Azi nu mi-e frică de neliniști

Cedez clipe selenare, pierdute-n armonii ereditare

Doar din absorbția fasciculară de-a avea, un cromozom radial din gena cea

Va emana semnale indigene, de emanație tardivă ce din stele

Va coagula al parasimpaticului simț pe care, din răzvrătirea celulară se reabsoarbe-n cale

Pe nevăzutele tronsoane diafane, ce îți relevă stări diametrale

Opuse în esență, dar și în chintesență, căci revelația are ambivalență

În a transfigura doar stări bizare, ce sunt cu echivoc ereditare

De-a converti neantul în nimic, de-a fi exhaustiv când n-ai edict.

Când somnul conștiinței se afundă, prin noi se pierde undă după undă

Sistemul energetic stă din nou la pândă, el ar tot vrea să fie partea blândă

A trupului ce-i tot brăzdat de drumuri, spre Cer și pe Pământ în rânduri

Preconcepute a disimula ea ruta, ce eschivează excrescența către hâda

Cea vidă expozițiune către cei, ce au format iluzii și deziluzii cu temei.