Poezie
Boboci de toamnă...
(vlăstarelor mele: Robert și Andreea)
1 min lectură·
Mediu
Toamnă...
Ce nume frumos...
te duce cu gândul la belșug, prosperitate,
maturitate,
prinos,
alungi tristețile rămase de prisos,
păstrând doar amintirile
plăcute,
tăcute,
și vezi mii de culori frumos amestecate
ce-ncântă ochiul frumuseților demult uitate.
Când toamna devine propria ta toamnă,
-doamnă de companie,
cu apelativul: \"asta e...a venit...las-o să fie\"-,
numeri bobocii deveniți primăveri
și nu te înșeli
spunându-ți:
\"Am dat rod\",
sau,
\"Doamne, mai Þine-mă toamnă...simt că încă mai pot\"
Să fie oare...doar un cap de pod?
Cucerit cu sudoare,
ardoare impusă de nemiloasa vreme
ce-și etalează ruginiul fără scăpare,
te-ntrebi dacă sub podul care încă te ține, te-anină,
apa curgătoare va fi la fel de-nvolburată, sau lină...
Evaluezi riscul săriturii, care e cam mare,
apa-ți pare un torent ce se-ndreaptă spre strâmtoare
și cine să-ți arunce colacul de salvare?
A!...știu!...mi-au spus cândva prorocii:
\"Bobocii!\"...deveniți lăstare
cu tendință de...fructificare.
004.182
0