"Călare pe fruntea\'nghețată" – 7773 rezultate
0.03 secundeMeilisearchbilă gând reptilă
Gandul meu reptilian se defasoara si apoi se incolaceste tacut, rece, usor repugnant, in jurul pietrelor solare, apolinice zvarlite de prietenii sai in acest camp. E muscatura ce vine-n intimpinarea mainii prietenului deschisa ca un vers, stropul de venin ce simte subtilitatea decisiva a centrilor nervosi.
6 poezii, 0 proze
Iurie Bojonca
Iurie Bojoncă Date biografice Născut la 28 august 1961 în satul Antonești – Stefan Vodă. Absolvă școala medie în 1978. Studiază la facultatea de Filologie a Universității pedagogice „Ion Crerangă” din Chișinău (1979-1983). Odată cu diploma de calificare primește în dar de le respectiva instituție și romanul „Tac zacalealasi stali” de N. Ostrovski. De o asemenea atenție s-a bucurat toată promoția acelui an. Prima piatră din cariera pedagogică o scoate la Tiraspol, unde lucrează două luni la scoala rusă de cultură generală nr.3 „A.P.Cehov”. Un fel de „călire a oțelului” a început odată cu predarea limbii „moldovenești” într-o școală rusă de elită în care elevii încă de pe atunci refuzau să ne învețe limba, spunând nonșalant: „Zacem nam ătot țaranschii iazâc?” Preferă să-și satisfacă serviciul militar în armata sovietică de cât să vadă armata a 14-ea în fiecate zi pe străzile Tiraspolului. Din 1985 e în căutare de muncă la Chișinău. Este educator în căminele muncitorești ale uzinei de...
22 poezii, 0 proze
Marian Stan
Marian Stan este un poet român contemporan. Volumul său de versuri "Ne văd copiii" aparut la editura Curtea Veche în 2009 l-a determinat pe criticul Felix Nicolau sa afirme: "Marian Stan este un autor foarte subtil. El a câștigat pariul pe care l-a câștigat cîndva Creangă: e capabil să se adreseze și copiilor, dar și adulților. De fapt ceea ce face el este să se transpună în pielea copilului, să mimeze infantilul și să facă un proces părinților și adulților, în general. Marian îi vede pe adulți ca pe niște copii ratați și cred că toți, citind această carte, ne putem pune mari întrebări: unde ne aflăm noi acum, cît de anchilozați și de sclerozați suntem." Despre același volum de versuri, poetul Robert Șerban avea să spună: "'Ne văd copiii' este una dintre cărțile din care îi citesc cu bucurie fetiței mele care a 'sărit', nu cu mult, de doi ani. Iar ea stă, ascultă, zâmbește și repetă pe limba-i unele versuri. Ce dovezi mai clare că îi place? Asta pentru că Marian Stan reușește să scrie...
22 poezii, 0 proze
Johann Wolfgang Goethe
Johann Wolfgang Goethe, înnobilat 1782 (n. 28 august 1749, Frankfurt am Main – d. 22 martie 1832, Weimar) a fost un mare poet german, ilustru gânditor și om de știință, una dintre cele mai de seamă personalități ale culturii universale. Născut la Frankfurt pe Main, fiu al lui Johann Kaspar Goethe (1710–1782), înalt funcționar de stat, și al Catharinei Elisabeth Textor (1731–1808). Relația lui Goethe cu părinții, nu a fost fără conflicte. Cu excepția sorei sale născute la 7 decembrie 1750 Cornelia Friderike Christiana, ceilalți frați toți au murit timpuriu. În anul 1758 tînărul Goethe s-a înbolnăvit de variolă. Din anul 1756 pînă 1758, el vizitase o școală publică. Un rol esențial în educație religioasă luterană include lectură în Biblie și duminică slujbele la biserică. Primind o educație aleasă, studiind desenul, muzica, scrima, călărie, literatura germană și universală, limbi străine vechi și moderne (greaca veche, latina, ebraica, italiana, franceza și engleza). Prima îndoială în...
262 poezii, 0 proze
Caldare Alexandru
Ma pasioneaza muzica, in special hip-hopul, asa ca scriu versuri de vreo 4 ani, dar poezie scriu doar de un an. Momentan lucrez la un roman fara titlu, despre care nu voi da detalii. Multe nu mai am de spus avand in vedere ca nu scriu de mult timp, asa ca voi mai adauga date in biografie atunci cand este cazul.
2 poezii, 0 proze
razvan ducan
S-a născut la 25 iunie 1957 la Târnăveni, jud.Mureș, din părinții Ioan și Dorina, profesori de educație fizică și sport în localitate.Clasele primare și gimnaziale le urmează la Liceul Nr.2 (actualul Gimnaziu de stat “Traian”), iar cele liceale la Liceul Industrial de Chimie (actualul Colegiu Tehnic), ambele în orașul natal. Între 1978 și 1983 urmează, în pofida unei clare vocații culturale, cursurile la zi ale Facultății de Textile din cadrul Institutului Politehnic din Iași, devenind inginer.Timp de un an de zile este cu serviciul la Agnita și Mediaș. Din 1984 și până în 2008 lucrează la Târnăveni: între 1984 și 1986, în învățământ, predând discipline tehnice, la Liceul Ind.Nr.2 (actualul Liceu Teoretic “Andrei Bârseanu”); între 1986 și 1988, ca inginer, la Cooperativa “Târnăveanca”; între 1988 și 2000, din nou în învățământ, predând discipline tehnice, la Școala profesională de arte și meserii “Constantin Brâncuși”; între 25 septembrie 2000 și 4 ianuarie 2008 a fost director la...
95 poezii, 0 proze
Călare pe fruntea\'nghețată
de Negru Razvan
Deschide\'mi ușa, să cobor în rai pe un fir, Să mă scurg de pe trupu\'mi\'n spirale, Asimetrice fâșii colorate, aproape banale, Al mirului geamăt ce toarce\'n potir... Strivește\'mi mare ce se zbate...
Început de baladă
de Cristian Vasiliu
I Noaptea rece se prăvale - Vin tăios de primăvară - Sus pe vârfuri în pocale Din ageag și piatr-amară. Aripa potcoavei taie Întunericul și-n rană Lacrimă din colț de Rai e Fata domnului – icoană....
Zurgălăul
de Nicolae Labiș
Fulgi uriași deasupra țării cad, Pe bărăgane vânturile țipă, Somn neclintit de iarbă și de brad Învăluiește munții sub aripă. Cu clinchete zglobii din dunga văii Răsună zurgălăii argintii; S-apropie...
Zurgălăul
de Nicolae Labiș
Fulgi uriași deasupra țării cad, Pe bărăgane vânturile țipă, Somn neclintit de iarbă și de brad Învăluiește munții sub aripă. Cu clinchete zglobii din dunga văii Răsună zurgălăii argintii; S-apropie...
Totul despre clopote
de Ovidiu Oana
Partea I - “SUFLETUL” Motto: “Prin clopot nu dai veste Doar unui singur om Ci zvoană - ’mpărățită Ce vine de la Dom” Zurgălăi - poeți români 1.Vasile Alecsandri Iarna … Dar ninsoarea încetează, norii...
Testament pentru iubire
de Maria Prochipiuc
undeva într-un loc anume oamenii mă uimesc îmi alătur pașii de pașii lor fiecare cuvânt răsună sub clopot când se face noapte ascult uneori singuratică învăț bucuriile pe de rost dorurile îmi...
Eterna Epigramă - Mafia și Democrația
de Vali Slavu
Așa cum deja ne-au obișnuit, organizatorii Festivalului „Eterna Epigramă” editează o carte pe care o trimit participanților. Volumul de anul acesta – „Mafia și Democrația” a fost publicat cu...
Tot felul de picături
de Albert Cătănuș
Maria plânge cu lacrimi dulci. Are o rană la genuchiul drept. Picăturile de sânge cad una câte una. Noi-toți, mulțimea, ne-am strâns în jurul ei și privim ca la circ. Unu’, mustăcios, scoate din...
Noaptea de ianuarie
de Alexandru Macedonski
I Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte, Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit, Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte, Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu...
Mihai și Cristina
de Arthur Rimbaud
Ei, și ce dacă țărmul e părăsit de soare ! Fugi, clar potop ! Pe drumuri văd umbrele căzînd. În sălcii, peste curtea cea veche de onoare, Furtuna își aruncă mari stropi, în primul rînd. O, sute de...
Ninge!
de Gabriela Petcu
Privesc pe fereastră, afară-i pustiu Iar noaptea se lasă așa cum o știu …rece, sticloasă, iluzie mută, umbre pierdute în iarna cea slută Și ninge Tânguie codrul, departe în zare Viscolul spulberă alb...
Ziua in care nu am zburat
de Motoc Lavinia
Intoarcerea acasa cu biletul in mana Rucsacul de atta tine-n palme o lume strapunsa ( baionete de vise si iluzii desculte) carceii urca- n vie , coloana infinita ganduri da fata ude, in iarba roua si...
Ti-am dat viata Nalucire
de mircea trifu
Aștern cerul fără Lună într-o groapă fără toarte, Căci îmi este noaptea asta încă pură și-nsetată Și aleg a mea Nălucă singur la un pas de moarte, Să o scriu fără să știe că-mi va fi iubită-odată....
Legendă delirului meu
de Ioana Camelia Sîrbu
Sunt călare pe al treilea strigoi, Urlu ca un lup la lună, Mă zbengui printre iele să te pierd, Visul zboară ca un liliac pe un peisaj, peisaj speriat de lumină, Golul suferă de nostalgie și stele...
