Poezie
tumoare
1 min lectură·
Mediu
îmi pun pe umeri versul ciupercilor de ploaie
în jurul meu răsar împăduriri de apă
cu palmele căuș tot potrivesc podețe
pe care căprioare cu ochi de dor să treacă
dar răzvrătirii surde uit să-i cobor picioare
atins de o orbire vicleană și înceată
se rupe-n două ploaia îmi tulbură cenușa
în vatra putrezită sub așchii lungi de piatră
înfometate fiare cu iarnă în stomac
oricui la gât se-aruncă se-ngrămădesc și rup
pe limbă ne cresc roze tumori de nerostire
o coajă de cenușă se-nvrejură pe trup
și orice gând miroase a corn de vânătoare
în care suflă moartea gușată și haină
în fiecare salt ce nu atinge creasta
se naște întuneric stingându-se lumină
023868
0
ED