"Avea ochi frumoși" – 20367 rezultate
0.02 secundeMeilisearchAida Boldeanu
Născută într-o banală, caldă zi de 23 iulie, când bătrânul pământ avea miliarde de ani, iar noul calendar număra 1985, când se mai adăuga incă o zi la existența tuturor, eu o începeam pe a mea! Am primit rolul principal în toate cele 22 de reprezentații ale vieții. Am avut toate momentele ce alcătuiesc garanția veșniciei fericite, diluată la infinit, nezdruncinată de acțiuni sau simțiri omenești. Iubesc tot ce e frumos, orice artă în care se pune suflet, îmi place să scriu. Nu o să renunț niciodată la asta! Prin scris, mă pot considera un om cu puteri supranaturale. Pot transforma sentimentele în ceva real, palpabil, vizibil. E minunat… Urăsc răutatea și nedreptatea. Aș vrea să aud tăcerea muților, muzica surzilor, aș vrea să pot șterge lacrimile din suflete de copil abandonate, pătrunde chemarea înțelepților. Voi rămâne spirit rătăcitor, gură mută, privire uitată în colțul unor ochi triști, pierduți printre imagini groaznice cu mine vie și clară; braț de gheață, urmă de pas, de un...
12 poezii, 0 proze
Adriana Marilena Stroilescu
Nu sunt deât un punct în mijlocul universului, o mică parte din natură, un fel de pastel al pământului în care cineva a amestecat printre luturi și catifele griuri dintr-un cer de cenușă cu pulberi din zilele în care te dor ochii de atâta soare. Viața e cel mai frumos lucru ce mi-a fost dăruit de aceea am propriul meu rol de jucat și caut să-l descopăr și să-l umplu cât mai bine cu aptitudinile mele căci vreau să trăiesc în armonie cu mine și cu ceilalți, să-i tratez cu iubire, înțelegere și respect. Stiu că în fiecare om ca și în lemnul unui copac se poate ascunde o vioară Stradivarius, drept pentru care nu-mi voi arunca niciodată visele la gunoi și voi căuta cântecul în acea sonoritate compatibilă cu mine. Mă uit la păsările cerului, "ele nici nu seamănă nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare" iar " crinii de pe câmp nici nu torc, nici nu țes", atunci de ce mi-aș face vreo grijă?!... Foarte important nu e ceea ce avem în buzunare, ci mai ales ceea ce ținem în inimă,...
221 poezii, 0 proze
Oscar Wilde
Oscar Fingal O'Flaherty Wills Wilde (n. 16 octombrie 1854, Dublin - d. 30 noiembrie 1900, Paris), scriitor irlandez, cel mai cunoscut dintre scriitorii estetizanți de limbă engleză. Oscar Wilde a fost fiul unui medic irlandez. Tatăl sau, sir William Wilde, doctor specialist în boli de ochi și urechi, anticar și scriitor, mai avea trei copii dintr-o primă relație. Mama sa, Jane Francesca Elgee, era poetă (scria poeme revoluționare sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă. În timpul școlii, Oscar a excelat în studiul clasicilor, la limba greacă și la desen, caștigând numeroase premii și burse de studiu. După studii strălucite la Trinity College din Dublin, audiază prelegerile de estetică ale lui John Ruskin la Universitatea din Oxford, unde se distinge și prin gusturile sale rafinate, îmbrăcămintea elegantă și stilul dandy de viață. După absolvire, în 1878, se mută la Londra. În același an, 1878, primește premiul "Newdigate" pentru poezie și inițiază mișcarea "Artă pentru Artă", prin...
39 poezii, 0 proze
Popovici Alexandra
Ce pot spune despre mine? Sunt o fata cu obisnuita nascuta in Oradea,Romania.Am ochii caprui si m-am apucat sa scriu poezii cam din clasa a 4 a.De atunci de cand am descoperit aceasta parte a literaturii care, pot zice ca m-am indragostit de ea.Practic eu nu am prea mult timp sa scriu poezii deoarece am facut si fac o multime de lucruri(gimnastica ritmica,canto,design vestimentar,etc.)pe care le tratez pe fiecare cu seriozitate si cu pasiune.Am concurat la olimpiade judetene(romana,mate,informatica,fizica) la care am luat mentiuni.Poate ca voi avea un viitor plin de peripetii si de lucruri minunate dar cum nu stiu pot zice ca ma voi stinge ca o flacara necunoscuta intr-un univers neguros.
19 poezii, 0 proze
Dante Alighieri
Dante Alighieri (*29 mai 1265, Florența - †14 septembrie 1321, Ravenna), poet și filozof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al "Divinei Comedii", capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta ("poet în cel mai înalt grad"). "Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare" (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante). Viața lui Dante este strâns legată de evenimentele politice din Florența. În acea perioadă, Florența era pe cale să devină orașul cel mai important și puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi și meseriași înlătură supremația nobilimii și, doi ani mai târziu, se bat primii "fiorini" de aur, monedă forte a comerțului european. Conflictul dintre "Guelfi", fideli autorității...
21 poezii, 0 proze
Méliusz József
Méliusz József (n.12 ianuarie 1909, Timișoara - d. 1 decembrie 1995, București) a fost un poet, traducător și publicist de limbă maghiară din România, membru corespondent al Academiei Române, din anul 1974. A urmat studii la Timișoara, Cluj, Budapesta, Zürich. Pe când era la Paris, regimul lui Horthy a cerut extrădarea lui. Opera Lirica sa avea tonalități baladești, cu accente expresioniste, (Cât cuprind cu ochii, Arena). Lupii (1931) Moștenirea lui Ben Hepburn (1933) Înainte de furtună (1936) În furtună (1939) Parisul învolburat, speranța noastră Cântec despre anul 1437, Cronică în versuri (1945, iar traducerea în românește, în 1957) (Se evocă vremea răscoalei de la Bobâlna, din anul 1437) Soartă și simbol (1949) Împreună cu lumea (1957) (Cuprinde versuri scrise în perioada 1931 - 1956) Cât cuprind cu ochii (1960) Arena (1968), Premiul Uniunii Scriitorilor Vânt de Octombrie (1957) (Publicistică) File de jurnal (1962) (Publicistică) Hai să jucăm teatru (1957), (Comedie tradusă și în...
1 poezii, 0 proze
Alin Avram
...sunt o amagire a mea pentru ca alerg in dreapta si in stanga printre carti,intocmai ca un copil printre jucarii..nu ma pot axa!...mi-am gasit domeniul, insa tot inot intr-o vastitate a posibilelor “sine”..cine sunt eu?, cum sunt eu?...sau pe unde voi fi?, cum voi fi?, cine voi fi?.....prea multe intrebari pt prezent…nu-i bine sa constientizez unde ma aflu, caci ma dezamagesc, insa in acelasi timp nu ma pot opri din a ma compara pe MINE cu cei din jur…ori mai bine zis PE CEI DIN JUR cu mine?......mai bine neg toate intrebarile si cu ochii inchisi, necontientizand deci, voi ajunge UNDEVA... Insa, in cine ma incred eu in drumul asta, cand nu ma cunosc nici macar pe mine atat de bine, incat sa ma indrept spre UNDEVA.. ..cea mai importanta persoana din viata mea voi fi EU..cand voi avea deosebita onoare de-a face cunostinta cu MINE! Iei in deradere intrebarile adresate mie personal? Da, da, tu- cititorule! Tie iti vine a rade? Dar tu prietene, intreaba-te in sinele tau, si-apoi rapid...
79 poezii, 0 proze
Coliban Iurie
Sunt de aici, de colo...doar fumul de tigara poate fi observat, serpuindu-se domol, prin ochii unui trecator... Diplomat, precum integritatea unui tigru...respectu-mi poarta semnatura pacii. si inca ceva - ma rabufneste un ras teribil cand citesc stupizeniile alea de pe site`ul asta care, cica, se numesc - POEZII !!! REVOLUTIE! ...STRIGA SUFLETUL MEU CAND VEDE MIZERIA ARUNCATA ALEHAMITE PE FOI DIN CREIERELE NEINSUFLETITE ALE GENERATIEI NOASTRE ! intrebati`va fratilor inainte de a pune pe foaie urmatorul vers..."eu scriu poezii sau fac ciorba?" mai relaxati`va...mai puneti creierul in miscare...lasa`ti imaginatia si armonia sa pluteasca... NU SUGRUMATI POEZIA !!!!!!!!!!
6 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
Ana Leibovici Hutanu
Biografia poeziei mele cuprinde anii 1994-1998, adică între 15 și 19 ani. ...După aceea am fost mult prea ocupată să-mi trăiesc viața, așa cum a fost ea până acum, cu bune și cu rele. De ce scot la lumină toate acestea la 30 de ani? Nu m-am gândit, poate pur și simplu le-a venit vremea sau mai degrabă pentru că cineva m-a învățat să nu-mi fie rușine de ceea ce am fost, fiindcă am devenit astfel un om mai bun. M-am reîntors la cuvintele simple. Vreau să mă scutur de mantia îmbâcsită a expresiilor savante - intelectualitatea nu stă în utilizarea câtor mai multe neologisme și în fluturarea superiorității în fața prostiei. Înainte de toate suntem oameni, avem cu toții momente memorabile de prostie, de naivitate, de neputință, când toată școala pe care am facut-o se reduce la un "ăăă..." paralizant. Vreau să îmi redescopăr umanitatea, cu toată stângăcia ei. Vreau să uit în aceste momente de meseria mea și de ochii celorlalți. Nu vă place, nu vă uitați. Mă mândresc cu faptul că sunt doar un...
28 poezii, 0 proze
Avea ochi frumoși
de Cristi Constantin
Motto: \"I\'m learning all about my life just by looking through her eyes.\" [Dream Theater - Through her eyes] Atmosfera mi s-a părut călduroasă și primitoare de prima dată când am intrat la...
Deliana
de Liliana Pintocara
T era un baiat înalt și bine făcut, avea ochi frumoși albaștri, tuns aproape zero. Pe Diana a atras-o firea lui deschisă. Era inteligent, cu o cultură generală vastă, glumeț si… era frumos. S-au...
Acalmie
de Marius Rădulescu
În căutarea dragostei pierdute Binecuvântați animalele și copiii Tăcerea sălciilor plângătoare Liniștea de după lovitura de secure Primejdia avea ochi frumoși
Parterul si etajul (fictiune)
de Dina Calin
Frate-meu nu era în camera lui. Mi-era greu să cred că-și petrecuse noaptea cu olandeza. Poate chefuise cu băieții din orchestră prin camera vreunuia și se îmbatase cu ei și neputînd să se mai ridice...
Suflet și prejudecată
de Mos Constantin George
Suflet și prejudecată Mânăstirea era așezată în munți, într-o vâlcea ce trecea șerpuind printre două creste înalte și destul de abrupte. Prin vale, trecând pe lângă zidul mânăstirii curgea un râuleț...
Noapte cu inger
de Laurentiu Nicolae
Isi aprinse plictisita o tigara. A patra din seara asta, si parca ma lasam de fumat, constata amarata si sufla pe nari fumul albastrui intepator. Barul era intunecos si umed, construit in subsolul...
Ochiul dracului
de Andrei Neagu
Iubita mea sta pe o strada cu nume de voievod. Un voievod care aduna capital electoral dandu-i pe otomani cu capul de poarta crestinatatii. Asta il face mai ciumec decat toti presedintii alesi pentru...
Nenumitei
de proteus
si ochii vii poarta torte. ei aduc mortul taras prin tarana, si nu se mai termina strigatul! doua stane de piatra ma-ngana; iar el, stapan peste vaile plangerii, se-ntoarce sa zbiere: nu stiu! sunt...
S-a intimplat la Turda
de Sonja D. Szimon
S-a intimplat la Turda … Vara lui ’78 nu mai voia sa se termine… De mult ar fi trebuit sa se instaleze ploile , aducind cu ele noroiul care strica cheful oamenilor , dar toamna se lasa asteptata ; ca...
S-a întâmplat la Turda …
de Sonja D. Szimon
Vara lui ’78 nu mai voia să se termine… De mult ar fi trebuit să se instaleze ploile, aducând cu ele noroiul care strica cheful oamenilor, dar toamna se lăsa așteptată, ca o fată mare... De fapt...
