Inseparabila Dezordine

Roaentertainment Network & Hera Invest lansează o nouă carte: „Inseparabila Dezordine” de Ghejan Andrei.
Un scurt rezumat al cărții pentru acei dintre dumneavoastră, potențial interesați, ar suna așa:
Să vorbești despre o carte este simplu. Poți începe cam în felul următor : ”eu nu am citit-o, dar așa aș fi scris-o… ”. Din nefericire (pentru mine) sau invers, pe cea a lui Ghejan am citit-o. Și în nici un caz nu aș fi scris-o… cum aș fi avut eu chef. Pentru că aș fi ratat-o.
Fără doar și poate, Andrei Ghejan este un nonconformist în multe privințe. Aproape arbitrar, stimulând parcă dezordinea interioară și exterioară care ne însoțește pe fiecare pretutindeni să iasă din cotloanele unde se ascunde rânjind, autorul atinge câteodată plin de frustrări și cinic, iar alteori imbibat de o autoironie debordantă, subiecte aparent nevinovate ce conturează tot mai vizibil o societate cu câteva trăsături aberante. Aflați în fața compromisurilor fortuite, sfidându-le, oricine se poate alia în postura de răzvrătit atâta timp cât își și dorește să nu înghită nemestecat chiar orice pentru simplul fapt că i-a fost servit cu lozinci. Micul scenariu prezentat, cu personajele „coclite” de sistem, uneori haioase, alteori imprevizibile și „Carlos” în mod special, sunt o expresie în acest sens: refuzul ordinei privită ca rutină impusă. Apelând la extreme, aceștia încearcă să dribleze sistematic, cu un veritabil talent improvizatoric, toate ingredientele constrângerii, încercând disperați fofilarea printr-un păienjeniș greu de străpuns. Eseistica din prolog nu este nimic altceva decât ridicătoarea la fileu pentru ceea ce va urma: ridiculizarea „normalizării”, „efectul de turmă” cum îl numește cu tristețe Andrei.
Nefăcând excepție, debarasându-se pe cât posibil de un ton fad, moralizator, încărcat de orgolii insipide, cartea își propune să păstreze un balans decent între obiectivitate și subiectivismul autorului privit ca o proiecție a realității dirijată către o zonă ușor sinistră, lăsând însă loc de interpretări. Raportat la amenințarea ignoranței ce ne înconjoară, totul devine un joc deviat de la reguli, o regretabilă dezordine în care oricine se poate regăsi. Terenul devine cu atât mai nesigur, cu cât nici „protectorii” ecuațiilor favorizante de sistem nu stau degeaba, făcându-și munca conștiincios: întinzând noi hățișuri în care potențialii aventurieri să se piardă, sau cel puțin să fie descurajați să încerce. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării și tocmai de aceea apelarea „din mers” la subterfugii, sau improvizații rămân din nefericire singurele elemente de apărare în fața unei lupte inegale, transformând totul în nonconformism nud.
Nu e deloc ușoară maniera „contrapunct” în care autorul încearcă să pună în lumina reflectoarelor această globarizare a dezordinii, practic un studiu comparativ între cea internă (aș zice chiar intimă) și cea socială, cu mici excepții afișată, din motive lesne de înțeles. Apar două tabere: prima este evidentă; cealaltă este marea masă. Toleranța celor din urmă este produsul fricii, neputinței, conformismului și nu de puține ori ignoranței, sau și mai trist, „fericirii” unui IQ minimal. Nu poți avea resentimente față de așa ceva, dar ai datoria de a încerca macar să dai draperiile la o parte, lăsând constanta „c” să-și motiveze prezența în relativitate. Brâncuși a văzut-o, zice autorul. Noi de ce să n-o facem? Este doar una din întrebările pe care Andrei Ghejan le pune prin intermediul cărții de față, pentru restul lăsându-vă plăcerea descoperirii. Un prim volum inspirat, destul de agresiv în cea de-a doua parte, cu câteva excese de jargon pentru culoare, atenuate însă în final de o mică colecție de versuri și ghicitori amuzante, ba chiar și un „bonus” ce merită a fi încercat pentru divertismentul dumneavoastră și nu numai...
Manolescu Gorun