Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Clipe bizare"20113 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Florina HandocaFH

Florina Handoca

AutorAtelier

povestea vieții mele începe în aprilie atunci când melcul iese din a lui cochilie; am fost, sunt și voi fi o revoluționară, chiar dacă pare-o "teorie" cam bizară; în viața asta n-am participat la nici o revoluție dar, sigur, pentru asta găsesc eu o soluție. acum sunt absolventă de liceu, mândrul Colegiu Național "Iulia Hasdeu"; am planuri mari pentru viitor... (oricum, nu să devin scriitor); în clipa asta visez să termin bine bacu' că dacă nu... mă ia dracu'! vreau foarte mult să vizitez această lume, să văd a Himalayei culme, să povestesc locuitorilor din România că doar în țara lor stăpână e prostia. *bacul, eu l-am terminat, evident, l-am si luat; acum ma pregatesc sa plec la facultate la una din strainatate.

1 poezii, 0 proze

Roxana PredaRP

Roxana Preda

AutorAtelier

12 poezii, 0 proze

Cristian AdoroaeiCA

Cristian Adoroaei

AutorAtelier

Sunt fiul unei clipe ninse pe pământ m-aștern risipitor pe-un strat al existenței mă topesc încet cu sufletul arzând picurându-mă-n oceanul altor noi esențe

1 poezii, 0 proze

Rox IonitzaRI

Rox Ionitza

AutorAtelier

nu sunt mai mult decta valvataia unei clipe care se stinge in cremenii inrourati ai diminetii... Buna dimineata!

16 poezii, 0 proze

RM

Radu Mihai

AutorAtelier

- debut revuistic - 1998 (societatea culturală "Destine"-București) ...am să pierd clipe în corpul timpului și-am să lăcrimez sufletul până am să ajung la drumul fără cruce,... ce mă va duce într-un mormânt din catifea maronie, în el să beau "Aceeași apă ce palpită în piept,/Pentru unii e moartă, pentru alții e vie."(Marin Sorescu). - student I.B.R. - management financiar

36 poezii, 0 proze

Gabriela Marieta SecuGS

Gabriela Marieta Secu

AutorAtelier

Nimic nou sub soare... clipe, cuvinte, doruri, dureri, solitudine si solidaritate... uneori poezie... Am publicat pe ici pe colo în țară și peste hotare: poezie, proză, articole ... Am tipărit "Inimă de buzunar". Și acum scriu aici... mi-e drag să-mi imaginez că aici ar fi o lume a poeziei, un loc unde se scrie și se citește literatură, zic eu de calitate...

865 poezii, 0 proze

Ardieleanu MioaraAM

Ardieleanu Mioara

AutorAtelier

un simplu om ce poezia ii arde tampla intre clipe...

11 poezii, 0 proze

CM

cosmin manole

AutorAtelier

ma puteti confunda cu un film care se deruleaza in continuu in jurul unei clipe privite din mai multe unghiuri, un cadru pregatit fara nici un motiv de 18 ani, o pelicula prinsa intre doua roti, o explozie neintrerupta de lumina, si o fereastra. izolati de mine sunt oameni care nu fac altceva decat sa priveasca si sa comunice unii altora ceea ce vad. observ in ochii lor imagini din mine. si sunt tentat sa le spun ce am visat inainte ca filmul sa inceapa

3 poezii, 0 proze

Alina Marilena SandoiAS

Alina Marilena Sandoi

AutorAtelier

In anul 1995 , la Editura Cardinal din Craiova am publicat placheta "Holda de clipe",critic literar fiind domnul Tudor Nedelcea.am obtinut numeroase premii si distinctii literare precum:premiul intai la concursul de poezie organizat in tabara de creatie"Codrii de Arama"-Agafton-Botosani,de catre Ministerul Invatamantului(1994);premiul Gib Mihaescu pentru proza(1994)cu prilejul centenarului nasterii marelui scriitor.Am publicat versuri in ziarul"Cuvantul libertatii",in ziarul "Renasterea Ortodoxa "a Mitropoliei Olteniei,si in revista "Cetatea crestina"(2006).

27 poezii, 0 proze

Alina SandoiAS

Alina Sandoi

AutorAtelier

In anul 1995 , la Editura Cardinal din Craiova am publicat placheta "Holda de clipe",critic literar fiind domnul Tudor Nedelcea.am obtinut numeroase premii si distinctii literare precum:premiul intai la concursul de poezie organizat in tabara de creatie"Codrii de Arama"-Agafton-Botosani,de catre Ministerul Invatamantului(1994);premiul Gib Mihaescu pentru proza(1994)cu prilejul centenarului nasterii marelui scriitor.Am publicat versuri in ziarul"Cuvantul libertatii",in ziarul "Renasterea Ortodoxa "a Mitropoliei Olteniei,si in revista "Cetatea crestina"(2006).

5 poezii, 0 proze

Clipe bizare

de Constantin Popa Istrițeanu

Trăim uneori clipe bizare În viața pe care O avem și ne este dată Odată și nerepetată Aidoma așchiei de lemn Ce e desprinsă Din strânsoarea truchiului în care-i cuprinsă Lăsând în urma ei un semn Ca...

PoezieAtelier

EVOLUTIA RELATIEI

de Hariclea Homeag

Nopti nedormite, Clipe bizare, Vise-mplinite, Imbratisare... Ganduri sumare, Impreunare, Saruturi calde, Inflacarare. Pahare de plastic, Vin rosiatic, Zambet sarcastic, Suras simpatic, Destin hain,...

PoezieAtelier

Fiori neînțeleși mă-mpresoară

de Mihail Buricea

Plouă cu clipe rotunde Nisipu-n clepsidră se scurge Totul în juru-mi se frânge Fiori neînțeleși mă-mpresoară Când totu-i absurd și rece afară În noapte m-apropii de lună Cu gândul să-mi fie cunună Un...

PoezieAtelier

Nisipu-n clepsidră se scurge

de Mihail Buricea

Nisipu-n clepsidră se scurge Plouă cu clipe rotunde Totul în juru-mi se frânge Fiori neînțeleși mă-mpresoară Când totu-i absurd și rece afară În noapte m-apropi de lună Cu gândul să-mi fie cunună Un...

PoezieAtelier

de vânzare silabe

de bianca marcovici

FERICIREA se măsoară în banii indexați la euro sau dolari Gândurile în clipe bizare, Răstălmăcirile pot fi diverse șocuri ale creierului Care transformă totul în mutații nefirești, Robotul inventat...

PoezieAtelier

Nisipu-n clepsidră se scurge

de Mihail Buricea

Nisipu-n clepsidră se scurge Si plouă cu clipe rotunde Iar totul în juru-mi se frânge Fiori neînțeleși mă-mpresoară Când totu-i absurd și rece afară În noapte m-apropii de lună Cu gândul să-mi fie...

PoezieAtelier

UITARE

de Borcila Luminita

Aș vrea să fiu nemuritoare... Dar ce te faci cu sentimentele... ... iluzorice trăiri de o clipă ... care ne aduc atâta suferință... Aș vrea să mă pierd în imensitatea singuratică a ochilor tăi. Aș...

PoezieAtelier

Cum razbate spre lumina

de Mihail Buricea

Cum razbate spre lumina Intr-un mod miraculos Dintr-o maree de tina Universul fabulos! Cum lumina e-nghitita De o mare de-ntuneric Anuland lumea sfintita De un Demiurg cucernic! Cum de ne trezim la...

PoezieAtelier

jurnal pe 22 februarie, cu infime bizarerii, excesiv-obsesiva fobie de ridicol și mircea cărtărescu. anul era 2006, de-mi trecea prin cluj-napoca

de Adina Ungur

așadar, diminețile noastre ar trebui să fie de un comun aproape jenant cel putin eu, înaintea amiezei știu că nu funcționez la cote maxime să trecem peste asta, despre dimineață voiam să-ți spun doar...

Atelier

Azi nu mi-e frică de neliniști

de Stelian STANCU

Cedez clipe selenare, pierdute-n armonii ereditare Doar din absorbția fasciculară de-a avea, un cromozom radial din gena cea Va emana semnale indigene, de emanație tardivă ce din stele Va coagula al...

PoezieAtelier