Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Apa băută din palmele tale"20055 rezultate

0.06 secundeMeilisearch
41 rezultate
aparece

aparece

ColecțieRubrică15 texte

Rahat cu Apă Rece

ES

Evie Lowe Stella

AutorAtelier

Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...

3 poezii, 0 proze

Cristi SimionCS

Cristi Simion

AutorAtelier

M-am nascut Am mancat si eu ceva am mai si baut niste apa . . . acum imi scriu biografia ?

6 poezii, 0 proze

MF

Miliodora Frânc

AutorAtelier

Încerc să înot fără să tai apa, Încerc să zbor fără să învârt aerul Încerc să mă târăsc fără să ating pământul Încerc să simt fără să gândesc

6 poezii, 0 proze

Gheorghinete Elena-DianaGE

Gheorghinete Elena-Diana

AutorAtelier

M-am nascut din vaporii de apa care si-au reluat ciclul in Dunare...trec printr-un continuu proces de sublimare. Am inceput pe la sfarsitul liceului sa tricotez un ciorap.Am luat sculuri de medicina si chimie, si intre timp am privit.Rezultatul? Neant...mi-am bagat piciorul in ciorap...era neterminat. Acum vreau sa reiau firul de medicina...e verde, asta-i culoarea mea, ma reprezinta. Poate voi termina ciorapul, poate nu. Cine stie? Eu nu. Stii tu?

2 poezii, 0 proze

scorus ilincaSI

scorus ilinca

AutorAtelier

Un picogram de măreție într-un lan de apă vie...

3 poezii, 0 proze

CD

cralevici crina dora

AutorAtelier

mă plimb prin deșert...dacă voi găsi puțin apă voi spăla în ea fața sufletului. ce dacă nu sunt sigură că am suflet ?! îmi voi fărui unul plângând, chiar dacă lacrimile mele avide de apă vor usca și mai mult nisipul. voi desena pe el un cerc in care voi alerga până cand voi cadea in genunchi, apoi pe brânci, apoi voi cere iertare cercului ca voi fi fost nevoită sa îl tai în două prin existența mea.

1 poezii, 0 proze

ancuta oprescuAO

ancuta oprescu

AutorAtelier

"Locuiesc pe un munte și îmi trăiesc poemele" spune autoarea volumului “Apă de Ploaie” povestind despre calea deschisă de poezie spre întoarcerea la simplitatea și frumusețea lumii interioare . În anul 2010 volumul Apă de Ploaie al scriitoarei Anca Oprescu a apărut într-o ediție limitată,la Editura Innocenția din Iași. Pentru că poemele Apei de Ploaie i-au bucurat si i-au uimit pe cititori, în 2011, volumul a avut parte de o a doua ediție, înnobilată de albumul muzical al compozitorului Walter Dionisie, care, urmând linia senzuală și profundă a poeziei, a compus opt piese de o simplitate si o lumină surprinzătoare. Volumul de poeme și albumul muzical s-au bucurat de lansări de excepție la Sala Palatului - București, Club A - Contempora 3, Biblioteca “Ion Heliade Rădulescu “Târgoviște, Festivalul National Vlahia,Clubul Român Baden, Asociația Românilor din Viena,Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov, Biblioteca ASTRA Sibiu, reunind poeți de valoare , muzicieni de excepție și stând...

4 poezii, 0 proze

Alina Șandra

Alina Șandra

AutorAtelier

Un om născut la Dunăre, acolo unde apa curge în sens invers, o cascadă pe orizontală... Când stau pe pământ, împreună cu pământul, formez Crucea... la fel ca orice alt om... Din acest punct de vedere suntem la fel, aceiași anonimi... Cât de mult poate însemna un nume? Mai mult înseamnă un cuvânt, acela de a spune... Sunt doar eu, în două litere și nimic altceva. http://teatrulnocturn.yolasite.com/ http://alinasandra.yolasite.com/ http://poezie-chandraplacao.blogspot.com/

36 poezii, 0 proze

GA

George Mihai Adascalitei

AutorAtelier

nascut, facut shcoala shi vro doi prieteni. restu ie apa de ploaie

5 poezii, 0 proze

George L. DumitruGD

George L. Dumitru

AutorAtelier

Nascut ireversibil-mare pacat, as mai fi incercat de cateva ori- crescut ca din apa, trecut cu pluta. Cuvant printre numere, numar printre cuvinte. Sunt tarziu, umbra intre ape, rascruce. Fac parte dintre cei care la intrebarea "Daca ai putea sa iei totul de la capat, cum ai face?", nu raspund cu mult doritul "Exact la fel", ci cu stanjenitorul "Exact altfel" Daca as fi reusit sa transform barem o parte din emotie, in educatie, as fi fost un erudit. Daca as fi vandut-o, eram acum numarul unu, doi si trei mondial, pe pietele de engros si endetail sentimental. N-am facut nimic din toate astea. Drept urmare, ma delectez cu prezentul, nelasand a trece zi fara sa calc intr-unul cald, canin ori altfel, fara sa gasesc pe capota masinii cateva gainaturi proaspete de vrabiuta. Cand o sa cresc mare, vreau sa ma fac EU. EU sau UE. 18 ianuarie 1963, Bucuresti 1977 - 1981 Liceul Spiru Haret, Bucuresti. 1982 - 1987 Institutul Politehnic Bucuresti. Casatorit in 1995, tata in 2000. Premiul II, proza,...

48 poezii, 0 proze

Apa băută din palmele tale

de George Drumur

Apa băută din palmele tale, Mici cât alunele, Mistuie-naltele amiezi estivale, - Zborul la unele Și sunetul ploii rotindu-se-n vale. Stelele, bunele, Cad ca semințele duse de vânturi Peste rotundele...

PoezieClasic

breathing again

de emilian valeriu pal

stăteam ca proștii în bucătărie și nu știam de unde să ne începem fumul dens mi se părea un fel de ceață dacă aș fi avut curaj te-aș fi luat de mînă și ne-am fi aruncat în ea să nu ne dea nimeni de...

ProzăAtelier

delir2

de Djamal Mahmoud

cu o singură apăsare te-am scos din mormânt, din văzduh, din burta unui rezervor uitat, Ghilgameș, ca să-ți ofer o ceașcă de ceai fierbinte, adus din India — ceai numit greșit „arabesc”. arabescul,...

PoezieAtelier

iubire de toamna

de pop romeo

enigma din frunzele toamnei imi poarta fiorii spre tine vin sa te caut, sa-ti miros umbra pierduta nestemata zambind din scoica luminii, adun ultimele cuvinte sparte in cioburi si strig iubirea cat...

PoezieAtelier

Cătălina Cadinoiu și Delta din Sângele ei

de florin caragiu

Citind volumul Cătălinei Cadinoiu, Nuferii mor în cadă (Cartea Românească, 2008), nu poți să nu fii atins de acel stihial al „deltei din sângele ei”, în care cuvintele plutesc, „putrezesc” și...

ArticolAtelier

Poem obosit

de Iulia Elize

Frumos mai este orezul când crește mărunt în palmele pline de sânge ale prezentului iar pământul oamenilor naivi nu știe că orezul va fi hrană cocostârcilor pe care îi pictează frumoasele tinere pe...

PoezieAtelier

sloi de gheață / furtună de ianuarie

de Andrei Forte

❄ sloi de gheață pedichiurista mea avea foot fetish îi făceam masaj la picioare în timp ce mânca înghețată ben & jerry’s când deodată s-a oprit odată pentru totdeauna și a zis atât [abandonează...

PoezieAtelier

logoree

de Tosa

(greuceanu reloaded) mă rog, gagica mea s-a dat de 3 ori peste cap şi s-a prefăcut în muscă să se ascundă în crăpăturile pereţilor din apartamentul meu să vadă cu cine-mi petrec eu după-amiezile. în...

PoezieAtelier

Fără titlu. V

de Dana Marinescu

Atât de drăguț domnul Pascu. Întotdeauna reușește să-mi rețină câte un zâmbet la intrare. Nina nu venise. O cafea! M-ar fi scuturat de nesomn. Arunc geanta pe biroul ei. Trec în oficiu. Unde o fi pus...

ProzăAtelier