"Astăzi m-apuc să secționez" – 18367 rezultate
0.02 secundeMeilisearchRobert
probabil ca daca as putea m-as intorce in timp atunci cind romantismul era mult mai apreciat astazi....
1 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Mirabela Vis
M-am nascut intr-o lume in care arta se manifesta langa mine zi de zi, pana m-a molipsit. Formele ei atat de variate m-au sculptat in ceea ce sunt astazi: o fata cu viziuni extinse asupra vietii si care poarta asupra sa amprenta clipelor petrecute in micul sau orasel.
9 poezii, 0 proze
Ioana Sabau
M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.
2 poezii, 0 proze
Vasile Procopciuc
M-am născut la 14 ianuarie 1956 în satul Doltu, r-nul Fălești. Sunt absolvent al școlii de 8 ani din satul natal și al școlii mediii moldovenești nr.2 din orașul Fălești. Am absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (1979), astăzi Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. În prezent activez la Instituția Medico-Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” șef. Secție tbc. extrarespiratorie, doctor în științe medicale. Sunt autor la mai mult de 100 publicații științifice în republică și peste hotare, deținător a mai multor diplome de bronză, argint și aur la expozițiile din țară și peste hotare „Inventica”, brevete de inovații - 50, invenții - 2, mai mult de 50 comunicări științifice la diferite forumuri din țară și peste hotare. Sunt membru al societății de ortopedie și traumatologie, ftiziopneumologie din Republica Moldova. Sunt autorul a șase culegeri de versuri, intitulate respectiv: "Universul infinit..." 2005, "Dincolo de...
3 poezii, 0 proze
DRAGOS NICOLAE
n 13.01. craiova m. astazi pentru... lume dordrag@yahoo.com www.dragosnicolae.com
30 poezii, 0 proze
Vartolomei Simona
Cum mai trece timpul....26 de ani (intre timp m-am si maritat)....si lucrurile incep sa capete forma...cuvintele incep sa capete forma....sufletul insusi ia forma universului.E bine.Astazi, doar astazi, e bine.
47 poezii, 0 proze
Elena Cardas
Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...
9 poezii, 0 proze
Anton Pann
Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data nașterii incertă, între 1793-1797 - m. 4 noiembrie 1854) este un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, foclorist, literat, publicist, de origine aromân, compozitor al muzicii imnului național al României. A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie și românizare va fi numit Anton Pann. Este fiul lui Pantoleone Petrov, un cioban vlah, sărăcit și devenit căldărar, după obiceiul vremii, din Sliven, o localitate din Imperiul Otoman, aflată în Bulgaria de astăzi, iar mama sa se numea Tomaida. Între anii 1806 și 1812 se refugiază în urma războaielor ruso-turce la nordul Dunării, unde devine corist în catedrala ortodoxă din Chișinău, Basarabia, la partida de Soprani. OPERA Calendarul lui Bonifatie Setosul Versuri musicești Poezii deosebite sau cântece de lume (1831, 1837) Călătoria Însoțirea Luniță luminătoare...
16 poezii, 0 proze
Maria Marinela Circiumaru
născută în a șaptea zi a lunii august, 1987, din mamă sfântă și tată filosof bunicul meu fără un picior (i-a rămas cândva pe undeva prin rusia) m-a învățat să citesc și să scriu la șase ani. Prin urmare, în primele săptămâni ale clasei întâi am vrut să renunț la școală, din motivul că "asta nu-i treabă serioasă". Cred că ar fi fost o decizie înțeleaptă! în clasa a șasea am vrut să pun foc bisericii din sat pentru că mi-a murit bunicul. 2002-2006...elevă a Colegiului Militar Liceal "Mihai Viteazul", Alba Iulia. Patru ani nu au fost de-ajuns pentru a-mi da seama dacă rastelurile goale sunt semn de pace sau de război (nici astăzi nu știu). 2006- 2009..studentă la Faculatea de Teologie "Andrei Șaguna" din Sibiu... am publicat 2 volume de poezie (Aproape târziu, ed Unirea, Alba Iulia 2005 și A opta mea zi, Agnos 2008, Sibiu)...primul din dragoste pentru un băiat, al doilea fără nici un motiv serios... cmariamar@yahoo.com www.mariamcirciumaru.wordpress.com
14 poezii, 0 proze
Astăzi m-apuc să secționez
de nonciu dragos
Astăzi m-apuc să secționez lumea! Cei buni, departe să îi pun de răi. Pe răi, periculoși cum sunt cu gura rea, I-aș mai păstra să îi arunc ca pe dulăi. Da!… căci numai ei sunt cei mai buni Să...
Codul lui UE. La stadion
de Daniel Bratu
Personaje: Alin - fost sportiv de performanță (boxer), ziarist de investigație la ziarul lui Sandu Albei (Albone); Corina - redactor rubrica Mondenă, la același ziar, mezina redacției; Radu -...
Marți 13
de Alina Maria Ivan
mușc din ultimul colț de lună nisipul îmi ocupă orbitele nu mai simt nimic apa curge prin mine s-ar putea să fie sânge nu mai știu caut rațiunea într-un autobuz jegos mi-e silă de epiderma lăsată pe...
Saracii de pe planeta Cozira
de elena gheorghiu
Pe planeta Cozira erau cele mai sărace viețuitoare din Univers. Erau neamuri de broaște țestoase, viermi inelați, șerpi veninoși și crabi anemici. Astăzi 7 ianuarie 3500, s-au adunat ca să se...
Motivațional
de Eduard Nicola Bulf
Astăzi m-am trezit schimbat! Nu știu ce am mâncat, ce n-am mâncat, Ce am băut sau ce-am fumat, Dar astăzi... Astăzi sunt total schimbat! Deschid ochii și culorile sunt toate aprinse. Văd soarele pe...
Hotarare
de Petrică Viorica
Astăzi, 16 iulie 2009, m-am hotărît sa nu mai fac nimic fără bani sau să fiu răsplătită pentru munca mea. E o hotărâre foarte gravă în ceea ce mă privește. Timp de zeci de ani fac munca patriotică,...
Dubla personalitate
de Laura Driha
Astazi \"my evil half” s-a trezit mai devreme si a lasat-o pe mica “optimista” sa doarma mai mult, netulburata, pentru ca visele ei sa-i alimenteze delirul… -“Arati ca dracu” m-a apostrofat odata...
Telefonul
de Marinca Nita
Telefonul Astazi,nu stiu ce-am avut, Doar la tine m-am gandit Fara tinta,am ratacit Pe strazi,pana-am oboist… Pasii,acasa m-au adus M-am culcat si-am adormit, Fericita-n somn eram, Ca pe tine te...
toamna asta
de Dana Mușat
1 apropo aș fi vrut să fi simțit degetele toamnei când s-au întins către mine și m-au cuprins în ridurile lor adânci atât de puternic încât am crezut că o să mă sufoce vântul dintre ele dar nu am...
Literatura pentru copii nu este cenușăreasa literaturii!
de Vali Slavu
„Astăzi, copiii nu mai citesc!” Este remarca pe care o auzim, adeseori, făcută de părinți sau de cadre didactice. Obișnuim să comparăm perioada copilăriei noastre - când era o plăcere să împrumuți o...
