Tudorache Maria-Mirabela

1.Încântată de cunoștință Mergea pe stradă, grăbită să ajungă acasă; plouase mai devreme. Iar ea, o mare iubitoare a mersului pe jos, nu avea umbrelă, ci doar geanta-ghiozdan de culoarea

Chiar de-s un intrus pe pom, mă bucur că nu sunt om; dar sufăr la fel ca omul atunci când îmi taie pomul… Ca și el, sunt uluit când mă văd rămas falit. Sufăr mult și mă consum și-s lihnit de

Azi am coborât din autobuzul care duce spre noi. Am ajuns la noi. Tu mai întârzii puțin, observ. Neastâmpărata-mi fire, nerăbdătorul suflet și eu, înconjurată de ploaie sunt imagini

Ajunsi pe mare, Calare pe valuri Suntem puterncii apelor, Hapsini si egoisti, Nebuni si indragostiti. Nisipul nu ne mai trebuie, Nici cerul, Avem apa Si pe noi. Ma uit la mare, la

Au trecut mulți ani de-atunci. Încă am buzele dulci De la sărutul pe care mi l-ai dat Pe buze…în minte…a rămas imprimat. Ai ales o altă viață Una fără de speranță… Ai ales un conducător fără

Din fumuri negre, ganduri funebre, pietre de moara, esti ca o scara. M-ai ridicat din subsoluri si m-ai adus unde nici nu visam. Induram frigul, negrul

Dincolo de sumbrul aer distins. Dincolo de cerul albastru inchis, Dincolo de numele lung si maret, Bucuresti e-un taram mult prea indraznet! Legenda spune ca-i creat de-un pastor, Locuit si

Într-o încăpere proaspăt renovată, spațioasă din cale afară, cu diferite scene din viața unui tânăr ce s-a sacrificat pentru libertatea altora, unde praful era de două degete, luminile produceau

Când mi-am deschis ochii și i-am văzut pe ai tăi, Ochi ce sclipeau ca două văpăi… Ochi ce-mi spuneau clipind “te iubesc”; Doi ochi pe care nu-i mai găsesc. I-am mai găsit odată, în ploaie,