Aida Boldeanu

Luna se sparge în lumini; eu sunt departe de casă. Departe, pașii iși lasă urmele, pe unde luna iși zgârie obrajii de pietre și umerii și-I culcă pe pământ. Stelele sunt sparte în genele nopții,

Ziua- ochii lui Dumnezeu se deschid! Și ninge cu clipe timpul nostru febril... Ni se agață de încheieturi și Își uită ticăitul în piepturile noastre. Și ninge cu ani și cu doruri... De

Ieri mergeam, vedeam și simțeam Cer, ochi și grijă. Astăzi merg, văd și simt Pământ, lacrimi și nepăsare. Mâine voi visa, cugeta și căuta Culmile, durerea și pustiul... Căci voi merge în

Umbre și sensuri în noaptea hilară. Împrumut în scris mucegai din pereți. Mirosuri pestrițe precum culorile curcubeului. Pestriț în ROGVAIV. Cuburi de ananas se joacă în prăjitura cu cremă. Doi

Am visat.... Că te-ntâlneam pe străzi străine ființei noastre despărțite negreșit... Umblând cu pas mărunt, apăsător, de griji împresurat Strângeai flori de pământ în sufletu-ți

Alergăm prin gânduri desculți Ca prin noroi. Vise ucise la margine de lume pulsează Când triste, când moi. Îngerii se zbat cu gheare înfipte În noi! Dureri sihastre înșeală Priviri… Sânge

În dimineața cu cearcăne înfipte adânc în cer, Gândesc că ești perfecțiunea întruchipată în felul omului stingher! Și ca să mă-nalț în veșnicul tău rai O să-ți mănânc din ochiul crud al verdelui

Mă gândeam la tine, dar din când în când. Nu-mi permiteam mai des, că mă dureai. Nu știam cum să te privesc. Mi-am întors capul să-mi culeg curaj și te-am privit cu ochi cruzi, cu mâinile tremurânde