"Apus în culori" – 20102 rezultate
0.06 secundeMeilisearchDaniela Trifan
Născută la Brăila, în peisajul romanticului port dunărean, Daniela Trifan s-a simțit permanent influențată de imaginea arhitecturală a centrului vechi al orașului, precum și de imaginea bălților din apropierea Dunării, acolo unde, în copilărie, petrecea mult timp cu familia, la pescuit, privind amalgamul culorilor calde de apus. A urmat școala de muzică, unde a studiat vioara, dar în același timp scria poezii, nuvele, picta peisaje și încerca din răsputeri să-și găsească acel talent, despre care credea că fiecare om trebuie să-l primească, la naștere... Îndrumată de familie, a urmat Liceul Sanitar, care n-a atras-o decât datorită faptului că putea să-și ajute semenii... lucru care a devenit, mai târziu, pasiune. Acolo și-a cunoscut actualul soț, iar în vremurile tulburi de după 1990, a rămas asistentă medicală, lucru care n-a împiedicat-o să scrie, să studieze și să-și caute mai departe "talentul". A urmat apoi Specializarea Agricultură a Facultății de Inginerie Brăila, din cadrul...
3 poezii, 0 proze
Ionut Acrudoae
Născut: 1983 în Dorohoi, județul Botoșani. Liceu: 1998-2002, Grup Școlar "Regina Maria" Dorohoi, județul Botoșani. Facultate: 2004-2008, Facultatea de Istorie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași. Master: 2008-2010, Facultatea de Istorie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași. Doctorat: 2010-2013, Facultatea de Istorie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași. Membru site poezie.ro: din 2009. Publicații: - o mini-piesă de teatru, "Ambiguitatea iluziei", în Feedback, nr. 5-6, mai-iunie 2009, p. 152-153. - un fragment de proză, "Conexiune organică", în Feedback, nr. 5-6, mai-iunie 2010, p. 92-95. - un fragment de proză, "Epilogul remușcării", în Zon@ Literară, III, nr. 1-2, 2013, p. 55-59. - un roman, "În depărtare, spre un apus înșelător", Editura Zona Publishers, Iași, 2015. Texte literare: proză, poezie, eseu, jurnal. În lucru: un roman și o nuvelă.
142 poezii, 0 proze
todor adrian
Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.
60 poezii, 0 proze
George Daoan
Văd soarele într-o frumoasă zi de toamnă, puțin după apus. Copilăria cu toate nebuniile naive și spontaneitatea pură o petrec în Bucovina. Ma mut în capitală odată cu majoratul pentru studii și tot aici...
13 poezii, 0 proze
Nusa Adriana Neacșu
NEACȘU V. ADRIANA născută la 25 noiembrie 1968 localitatea Botoșani județul Botoșani - căsătorită în noiembrie 1988 în Slatina județul Olt - aprilie 2009 premiul I în cadrul Concursului de o pagina pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Se întâmplă la apus” – pentru povestirea „Greierașul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - mai 2009 premiul I pe site-ul Bocancul literar pentru Concursul de o pagina cu tema data – „Porți deschise” – cu povestirea „Bunicul” inclusă ulterior în volumul de povești și povestiri intitulat „D’ ale copilăriei” – capitolul – „Amintiri” - debut editorial- iunie 2009 - în volumul antologic “Vara” – editura AS’S, Iași sub egida Asociației “Universul prieteniei” - primul volum de autor cu povești și povestiri pentru copii – “D’ale copilăriei” Editura PIM Iași 2012
25 poezii, 0 proze
sorin saguna
Castigator Premiu SPecial ''V.Voiculescu''-2004,2005, castigatorul la sectiunea ''Cele mai bune poezii ale anului 2004''in ziarul''Opinia''. Activitate editoriala: ''Apus de infinit''-2006 "Pur tu"-2007 " Dumnezeu pentru o clipa"-2008 student la Universitatea Nationala Arta Teatrala si Cinematografica " I.L. Caragiale"/sectia Arta ACTORULUI
100 poezii, 0 proze
dana constantin
coodblu@yahoo.com http://www.youtube.com/watch?v=YVrOE39KT5A Tom Baxter - Skybound Toamna... traseu involuntar ...si nu am unde sa opresc mi-am spus pasul sau piatra pe care voi calca fara margini ca un apus fara bucurie ma va propti de umerii tai si am cazut in dorinta in dorinta de a avea frati printre copaci milenari dar unde mi-am infipt radacinile se facea ca era o inima vie ce rosogolea pamantul aratandu-ma lumii pe dinauntru afara de mine era inca liniste...
19 poezii, 0 proze
Petru Dincă
Locul nașterii: Găgeni, Prahova. Facultatea de Litere a Universității din București. Volume publicate: Antologia bilingvă de poezie franceză ,,Apus de sori' (,,Soleils couchants') - 1995. DICȚIONAR ETIMOLOGIC ROMÂN - cuvintele de origine dacă - 2011 Versuri publicate în revista ,,Sinteze literare' din Ploiești. Colaborări la revista ,,Axioma' din Ploiești, cu traduceri de poezie și articole lingvistice (etimologie dacă). Este membru al ,,Fundației Oamenilor de Știință din Prahova ', în cadrul căreia a ținut, în luna mai, 2009, o prezentare cu titlul ,,Lexicul românesc de origine dacă'. Dependent de Poezie și de Frumos. petru_dinca@yahoo.com
116 poezii, 0 proze
Vitalyus Maximus Decimus!!!
Daca iubesti intradevar stelele,priveste spre ele si chiar daca ajungi pana la ele,sa nu uiti niciodata ca FERICIREA este mult mai departe!!! Vei realiza cand vei privi inapoi asupa vietii tale ca momentele in care ai trait cu adevarat sunt acelea in care ai iubit si ai facut lucruri in spiritul dragostei...Nu plange pentru ca a apus soarele,lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele.... Azi sunt aici,maine nu se stie,dar poimaine dispar!!!
1 poezii, 0 proze
Richard Wurmbrand
Richard Wurmbrand s-a născut în București în 1909, fiind cel mai mic dintre cei patru băieți ai unei familii de evrei români. În 1936, anul în care s-a căsătorit, călătorind prin munții României, a întâlnit un tâmplar creștin care i-a pus în mână o Biblie. Neavând educație, creștinul nu le-a putut explica prea multe, și nici nu le-a putut răspunde la întrebări, doar i-a sfătuit să își facă timp să citească măcar una dintre Evanghelii. După câtva timp evreul Wurmbrand s-a încreștinat, devenind apoi pastor protestant. În timpul celui de al doilea război mondial, pastorul Richard Wurmbrand și soția sa au salvat numeroși tineri evrei din ghetouri, au predicat zilnic în multe adăposturi și au fost arestați de câteva ori pentru activitate creștină ilegală în timpul stării de război. După sfârșitul războiului, când comuniștii s-au instalat în România și au început să controleze bisericile (1945-1947), pastorul Wurmbrand a început o activitate subterană viguroasă de propovăduire a...
1 poezii, 0 proze
Apus în culori
de Alina Gurban
Galbenul abundă Tăcerea-i profundă Umbra se așterne În acorduri terne. Cărările goale Tânjesc după soare Copaci pustiiți De ciori ciufuliți. În acest apus De pustiu răpus Copaci ruginii Strâng...
Apus in versuri
de mircea trifu
Eu sunt aici iubito, mă-ngân cu tainicul amurg, Încerc cu disperare cursa să-i opresc un pic Măcar, dar cât ar pune dragostea din mine sârg, Nu pot apusul meu, cu patimă să îl despic. De-am să apun...
Trecere
de Cibotaru Mihai
A fi,-flori de apus În care mă văd, O nouă moarte... A fi,-nimic iluzoriu Dispersat în culorile percepției, Cromatică a trecerii. A fi,- Doar datorie Prizonier, În cătușe nascute din Lacrimă…
Doar brațul tău
de TOMUS MIRCEA HORTENSIU
Eram acolo la apus în Munți Stâncoși- pământ străin, dar divin. Priveam de sus când,alunecând, spre hău m-am dus... Dar mâna ta hotar s-a pus și m-a oprit pe stâncă,sus, doar brațul tău, Isus....
Semnul mării
de Silvia Van
Strălucea nisipul stelar în palmele mării, învestit în zori cu demnitate de hlamidă regală. Tălpile călcau talazul curat. Tandru striveam crabi beți de lumină, prinși în pletele verzi ale mării....
Azzurro
de radu-ilarion munteanu
AZZURRO O veche vorbă spune că așa cum va fi vremea de Florii, așa va fi și de Paște. Atâta că nu-mi amintesc exact dacă e o vorbă din spațiul ortodox, sau cel apusean. Căci, dacă ar fi să fie din...
Rasarit in apus de luna
de Baba Radu Iulian
„Mi-e greu pe lumea asta!”, imi spunea la un moment dat un prieten de-al meu cu ocazia unei vizite neasteptate pe la ora doua dimineata. Eu ma uitam la el si nu spuneam nimic. „m-am saturat de tot...
Pe marginea unui curcubeu
de Amur
Stau cu tălpile atârnând în albastru, deasupra unei lumi care încă învață să respire. Soarele își scutură razele în culori lichide șî își trage pe umeri mantia de lumină iar ploaia, jos, pare mai...
Cu mainile legate
de vitelariu marian
În ploi de-ntuneric, se duc zilele mele Fară lumină, lună și cerul plin de stele, În disperare caut, acuma o scăpare N-am cunoscut în viață, o teamă așa de mare. Doar de-ntuneric eu acum am parte În...
Nefiresc
de Dorina Baston
De îți voi scrie Mă vei recunoaște în cuvinte după rămasurile bune venirile de fiecare dată altele teama de zile alungate plecările aducerile aminte florile stinse de pe ie atâtea rătăciri și plânsul...
