Poezie

Legendă delirului meu

toarsă-n stropi de febra

1 min lectură·10 decembrie 2003

Mediu

Sunt călare pe al treilea strigoi,

Urlu ca un lup la lună,

Mă zbengui printre iele să te pierd,

Visul zboară

ca un liliac pe un peisaj,

peisaj speriat de lumină,

Golul suferă de nostalgie

și stele cad una câte una pe marea albastră:

ploaie de mângâieri

pe umeda frunte de febra delirului.

Te caut, te străbat cu gândul

până memorez fiecare minut din trupul tău.

Nu știu cum luna se despletește de stele.

De ce se despletește de stele, iubitule?

Nu e mai frumoasă cu ele în păr?

Poate îmi cântă dorul și sufletul...

Dar, nu cred .

E totul doar o farsă jucată de scriitori:

imagini, metafore, picturi...

Pentru că iubirea mea e simplă,

Se scurge din tâmplă la piept și bate cu putere

lacrimi de dor și clipe de tăcere

Te rog, pune-ți mâna pe fruntea-mi obosită

Mai caută-mi mâna,

ține-o strâns la pieptul tău,

Să-ți aud inima,

Să nu mai delirez legende înfricoșătoare

în care nu te regăsesc pe tine.

002.569

Ioana Camelia Sîrbu. “Legendă delirului meu.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioana-camelia-sirbu/poezie/58042/legenda-delirului-meu

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.