Poezie
Glisto a strigat
1 min lectură·
Mediu
Chiar de-s un intrus pe pom,
mă bucur că nu sunt om;
dar sufăr la fel ca omul
atunci când îmi taie pomul…
Ca și el, sunt uluit
când mă văd rămas falit.
Sufăr mult și mă consum
și-s lihnit de foame acum.
Pe copaci s-a pus impozit
și trăiesc ca-ntr-un depozit.
Frunzele costă și ele
și-s vai de zilele mele!
Fiu-meu vrea la discotecă,
nu la școală, bibliotecă…
Sora-sa vrea în Bamboo,
nu la piesele de teatru.
Am ajuns să-mi doresc
decât să trăiesc…
Și mai mi-aș dori eu
o zi să fiu Dumnezeu,
și-atunci cu moartea să mă joc
pe oameni să-i pun în al meu loc
să vadă și ei cât îmi e de ușor
în mâini să îi strâng, să îi omor!
Căci ei omoară,fără rușine
toate vietățile mici ca mine.
Dar dacă lor le moare o rudă,
durerea lor e mult mai profundă!
La fel de profundă este și a nostră!
De ce-ai făcut, Doamne, lumea-așa proastă,
iar pe noi niște viețuitoare fragile?
Superiorii nu-s ființe umile…
002
0