"Cu iubirea ei ca ploaia de vară" – 22551 rezultate
0.04 secundeMeilisearch
castronul-cu-masele
Castronul cu măsele
de felix nicolau
poezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac

aparece
Rahat cu Apă Rece

primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean
Sanda Daniela
Scriu poeme pentru sufletul meu și simt că prin ele mă eliberez. Astfel, scriind,îmi exteriorizez avalanța de sentimente. Lucrurile care mă inspiră sunt minunile cu care viața ne întâmpină zi de zi, iubirea, prietenia, natura și oamenii care au știut să lase în urma lor lucruri memorabile care să ajute omenirea în progresul ei.
21 poezii, 0 proze
Tudorache Maria-Mirabela
Traind intr-o lume aproape imposibila, incerc sa ma desprind de Mirabela cea de toate zilele.Poate ca multi nu sunt satisfacuti de cum Dumnezeu sau mai stiu eu cine i-a creat.Si eu am cateva nemultumiri, asa ca am ales a creez o noua Mirabela, o Mirabela pe gustul meu. I-am bagat in minte ca puterea nu exista, nu majoritatea trebuie sa decida, banul este o scuza penibila, iar tot ceea ce conteaza in viata e iubirea. Se pare ca nu a trebuit sa ma chinui cu ea. A inteles singura. Cu asta e mai speciala decat toti. Chiar si decat toate rudele si familia ei. A cochetat cu fotbalul, handbalul, baietii, matematica si teatrul, dar partea creativa i-a pus capac. Asa ca nu are decat sa se dedice aproape in totalitate scrisului (poezie, proza si piese de teatru). Dar...a intalnit iubirea(acum pe cea reala). O sa iubeasca, o sa scrie si o sa fie fericita, avandu-le pe amandoua. E tot ce si-a dorit. Cat despre ceea ce scrie, nu tot este adevarat. Doar iubirea conteaza...
10 poezii, 0 proze
Caius Valerius Catullus
CAIUS VALERIUS CATULLUS cca 84 a.C., se naste la Verona intr-o familie importanta, care avea legaturi politice cu Cezar, Caius (se citesteste Gaius) Valerius Catullus 66 a.C., la 18 ani vine la Roma, unde erau si alti tineri talentati din aceeasi provincie cu el, Galia Cisalpina, cu care se imprieteneste 62 a.C., la 22 de ani incepe marea sa dragoste, iubirea pentru Lesbia, asa cum o denumeste - in amintirea marii poete din Lesbos, Safo - pe cea care a fost identificata drept Clodia, sora tribunului P. Clodius Pulcher si sotia consulului Q. Metellus Celer, asadar provenind din vechea familie patriciana a Claudiilor 58 a.C., se pare ca ii moare un frate in Troada 57 a.C., pleaca impreuna cu prietenul sau, poetul C. Helvius Cinna, in cohorta propretorului C. Memmius Gemellus in Bitinia, dar nu reuseste sa se imbogateasca 56 a.C. Catul se intoarce la Roma, unde constata ca iubita lui ducea o viata de desfrau si porneste o serie de atacuri foarte crude impotriva ei si a celor care o...
9 poezii, 0 proze
Anton Cristiana
M-am născut în Săveni (județul Botoșani), într-o noapte târzie de vară, pe 29 iunie, într-unul din anii copiilor indigo (1988). Locul în care mi-am petrecut primii doi ani de viață nu mai au nici o importanță - ne-am mutat la Sighetu-Marmației în 1990 (anul în care s-a născut Ale) și acum studiez limbile străine la Colegiul Național "Dragoș Vodă", în același oraș... ...Pe măsură ce răceala și neconcludența timpului au crescut, m-am văzut printre oameni, fără să știu că pornesc din cuvinte și sfârșesc tot acolo. Suflul divin a permis unei profane însetate de cunoaștere să trăiască în lume (sau în afara ei) într-o dimineață crudă de vară, când soarele încă dormea... Trăiesc lângă mare, cu ea în suflet..Doar în ea se mai revarsă toate cărările marilor întâlniri, la fel și iubirea mea stranie pentru o carte : Casa somnului.
19 poezii, 0 proze
Ion Neculce
ION NECULCE (1672-1745) Ion Neculce si-a scris letopisetul [Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija Voda pina la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat] dupa anul 1732, adica el apartine sec. al XVIII-lea. Opera lui insa continua sirul marilor cronicari din secolul precedent. Prin continutul ei, ca si prin forma, prin conceptia de care este patrunsa, ea nu se apropie nici de opera erudita a lui Dimitrie Cantemir, nici de compilatiile putin reusite a[le] cronicarilor din sec. al XVIII-lea. Nici unul din cronicarii nostri mari si mici ai epocii n-a stiut sa-si imbrace gindul si sentimentul intr-o haina mai aleasa a graiului stramosesc ca Ion Neculce. Letopisetul lui este dovada cea mai stralucita ca limba poporului nostru este in stare sa redea sentimentele omenesti si cele mai gingase, sa ne zugraveasca pictural orice imagine si sa ne povesteasca cu toate amanuntele intimplarile trecutului. Sinceritatea si marea pricepere a lucrurilor, durerea pentru nevoile altora, iubirea calda...
0 poezii, 0 proze
Oana Izbașa
Născută în preasfânta dată (nu luată!) de 30 noiembrie 1989, "într-un mic orășel din provincie". Concepută cu aproximativ 7 luni înainte. Citată în mare parte doar de ea însăși. Fugită de multe ori de-acasă și, dusă de-acasă în general. Tânăra și ambițioasa Izbașa a trecut cu bine peste dificila probă a grădiniței, chiar de două ori, într-un fel (după negocieri acerbe), apoi, din motive extraordinare a trecut de două ori și prin clasa întâi, dar, datorită circumstanțelor oarecum atenuante nu se poate spune că a repetat-o! Clasele II-IV au trecut repede și frumos. Pe parcursul lor a descoperit și învățat că ea iubește să facă aproape orice. I-au răsărit în fragedul suflet pasiunile pentru scris și matematică. Cu pasiunea pentru artă (în general, sau desen și muzică, în special) și iubirea pentru animale s-a născut. În clasa a IV-a (s-)a bătut pentru prima și ultima dată în viața ei. Altercația a avut loc pentru/din cauza/datorită ultimului castravete murat. De-abia în clasa a V-a a...
136 poezii, 0 proze
Feru Emilia
Trandafirul tainic de Feru Emilia Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Ce mi-au pătruns în inimă și în ființa-mi toată. Cine știe dacă nu parfumul M-a făcut să tresar ca dintr-un somn de moarte, Cine știe dacă nu mormântul Mi s-a deschis ziua în amiaza mare? Și soarele orbit de a sa strălucire Vrea să-i facă loc prin umbra deasă Și, lăsând în urma ei doar iubire- Razele de aur ce o înconjoară. Albul petalelor îmi dau iar aripi Să zbor, să fug în lumea mare Și ca un transcendent al nemuririi Un înger sfânt îmi dă crezare. O lacrimă ce din adâncuri iese Ca un izvor senin al veșniciei Se prelinge lin printre petale Și curge ușor crescându-mi aripi… Plutind în seninătatea măreției Petalele ca o volbură limpede zboară Și-n calea lungă, dură a vegherii Infinitul dragostei o împrospătează. Trandafirul tainic m-a trezit într-o zi Eram doar eu în grădina-nmiresmată Miresme cu flori de câmp și trandafiri Speranță,...
8 poezii, 0 proze
Iovița Camelia
Văzînd lumina zilei intr-un oraș plin de flori din partea de vest a României.Trăiesc departe de țara mea,dar văzând că toate străzile duc la Roma,pot spune că sunt aproape.Legătura mea cu poesia e un copil mic ce are nevoie de multă dragoste,e multă dragoste ce simt să exprim.Legătura cu natura,meditând asupra ei,a avut un rol important pentru că eu sunt aicea.Creșterea mea ca și persoană ma ajutat să văd mai departe de tot răul ce ne înconjoară.Trăire interioră puternică,dorința de a mă cunoaște și nu în ultimul rând de a cunoaște persoanele ce sunt aproape de mine.Tot ceea ce am făcut până acuma nu are nimica în comun cu poesia,dar trăind zi după zi până acuma,are totul.Mă consider o personă norocoasă ce reușește să găsească fericirea in lucruri simple.Nu a fost mereu ușor și nu este nici măcar astăzi,mergând împotriva cursului de apă nu va fi niciodată,dar dând iubire fără să se ceară nimica în schimb,se primește iubire.Este mai multă fericire dând că primind.Iubesc animalele având...
6 poezii, 0 proze
Lorelei
M-am nascut intr-o minunata zi de Mai, rezultat al dragosetei pentru iubire, dintr-un muntean de pe plaiurile dulcei Bucovine si o floare de la ses, intr-un cartier din Bucuresti. Cautatoare a fascinantului si neobisnuitului, dorind libertate in miscari si gandire…..au fost elementele cu care parintii mei au inteles ca trebuie sa ma incurajeze. In timp, am invatat sa traiesc fiecare clipa, s-o pretuiesc, s-o simt. Am invatat sa traiesc frumos, sa iubesc dragostea pentru iubire, sa daruiesc din ce am, sa nu-mi pierd credinta in oameni si speranta chiar daca Lectiile de Viata pe care le-am primit au fost, uneori, destul de dure si mai am de invatat multe. Imi place sa-mi astern pe hartie gandurile, impresiile, dorintele…..ma iubesc pentru ca exist si iubesc Viata in aceasi masura. Am avut o copilarie fantastica, am invatat sa iubesc si am cunoscut natura in toata splendoarea ei, m-am contopit cu ea sub toate formele, am simtit-o cu fiecare fibra a trupului. Din 1987 lucrez in Ministerul...
14 poezii, 0 proze
Gaspara Stampa
1523-1554 Poate cea mai însemnată poetă a Renașterii italiene, Gaspara Stampa se naște la Padova, într-o modestă familie de negustori. După moartea tatălui se mută cu familia la Veneția, unde face studii literare și muzicale temeinice, devine în scurtă vreme o poetă și o cântăreață dintre cele mai apreciate de societatea cultă a vremii. Admirată și pentru frumusețea ei, a dus, pare-se, viața rafinată și libertină a marilor curtezane ale vremii, nutrind însă o mare și constantă iubire pentru contele Collatino di Collalto, senior de Treviso și poet, amant necredincios, care i-a inspirat întregul canțonier. Rimele sale, elogiate în epoca Romantismului ca expresie spontană a talentului și a unei pasiuni mistuitoare realmente trăite, poartă totuși amprenta culturii literare a vremii, eliberată doar de excesele intelectualiste.
1 poezii, 0 proze
Cu iubirea ei ca ploaia de vară
de Silviu Somesanu
Femeia-și înfige degetele subțiri în aerul vâscos al casei și curge pe pereți îmi vine să îmbrățișez freamătul ei mov s-ascult pe claviatura vocii șoaptele, în bătaia sunetelor stopate de tăceri ca o...
Fata Morgana
de Madalina Ionescu
surâd iubite că vine toamna... plouă cu inimi stoarse de speranță ca intr-un decor diabolic și văd cum eu mă innec în niște nisipuri mișcătoare ale propriului meu suflet. simt că verdețurile din...
BLESTEME
de Viorela Codreanu Tiron
Peștera Blestemelor M-am așternut ploaie de vară pe umerii sufletului tău lăsînd lacrima să despice ura iubirii din iubirea urii de unde scutur toate blestemele în peștera nemuririi – ce o acoperă...
Povestea prinţului care nu putea să iubească
de Bunceanu Victoria - Delia
A fost odată, în vremurile de demult, într-o împărăţie de la marginea lumii pe un hotar neştiut de celelalte neamuri, un prinţ bogat cum nu se mai ştia altul pe lume, cald la suflet, înţelept, mare...
Un fel de chemare
de Marius Andreescu
De când te-am întâlnit odat' Și un surâs mi-ai dăruit, Și inima mi-ai cucerit Și mintea tu mi-ai fermecat. Cândva, spre tine-am încercat Să fac un pas, să-ți răsplătesc Acel surâs, să-ți dăruiesc Tot...
Castanii
de Emil Iliescu
Castanii... Da, ei îi aminteau acum clar de ochii Malenei, de acel crâmpei de viață petrecut cu ea sub soarele de la 2 Mai, pe plaja aceea muribundă, ca și speranțele lui. Și-ar fi amanetat propria-i...
