Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Belsug trist"985 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
33 rezultate
Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

VT

Victor Titiu

AutorAtelier

Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!

24 poezii, 0 proze

Alin FarcasAF

Alin Farcas

AutorAtelier

Autorul își face apariția - miraculos, ar spune unii - în toamna anului 1979, în Mediaș și descoperă cu stupoare că are doi părinți. Trece cu greu peste asta și crește în legea firii și-n spirit ardelenesc. Duce o viață lipsită de griji, dar nelipsită de sare, zahăr și grăsimi, până-ntr-a 19-a primăvară. O dată mustăcioara crescută bine, ambiția îl macină și-l mână spre mai bine. Se decide să-și ia destinu` la pumni. Cu liceul terminat, discotecile din zonă-i călcate în picioare și fetele consumate cu tot cu cotor, se hotărăște să vină în capitală. În Micul Paris, încearcă Dâmbovița cu degetul, se arde și suflă mai apoi și-n iaurt, își pierde câțiva dinți într-o încăierare incorectă (1 vs 5), ceea ce nu vă dorește și dumneavoastră, face o facultate... ca să nu zică precum că n-a făcut-o și p-asta, are parte de viață de noapte din belșug, muncește pe unde apucă, demolează patroni, iubește femei, se îndrăgostește și, odată cu trecerea timpului, începe să-l piardă pe ardeleanul din el....

43 poezii, 0 proze

Belsug trist

de Magda Isanos

Inima mi-i pom impovarat de rodii singerii ; le-am scuturat, si nu s-au scuturat, si trebuie sa vii. Ramurile sa se-ndrepte vor catre cer si soare usurate, tu stii ca doare bogatia lor, culege-le cu...

PoezieClasic

Belsug trist

de Nicolae Maria

Inima mi-i pom împovărat de rodii sângerii; le-am scuturat, și nu s-au scuturat, și trebuie să vii. Ramurile să se-ndrepte vor către cer și soare ușurate, tu știi că doare bogăția lor culege-le cu...

Atelier

Am fi putut zidi un Templu

de Camelia Tripon

Templul s-a deschis Io O lacrimă s-a prelins pe lespezi Acum alergi speriată printre cariatide Pucioasa ridică vălul în limbile jucăușe Delphi se descătușază... Ce ciudată călătorie ai făcut frumoasă...

Atelier

București – orașul bucuriei de-a mă ști iubit e un oraș trist

de Dragoș Vișan

Când plouă prin București, parcă se spală pe ochi toate clădirile mai vechi și ne clipesc din ochii ferestrelor, pe când obrajii lor sunt umeziți, puțin întunecați de igrasie. Pe Calea Victoriei te...

ProzăAtelier

Zambet sarac

de Et caetera

Belsug de amaraciune Se-aduna-n aureola-ti Si erai trist . Suferind iti cautai Intelepciunea , Insa , Langa tine , gemea , Gandul Nenorocirii . Sentiment cianotic de tristete Iti inclesta bolta...

PoezieAtelier

Nopți albe

de Stelian STANCU

Din desișul trist al nopții, peste deal de promoroacă Au venit ca să se-adape, gânduri ce au fost odată Spuse aici la gura sobii, cum era mai altădată Când feeria era simplu, trasă doar cu-n car cu...

PoezieAtelier

Viata de om

de Gavril Kostachis

VIATA DE OM Te strang la piept Tristete, cu brate moi de ceara Muscand adanc din sanul secundei amortite Suspinuri in cascada in suflet ars coboara Stropind belsug de roua pe gene ostenite Cina in...

ProzăAtelier

De ce indiferenta...

de Petrisor Ecaterina Mihaela

Ma uit in jurul meu si vad numai tristete. Niciodata nu mi-am dat seama, cat de repede se scurge timpul... cat de grabita este lumea din jurul meu... cum fiecare trecem atat de nepasatori unul pe...

Atelier

epistolă către Dumnezeu

de FLOARE PETROV

ascultă-mi Doamne rugăciunile ardente și schimbă dacă poți soarta la români tristețea sărăcia sunt patimi evidente și țara este plină de stăpâni păgâni. suspină Carpații la izvoare de dor nu am ce să...

PoezieAtelier

Boboci de toamnă...

de Ghejan Andrei

Toamnă... Ce nume frumos... te duce cu gândul la belșug, prosperitate, maturitate, prinos, alungi tristețile rămase de prisos, păstrând doar amintirile plăcute, tăcute, și vezi mii de culori frumos...

PoezieAtelier

lasă-mă să înfloresc

de Macovei Costel

cândva erai prietena noastră. ne aduceai țurțuri și zăpada din belșug încât cu greu mai nimeream ușa casei. dar te-ai schimbat, sau poate eu am uitat te văd tot mai slabă, mai uscată și mai tristă,...

PoezieAtelier

Banal

de Sorin Muntean

Banal Sunt mereu ocupat și parcă tot timpul grăbit N-am timp să respir , deși chiar trist și livid În acest univers mai mereu hărțuit , Mă confund uneori cu un banal individ . Dar nu sunt banal ,...

PoezieAtelier

zdrențuim

de ștefan ciobanu

ieri am văzut în grădina blocului meu un cap de păpușă mi-am zis că peste ani o să crească acolo un copac căruia îi vor atârna de crengi membre din plastic capul păpușii o să fie în parte foarte...

PoezieAtelier

Cenusa amintirilor

de Gavril Kostachis

CENUSA AMINTIRILOR Merg prin cenusa amintirilor Pana ma frig talpile. Undeva in adanc mocneste focul tristetii. Din timp in timp flacarile somnoroase imi ling calcaiul. Incovoiat, printre dune,...

PoezieAtelier

ramura de foc a fericirii

de Adriana Lisandru

îndelung răscolit-am în hambarul cuvintelor și nicio furnică nu mi-a dat ajutor, și ani au trecut, și vâscul tristeții s-a hrănit din belșug în coroana inimii mele, împuținat cât bobul neghinei...

PoezieAtelier

Și oglinzile putrezesc

de George Pașa

Ne refacem oglinzile din cioburi de carne. Cu noi e tristețea din ochii doamnelor ascunsă după ochelari fumurii. Vine apoi o liniște mai grea decât începutul, ne scuipă de deochi; noi îi zicem:...

PoezieAtelier

Norii

de Petru Cretia

În hăul mărilor trăiesc, cât stelele de multe, făpturi care nu știu de cer. Din nori cerul arid îi bea pământului tristețea și schimbătoarele vise ale fiilor săi. Aristofan: Să ne arătăm,...

ProzăClasic