* * *
de Ivan Alekseievici Bunin(2009)
1 min lectură
Mediu
La miezul nopții ies să văd în zare
Luna pălind pe piscuri, și sub ea
Golful adânc, și alba irizare
A munților ce licăresc de nea...
Jos, apă și nisipuri se răsfață.
Iar mai departe-ntinderi plumburii,
Oceanul rece, învelit în ceață...
O, am aflat ce vechi sunt și pustii
Cuvintele rostite, am aflat
Minciuna din nădejdi și bucurii,
Iubirea vană, despărțirea tristă
De ultimii, puțini, care rezistă,
Ce cu căldura lor ți-au ușurat
Dureri și chinuri, celorlalți deșarte,
Și ceasul mut de veghe-nsingurat,
Care, la miezul nopții, te desparte
Prin marele dispreț ce-l vânturi humii
De frumusețea fără rost a lumii.
1922
(Traducere de Ștefan Augustin Doinaș și Igor Block)