Ivan Alekseievici Bunin

Puternic arde-a stelelor arcadă, Calea Lactee se prelinge lent. Iar curtea troienită de zăpadă E doar un licăr, viu, fosforescent. Lumina

Sărman poet cu istovit răsuflet, Plin de tristețe, doborât pe șanț, Zadarnic vrei să spulberi cu-al tău suflet Mizeria, sălbaticul ei

Acolo-n cimitir, pe câmp, spre-apus, Pe sub mestecenii cu crengi bătrâne, Nu sunt nici oase, nici morminte nu-s: E-mpărăția viselor

La miezul nopții ies să văd în zare Luna pălind pe piscuri, și sub ea Golful adânc, și alba irizare A munților ce licăresc de nea... Jos, apă și

Noaptea,-n fotoliu pe balcon, visând... Oceanu-ngână, ca-n atâtea rânduri, Un cânt de leagăn... Nu te teme: blând Te odihnește, uită orice

Secera gri, ascunsă-n cadrul sferic, Acoperiș de fier în luciul moale, Zgomot de moară, câine-n întuneric Latră perfid la stele

Pe cât mai caldă-i ziua, scade-n părți Amurgul respirat de-o depărtare Și vesel îmi era în dimineți S-alerg aceste-mpărății solare! E-n luciu

Ziua asfințind a spus: adio. Prin sticlă-n cabinetul vechi Trimite soarele luciri perechi; Sub care cer în veac voi mai găsi-o? Vezi, geamul

Fost-a primăvară și viața fu ușoară, Chema spre tine proaspătul mormânt, Dar viața fu ușoară, ca nourii de vară, Ca fumul dintr-un sfeșnic

Nori în amurg de-asupra mării calme Și-n luci de aur moale auzeam, Fără sfârșit, cum apa-mi sună-n palme, Ca bolțile din care stele beam. Și

Primăvară! Peste-aul Întunericul inundă, Licăr violet în jur La furtuni vrea să răspundă. Primăvară! Casă nouă Refăcând, ai

Alionușca trăia-n pădure Și-un prinț râvnea demult s-o fure Cu ochi zănatici și fierbinți, Luminători și preacuminți. Alionușca e mică

Iaila pustiitor mai fumegă în noapte, Marine zări în cer adăpostind, Răsună țărmuri vechi și fierb în valuri toate, E fără capăt somnul și