Poezie
Nopți albe
2 min lectură·
Mediu
Din desișul trist al nopții, peste deal de promoroacă
Au venit ca să se-adape, gânduri ce au fost odată
Spuse aici la gura sobii, cum era mai altădată
Când feeria era simplu, trasă doar cu-n car cu boi
Bucurie să tot fie, când inima e în toi
A tot cere să ne fie, peste anul care vine
Cu belșug și armonie, așa cum românului îi stă bine.
Căci cu veselie mare, noi pornim în anul care
Va sta doar să se prăvale, de la-ntâi din lanț de zale
Una câte una de, pentru ziua ce apare
Iar când ea dispare-n noapte, lanțu-ncepe-a pierde zale.
Dar sunt și zile în care, fără vrere dai târcoale
La necazuri și tristeți, lanțul atunci e câțiva trenți
Se încurcă bată-l vina și nu știi cum să-l descurci
Nici chiar ziua ce ia trena, după alte dimineți
Nu va fi sigur că poate, a fi nudă de necoapte
Și doar seara e sfioasă, când te bagă iar în casă.
Doar a nopții lungă cale, ce se lasă greu la vale
Va aduce nopți ce-s albe, doar în suflet, altfel poate
Fi ea cea mai blândă noapte, de din cele presărate
De anul ce se tot scurge, zi cu noapte și tot fuge
La final de un nou an, număr nopțile ce-n “dar”
Mi-au adus doar albe stele și cu ele gânduri rele.
Și tot sper ca într-o noapte, când va veni de departe
Gândul cel rău să se schimbe, în doi magi care să plimbe
Peste zi tristețea care, a fost mult mai mult pe cale
Să afunde tot ce-aveam, mai vesel când tot speram
Să rămână amintirea, nopților albe cu firea
Ca-n final de an să spui: ce-a fost trist, acum e-n cui.
001295
0