o stanca grea si rece-n piept, As...

PoezieAtelier

Despărțire

de Trifan Iulius

Despărțire Stau aici in lumea mea, Și-aș vrea curând să scap de ea Nici un rost nu văd să am Căci până acum tot căutam. Și-nchei acum, a mea durere Cu o neagră decădere. Gânduri gri percep acum, Le...

PoezieAtelier

Despărțire,

de Danut Gradinaru

Doar un sărut și am plecat, drumul e lung și încurcat. Ca să păstrez a ta dulceață s-o simt în fiecare dimineață. O-mbrățișare și mă duc, să-mi țină noaptea, de urât. Lasă-mă să măngâi părul lins...

PoezieAtelier