Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Atins de ploaie"15816 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Emil TudoracheET

Emil Tudorache

AutorAtelier

Un maltrator de cuvinte, care simte nevoia să scrie (de la 10 ani) și nu știe ce scrie (nici la 25). Trecător printr-o facultate de jurnalistică și un master de comunicare (evident, la SNSPA), actualemente făuritor de site-uri. Atins de șansă la finele anului 2002 când am debutat în revista Convorbiri literare, recidivând în 2003 și 2004, de data asta, și în săptămânalul U.S.R.-ului din ziarul Ziua, ca apoi, epuizat, să iau o scurtă pauză de vreo 2 ani. Devenit membru cu acte în regulă al comunității poezie.ro (așa se numea pe vremea mea) la începutul anului 2002, martor la propria-mi metamorfoză de la simplu membru la tânără nesperată speranță apoi instigator la revoltă și mai apoi martir-dezertor iar la final anonim la -10 nivel, am căzut în capcana de a crede că această comunitate poate fi prima mișcare literară virtuală pentru care poezia transcede granițele cuvântului. Nostalgic după era mea, acum aproape dispărută, cu prieteni câștigați datorită acestei comunități cu care am...

104 poezii, 0 proze

Horvath PaulHP

Horvath Paul

AutorAtelier

Tot ceea ce fac si tot ceea ce vreau va deranja pe cineva... sau va imbuna pe cineva... insa eu nu voi fii niciodata atins de ceea ce nu ma va omori.!

4 poezii, 0 proze

George AsztalosGA

George Asztalos

AutorAtelier

Crez artistic: „Altă caracteristică a tribului, e existența poeților. Unui ins, i se întîmplă să potrivească șase sau șapte cuvinte, îndeobște enigmatice. Nu se poate stăpînii și le strigă, în picioare, în mijlocul unui cerc alcătuit din vrăjitori și din mulțime, cu toții întinși pe jos. Dacă poemul nu-i stîrnește în niciun fel, nimic nu se petrece. Dacă, însă, cuvintele poetului îi tulbură, se îndepărtează toți de el, în tăcere, stăpîniți de o oroare sacră (under a holly dread). Simt că poetul este atins de spirit și nimeni nu-i va mai adresa o vorbă sau o privire, nici măcar propria-i mamă. Din clipa aceea el nu mai este om ci zeu și oricine poate să-l ucidă. Poetul, dacă mai apucă, își caută refugiu în nisipurile dinspre Nord” – J.L. Borges : Cartea de nisip Biografie: * Vine peste lume din Depresiunea Colinară Transilvană, zona Mureș, de la 06.04.1963 și pînă în prezent...poate chiar mai încolo *Debutează cu poezie la revista "Ambasador", în Tg.Mureș, în 1998. *Activist de cartier...

409 poezii, 0 proze

Conrad AikenCA

Conrad Aiken

AutorClasic

Conrad Aiken (1889-1973) a fost un poet la un moment dat prețuit de colegii săi de vocație (a fost prieten personal cu T.S. Eliot și cu Malcolm Lowry, de pildă), dar despre care s-a apreciat că nu a atins gradul de excelență al poeților cu adevărat mari ai vremii. Poate și din cauză că s-a arătat preocupat mai ales de melodicitatea versului, de impresionismul notațiilor (poezia, din punctul său de vedere, este „o serie caleidoscopică de momente incandescente”), de un „joc cu ideile deopotrivă de vesel ca cel cu stările de spirit sau cu senzațiile”. În realitate, spunea singur despre sine însuși, el a fost „în căutarea unui fel de poezie absolută, o poezie în care intenția nu ea tât să stârnească emoții doar, ci să convingă de o anume realitate, să folosească emoțiile sau simțul realității (tangențial și aluziv expus) cu aceeași rece detașare cu care un compozitor folosește notele sau acordurile”. Aceasta a contribut fără îndoială să facă versurile sale „excesiv de melodice” și ca...

1 poezii, 0 proze

veronica balajVB

veronica balaj

AutorAtelier

Veronica Balaj Meseria de redactor la radio este fascinantă. Fascinația cuvântului rostit în eter și care, poate convinge ascultătorul (nevăzut) că, tot ce spui la microfon, este adevărat, iată o motivație profesională. Cuvântul are puteri miraculoase. Poate fi o...armă. Oferă înălțări sau căderi. A-l struni în numele comunicării benefice, al informației formativ-educative, ar fi, nu-i așa, încă un țel. Care merită atins. Nu din când în când. Nu uneori! Dimpotrivă! Mereu! Este imperativul necesar. Întâlnirea cu ascultătorii, pe calea undelor, nu poate fi decât... sub semnul pasiunii. Tu, cel de la microfon trebuie să-l convingi. Să-l informezi. Să-l farmeci. Să-l îndupleci. Să-l înveți ceva, să-l faci să afle și să nu uite altceva. Să-i oferi paliere de comunicare în clipa prezentă dar și cu rezonanțe "a la long". Radioul public oferă diversitate de expresie în demersul radiofonic, implică profesionalism și echidistanță. Lucrez în Radio Timișoara din 1982, cu excepția perioadei cât...

9 poezii, 0 proze

CB

Camelia Bortos

AutorAtelier

Cuvantul este cea mai puternica arma pe care omul o mosteneste de la viata. El poate capata forme, chiar si culoare, poate schimba ganduri si sentimente, chiar daca nu poate fi atins. Sunt prea tanara, prea simpla si nestiutoare ca sa plamadesc titani din simple versuri, dar imi place sa cred ca-ntr-o zi voi avea si eu acea bagheta magica la varful degetelor, care sa-mi permita sa redau mai mult decat episoade cotidiene si teme comune. Pana atunci voi scrie, voi fi elevul model si criticul propriu.

2 poezii, 0 proze

Daria GordonDG

Daria Gordon

AutorAtelier

Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre mine. Sau sa ma descriu. Asa ca textul acesta este, cu siguranta scris-sters-scris-sters de cateva ori. Dar mi-am facut curaj si iata-ma: m-am nascut la Constanta de unde am luat dragostea pentru mare si am invatat sa visez muntele. Am locuit in Ardeal de unde am invatat dragostea de traditie si de locul strabunilor. M-am mutat in Marea Britanie unde mi-am inceput cariera de medic. A scrie e ca si cum ai vorbi cu un prieten imaginar si i-ai arata ce vezi tu. E un vis mai mult sau mai putin real caruia ii dai aripi si il trimiti in lume. Si daca macar un om din cei care il citesc inteleg limbajul, atunci scopul a fost atins. Traim prin tot ceea ce ne inconjoara, dar visam cel mai frumos prin scris.

21 poezii, 0 proze

florin otrocolFO

florin otrocol

AutorAtelier

- m-a asimilat universul la 20 aprilie 1971 - mă odihnesc momentan la Cluj-Napoca - licențiat în știința calculatoarelor - masterat în informatică medicală și biostatistică - jurnalist radio în perioada 1993-2006 - din iunie 2006 îmi pierd timpul cu investigații jurnalistice - actualmente lucrez în televiziune (nu mă întrebați ce caut acolo știind că orice aș face nu pot schimba nimic) - de ieri căzut în propria-mi dizgrație - nu am publicat și nici nu voi publica curând pentru că știința cuvântului nu a atins apogeul care să-mi permită defularea publică -adresă de mail: revelatiata@yahoo.com

152 poezii, 0 proze

Ivan Alekseievici BuninIB

Ivan Alekseievici Bunin

AutorClasic

Ivan Alekseievici Bunin, n. 22 octombrie (stil vechi 10 octombrie), 1870 – d. 8 noiembrie, 1953) a fost primul scriitor rus, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1933. Motivația Juriului Nobel: "pentru artisticitatea viguroasă, prin care a dezvoltat tradițiile prozei ruse clasice". S-a născut la Voronej, la 10(22) octombrie 1870, într-o veche familie de nobili scăpătați. Copilăria și-a petrecut-o pe domeniul familial, în gubernia Orlovsk, într-o "mare de grâne, iarbă și flori", "în cea mai adâncă liniște a câmpiei". În anul 1881 a fost înscris la gimnaziu, dar, fără a termina cele patru clase, a continuat instruirea sub îndrumarea fratelui său mai mare. Sărăcia, care a atins și conacul, l-a obligat să părăsească în anul 1889 cuibul familial. A lucrat în calitate de corector, statistician, bibliotecar, la diferite ziare. În anul 1891 i-a apărut prima culegere de versuri, marcată de o peisagistică lirică subtilă. A continuat și după aceea să cânte frumusețile naturii,...

13 poezii, 0 proze

MARILENA MIHAIMM

MARILENA MIHAI

AutorAtelier

Sunt nascuta in Galati,intr-o familie de omeni simpli si frumosi.Copilaria mi-am petrecut-o in Bacau,acolo unde am terminat o parte din studii.In prezent sunt educator puericultor si mamica unei fetite in varsta de patru ani.Am debutat pe hartie in Bacau,la varsta de opt ani. Declaratie Mi-as deschide aripile sa zbor, Sa ma inalt,sa te ating, Dar aripile se topesc In raza frumusetii tale. Mi-as agata privirea de ochiul tau, Dar este aruncata inapoi, De albastrul crud, In abis. Ti-as spune cuvinte de dragoste Dar toate se prabusesc La picioarele iubirii tale, Fara regrete,fara cuvant. Te iubesc! Si viata va calca Mai departe In nopti si zile fara sir. Iar atunci,candva, Sa stii ca toate acestea Sunt telul meu,inima mea Si varsta ta:o luna si o zi.

104 poezii, 0 proze

Atins de ploaie

de Matei Cristian

Atins de ploaie fluturașul sfârșește pe iarba udă

PoezieAtelier

Ploaie cu soare și swing

de George L. Dumitru

Stația de autobuz era păzită din spate de gardurile înalte, din zidărie, terminate cu trei randuri de sârmă ghimpată, ale uzinei Republica. Șoseaua, un covor lung și drept de beton peste care nu mai...

ProzăAtelier

Aer cenusiu..de plumb..

de ciornei corina

Toamna și-a făcut apariția printr-o ușoară indispoziție, care s-a adăugat la celelalte,multe indispoziții acumulate dintr-o realitate tristă și dezolantă. Dar se pare că și soarele a fost atins de...

EseuAtelier

tumoare

de Vasile Munteanu

îmi pun pe umeri versul ciupercilor de ploaie în jurul meu răsar împăduriri de apă cu palmele căuș tot potrivesc podețe pe care căprioare cu ochi de dor să treacă dar răzvrătirii surde uit să-i cobor...

PoezieAtelier

Secretul e să te simți vie

de Adriana Imbrea

Acceptarea de sine printre rânduri chicotește, prin brațele durerii de ploaie se descotorosește. Alături de cimitirul ambulant al vocilor fandosite fire de pași greșiți, urmele de nisip s-au născut...

PoezieAtelier

declarație

de Luminita Suse

Dacă nu te-aș iubi aș fi amintirea electricității în bobul nud de soc atitudinea pragmatică dintr-un suflet abrutizat stropul de ploaie sinucigaș răsfățându-se-n foc visul dansului din jucăria cu...

PoezieAtelier

Lumina copilăriei

de Evelyn Grecu

Eram doi copii atât de fragili, Și atât de inocenți. Dar în inocența noastră am reușit să ne apărăm unul pe altul Și a trecut peste noi și viscol și furtună, Și totuși am rămas noi. Același noi, cei...

PoezieAtelier

Iarba ne arată obrazul

de George Ene

mai albă decât echilibrul și mai ascuțită ca tăcerea luna taie un nor și numără picăturile de ploaie eu în curte atins de aripa curiozității o urmăresc să nu greșească la numărare tu în casă locuită...

PoezieAtelier

Sa joace ploaia

de adriana anusca

copacul tânăr să mai fiu o dată cu ochii minții aș citi toate scrisorile de dragoste - aș cere ploaia pentru ficare zi să joace să clipocească ea puțin prin lacrimile mele singur o zi dacă aș fi -...

PoezieAtelier

măcar o dată

de Stanica Ilie Viorel

în viață, dacă nu stai măcar o dată pe rândul din față vei căuta mereu o altă scenă o dată măcar să vezi până în inima lucrurilor să le simți răsuflarea să te lași atins de fibrele lor în viață, dacă...

Atelier