Vartolomei Simona

Lucian Blaga pare că fuge de istoria reală, durativă, de timpul ce are un început și un sfârșit. El se refugiază într-un timp continuu, fabulos. Ca și Eliade sau Cioran, Blaga se disociază de istorie

I toate degetele copacului s-au trezit, toți morții iernilor trăite de el se pregătesc pentru Sabat, curg spre crengile lui hore de Iele, întârziatele vidme îmi târăsc prin zăpadă

Ce reprezintă „mitul” ? Conform DEX acesta este o „povestire fabuloasă care cuprinde credințele popoarelor (antice) despre originea universului și a fenomenelor naturii, despre zei și eroi

Au urcat scările mișunau bezmetici pe la porțile sfinților. Au ieșit pe la subsol cu cerșetorul de țigări după ei. Îi trăgeau fumul în piept. Era noapte, pe la șase și-au bătut în

Cine mi-a închis ochii? Nu mi-am legat mâinile, nu eu, nu eu... sunt doar într-o vale cu ușa deschisă și a mea și a văii Realitatea alunecă în mine se-mpinge totul pe tot se lovește,

Praful s-a rotit de cîteva ori în aerul și așa prea uscat purtând cu el tot felul de frunze și gunoaie. Mă usturau ochii, iar gustul ăla de sticlă sfărmată îmi ocupase până și

curge pământ de flori din ghivece de arbori, peste mine alunecă șina peste rapidul de Galați alunecă filmul tău din tine, din bancheta de tren peste noi, peste timp înapoi. ne-acoperă

Cine va urma Ta a luat-o mic, de tot... a pășit în tine în pământ Gândul a rămas perplex imaginația lumii de la Adam și de la ea de la el și el el atât de concret atât

Șarpele a ieșit din grotă. Nu e prima dată, nu e ultima. Soarele s-a înecat în ochiul lui. E acolo, sub iarbă nu e E acolo, sub piatră nu e Șarpele s-a târât spre mâine. Nu știe cum

astăzi e iarnă va ninge și se vor auzi colinde; marțea viitoare va fi toamnă. vreo două găleți de apă vor curge de sus, din baia îngerilor și doar un buchet de tunete și fulgere e

* ….tu știi ce culoare are ochiul din talpa ei? —Da - albastru fumuriu!

Un copil suspină în pumni Crocodili plâng printre urzici De după crengile stejarului dănțuiesc nimfe Iar pe străzile de beton proaspăt Trec la intervale Regulate Monezi de aur Cu joben și

Căci alerg așa să-mi scot plămânii... mai repede, mai repede foc în loc de tălpi și fum în pletele mele Alerg de teama secundei. Sunt ca voi.Nu vedeți?! Altfel, altfel albul din noapte roșul

Să ne jucăm! mi-a spus și mă uitam la bilele de fier și fumul mă acoperea în valuri. Să ne jucăm! i-am zis, Să nu privești spre foc! Să nu te pierzi pe drum! Să nu visezi! Și ne

Am tușit de câteva ori, cum aș bate la ușa nevăzută în mine, voia să-mi atragă atenția sângele. Ai întins palma. Nu-mi tremură nimic, poate doar venele. De-o viață tremuri sub masca de

Caldura violeta abia incepu… Umbrele indigo se intend lenese In locul celor albastre. Am tras jaluzelele Intre mine si EL; Masa imensa de materie lichida Nu ma poate vedea. Ma aude,ma simte,ma

Căldura se sprijină pe umerii mei Și tremur și plec neputincioasă capul. Mi-e frig.Îmi văd venele cum îngheață,cum se opun ,cum srigă. Cerul aleargă nori vineți, iar eu surad.S-or fi privit

Sunt fata aia cu ochii mari Din tablourile renascentiste. Sunt fata aia, cu privirea Intoarsa spre stanga, Cu bucle negre Si forme rotunde, ca marul Si goale. Strang la piept un volum De

Pusca mea are patul stramb... Știu că am fost ieri la vânătore De-am alergat trei ore umbra aia, Poate ca de asta n-am nimerit, Poate ca de asta nici n-am tras... Hmmmmmm.... Poate ca de

Mi-am tarat pasii spre dozator si-am mai luat o gura de aer,injurand pumnul de maruntis sclipitor,greu,mirosind a metal ud.I-am bagat pe orificiul ingust unul cate unul,ca un intreg card de pasari

Alerg in cerc Si-mi intorc vartejul pe dos Ca o gura cu dintii in afara, Cu limba rastignita, Cu cerul ei--limita de infinit Intru fara sa bat La usa falsa, Fara sa stiu

Culoarea gandurilor mele S-a dizolvat in canicula De acum cinci minute, De acum doua secunde, De ora viitoare. Ciocanul acela mare si ruginit De deasupra tamplei Ameninta trist Limbile

Mi-am intors ochii Si gandul l-am atins Si l-am luat de mana Sa nu-l mai vezi... Alerg spre tine cu talpile goale Imi las trupul singur Si-mi privesc in irisii adanci Doar jocul,doar nebunia

Si animalul infricosat coboara Genunchii spre pamant... Ii citesc frica si ura In ochii inundati de lacrimi Cu forte nestiute, Da nastere la doua aripi. Sunt cele ce-l vor