Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Confesiune ascunsă"2969 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate

nebunul_secolului

ColecțieEbook39 texte

Confesiunile unui nebun al secolului

de Gelu Diaconu

Necula Florin DanutND

Necula Florin Danut

AutorAtelier

Dacă aș vrea să-mi pun viața într-un jurnal, nu l-ar încăpea nici Cartea de nisip. Atunci cum să scriu o biografie? O, cititorule, nu împlinisem încă 18 ani cînd îl traduceam pe Baudelaire. Dar ce spun eu, nu împlinisem 12 ani precînd eram fascinat de poezia lui Nichita Stănescu. Asta nu mă împiedica, dimpotrivă, de a fi cel mai bun la matematici în clasele pe care le-am absolvit. Facultatea de Matematică, secția Informatică am și terminat-o, de altfel. Spun am terminat-o pentru că nu acolo au fost singurele cursuri superioare pe care le-am urmat. Am fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț la care am renunțat după un an de zile. Am fost profesor de Informatică la un liceu din urbea natală. De 20 de ani lucrez în Finanțe la compartimentul IT, tot în urbea natală. Dar să revenim la preocupările mele literare. Am citit enorm, cred că cine mi-a lecturat scrierile și-a putut da seama de asta. Chiar și cine citește această confesiune (i-aș spune mai degrabă decît o...

186 poezii, 0 proze

Adrian ErbiceanuAE

Adrian Erbiceanu

AutorAtelier

Adrian Erbiceanu s-a născut la 6 ianuarie 1941 în orașul București. Este absolvent al Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, 1959; al Școlii Militare de Ofițeri, Pitești, 1962 și al Institutului Pedagogic din București, Facultatea de Filologie, Limba și literatura română, 1970. Locuiește în Montréal, Canada. Debutează în anul 1969 cu poezii și reportaje la reviste militare. Debutul editorial are loc în anul 2003 cu volumul de poeme „Confesiuni pentru două generații”, la editura Tribuna (Tipotrib) din Sibiu. Din iulie 2008 este cofondator și președinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec și director al Editurii ASLRQ. Din anul 2008 este membru al organizației culturale “Diversité artistique Montréal”. Volume publicate: Confesiuni pentru două generații, 101 poeme, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2003, cu o postfață de Emil David, director al editurii Universității "Lucian Blaga"; Divina Tragedie, poem epic, Ed. Tipotrib, Sibiu, 2004, cu...

111 poezii, 0 proze

Loredana A. Știrbu

Loredana A. Știrbu

AutorAtelier

Activitate literara ,prozator, poet. . Editor ,, Confluențe lirice ,, -site literar si de cultură. Membru fondator al Asociatiei Scriitorilor de Nord Vest Președinte Cenaclul Cronograf , Secretar redacție Revista Cronograf Autor de carte-,, Calatorie in regatul cuvintelor cameleon,,-2008-Bucuresti, Colectia primul cuvint, Secretul Domnișoarei editura Citadela Aparitii colective; Cuvinte din Nord I si II, Al cincilea Patriarh, Mărturisire de credință literară, Confesiuni în virtual 2013, Paradigme literare 2014. Apariții TV la emisiuni de la Nord Vest TV, TV 1 Samtel, ITV etc. În presa locală: Informația Zilei Satu Mare, Bulevardul știrilor, Viața. Rubrica săptămânală la Jurnalul de Satu Mare În revistele literare: Oglinda literară, Focșani; Dacia literară, Iași; Citadela, Satu Mare; revista Iosif Vulcan (Australia), Nord literar, Baia Mare; Monitor cultural Noua Zeelandă etc. În publicații on-line : Agero Stuttgart, Însemne culturale, Agonia, Tânărul scriitor, Confluențe lirice,...

12 poezii, 0 proze

Maria JorjMJ

Maria Jorj

AutorClasic

"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009

2 poezii, 0 proze

Ovidiu OanaOO

Ovidiu Oana

AutorAtelier

Am o colecție formată din aproape 400 clopote, clopoței, talăngi și zurgălăi din toată lumea și, pornind pe urmele lor, am închipuit o carte. Colecția poate fi vizitată la : http://bells.zuavra.net Cartea despre care fac vorbire -o trilogie- a fost de curând finalizată si a fost unanim apreciată de catre specialistii tuturor cultelor din România. Titlul lucrării: PROIECTUL UNEI LIMBI UNIVERSALE - Partea I - "SUFLETUL" cuprinde o selecție de peste 1.200 poezii, licențe poetice, creații populare, colinde, ghicitori si proverbe despre clopote, clopoței, talăngi si zurgălăi. Textele sunt culese din literatura româna și cea universală. Această parte va fi ilustrată cu fotografiile pieselor din colecția mea. - Partea a II-a - "NEGURA" este structurată în urmatoarele capitole: - Confesiunea unui clopot Cap. 1 - O privire spre începuturi 1.1 - origini 1.2 - atestări 1.3 - definiții 1.4 - listă utilizări clopote 1.5 - listă utilizări clopoței 1.6 - dicționar universal pentru clopote Cap. 2 –...

715 poezii, 0 proze

Argeseanu GabrielAG

Argeseanu Gabriel

AutorAtelier

Volume colective: Proză scurtă în antologia "FESTIN CU REVERII NOBILIARE" (1999, Ed. EuroVida). Publicistică în: NEPOȚII LUI MOROMETE (2001,Ed. Muzeul Literaturii Române)și RODUL CÂMPIEI (2009, Ed.Tipoalex, Alexandria) Volume: DIALOGURI CONVEXE (volumul I, interviuri, Ed. Tipoalex, 2000) CONFESIUNI. Convorbiri cu Marin Codreanu(Ed. Semne, București, 2008) Membru fondator al Asociatiei Culturale Mileniul 3

76 poezii, 0 proze

Roxana LicuRL

Roxana Licu

AutorAtelier

Nume: Licu Prenume: Roxana Sunt un om simplu, de 30ani, cu experienţe modeste de viaţă, pe care le-am trăit la o intensitate maximă, exagerată poate. Scrisul a apărut în viaţa mea ca un prieten care mi-a ascultat confesiunile - confesiuni doar simţite, nu ştiu dacă se încadrează şi din punct de vedere corect literal sau artistic creat. email: licu.roxana@yahoo.ro

55 poezii, 0 proze

Raluca Oana HelgiuRH

Raluca Oana Helgiu

AutorAtelier

,,Nu există întâmplare, fatalitate care să împiedice, să oprească sau să deturneze un suflet decis de la înfăptuirea hotărârii sale." Acum câțiva ani de zile, am avut șansa să-mi public primul volum de proză scurtă, care se numește: ,,Jurnalul unei depresive». La lansarea de carte, care a avut loc la Colegiul German Goethe din București, Sorin Preda a spus, faptul că: ,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea va fi publicată cândva. Raluca Oana Helgiu e un caz fericit. A ajutat-o perseverența de stirpe germană, talentul și năvala colțoasă a unor confesiuni rostite în gura mare. Cartea ei este un început și o confirmare. Ea arată cât de important este pentru un tânăr să fie posesorul a două aripi tipografice. Sunt sigur că ele o vor ajuta pe Raluca Oana Helgiu să se înalțe literar cât mai sus!” Am câștigat premiul de literatură în...

62 poezii, 0 proze

Simion CozmescuSC

Simion Cozmescu

AutorAtelier

Am scris în tinerețe, pe la 20 de ani. Apoi am luat o mică pauză de alți 20. Din 2010 am reînceput să scriu, poezie în principal, postând pe diferite site-uri. Debutul oficial este în revista Algoritm Literar, cu poezia "Premiera baletului Somnul". Am mai apărut publicat, într-o antologie ,,Semințe Literare", o colecție de autori de interes local (orașul Călan) a lui Daniel Lăcătuș. Am fost editor/adminstrator pe site-ul Confluențe Lirice. Prezent în Antologia " Suflet Nemuritor" 2013 al revistei online de cultură " Popasuri Culturale", în antologia "Confesiuni în virtu@l" 2013 a site-ului Confluențe Lirice, în antologia Lira21 2013.Mai sunt. Premiul III la Concursul Literar "Visul" al Asociației "Florema Design" ediția 2013, secțiunea poezie. Am debutat cu volumul recenzat de Ottilia Ardeleanu "Poeme mai lungi decât numele tău" 2015. Apariții recente în Algoritm Literar nr.5 2015 , revista Singur nr 14 2015, în volumul colectiv selectiv "Gala Poezie de dragoste" al editurii Art...

459 poezii, 0 proze

Matei AlexandrescuMA

Matei Alexandrescu

AutorClasic

Poet român (30 apr. 1906-5 noiembrie 1979). Bibliografie: În insula unde'nfloresc coralii (Târgoviște, 1931), Printre ulucile cerului, Leagăn de îngeri (C.R., București, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Jocul cuvintelor (C.R., București, 1939, cu desene de Mac Constantinescu), Vămile văzduhului (Institutul de Arte Grafice Universul, București, 1942, cu 6 desene de Nae Constantinescu), Donna Sixtina: Sonete (Editura Eminescu, București, 1970), Confesiuni literare: Dialoguri (Minerva, București, 1971), Catarg (Minerva, București, 1973, Prefață de Ovidiu Papadima). Colaborări la ziare și reviste: Universul literar, Propilee literare, Vremea, Facla, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Litere, etc. Matei Alexandrescu se naște în Târgoviște, la 30 aprilie 1906, în familia șefului de gară, Constantin Alexandrescu. Cursurile primare la Câmpulung și Târgoviște, unde termină liceul „Ienăchiță Văcărescu”, în 1924. Se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității...

1 poezii, 0 proze

Confesiune ascunsă

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

În buricele orelor picur untdelemn Și nu sfădesc uitarea, să m-atingă Broboane fine, secate de etern În ceafă mi se pună, să mă stingă Ca două note surde, grave Ce șad în colbul nopții, nevăzut...

PoezieAtelier

Confesiune ascunsă

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

În buricele orelor picur untdelemn Și nu sfădesc uitarea, să m-atingă Broboane fine, secate de etern În ceafă mi se pună, să mă stingă Ca două note surde, grave Ce șad în colbul nopții, nevăzut...

PoezieAtelier

Confesiune cu cerneală

de Dîrzu Andrei-Ovidiu

Cand toți dormeau, în clară noapte Cu ropotiri-enclave somnul citea-n psaltire Și orice fleac chibiț în răzvrătire Juca-n furiș căderea dintre șoapte A fost, s-a dus, a sângerat pe margini O vorbă...

PoezieAtelier

Confesiune despre Tot

de Alexandru Fediuc

Suntem crepusculi în comparație cu Tot, De aceea trebuie să-i fim recunoscători pentru ce împărtășește; Să-i soarbem tăcerea-i de gând, neîntrerupt; Ea este esență a vieții noaste. Culoare mută în...

PoezieAtelier

confesiune

de FLOARE PETROV

pe coama timpului zbor către cer ca într-un avion cu mii de locuri steaua mă așteaptă să fiu un reper de iluminare - fără măști și jocuri. toată lumea spre cer se îndreaptă cu viața împărțită pe...

PoezieAtelier

Poveștile scrinului (1)

de Emma Greceanu

Dragă domnule S. Nu mă pricep să încep o scrisoare și mai ales nu mă pot încadra total în acel tip de formulare specifică. Poate a scrie pentru mine e de fapt o confesiune înainte de toate și mai...

ProzăAtelier

Suferinta

de Nicolaescu Dan Gabriel

Suferina ? Oare multa lume stie ce inseamna aia suferina ? Ei bine nu ... nu toata lumea a trecut prin suferinta ca sa cunoasca ce e aia .. Am cunoscut durerea multor oameni direct din vorbele lor ....

PoezieAtelier

Melania Cuc, în fața cititorilor

de Fluerașu Petre

Scriitoarea Melania Cuc și-a lansat joi, 22 noiembrie, ultimele două romane apărute, oferindu-le celor prezenți un adevărat regal de proză spumoasă. Adunați în sala Marin Preda a Ministerului de...

ArticolAtelier

Anotimpul Ottiliei

de Ana Urma

Pe tibia-n jos , autor : Ottilia Ardeleanu, editura Rafet 2017 , carte premiată în cadrul Festivalul internațional de creație Titel Constantinescu , ediția a X-a, Râmnicu Sărat 2017, premiul Mircea...

ArticolAtelier