Alina Șandra

Lumea mută lucruri multe Într-o oră le ascunde Și devin necunoscute Lumea-i mută Și discută Pentru ea Toți vedem aceleași lucruri Dar mascate-n alte trucuri În lună nu cunoaștem

E floarea tot ce are pomul Nimic nu se cunoaște fără ea Ori albă să-i fie petala Ori Altceva Acolo unde-i dusă floarea Fructul se întoarce După ce-a murit în ea Ori

Dacă păsările pot pluti pe ape și peștii pot pluti în aer. Dacă priviți întreg cerul, ca și cum ar fi o imensă frescă, o să vedeți că peștii încep să iasă din nori; pentru că ei înnoată în nori,

Mâna mea E făcută Pentru-a lui Întâlnire de dintâi Mâna lui și mâna mea Azi și ieri și tot așa Mâna mea cu mâna lui Vinul viu al sângelui Gura mea și gura lui Răsuflare de

Perdea Se pierde apa înspre stele Văluri din valuri cad Și luna ruptă se pierdea Perdea Din tot ce a făcut natura Cu solzul peștelui din seară În mare ploaia se

Apă fără de val Valu-i ascuns în adânc Se presupune că-i acolo Se zice că-i acolo Apă Lethe Cine te va bea? Cineva Oglinda nu se vede pe ea Are nevoie de mine să se vadă Cu

Nu se poate unul fără altul S-ar pierde spațiul în adânc Nici unul fără una Adâncul adâncit în mai adânc Amses De la negru spre roșu Veneam Nu se poate unul fără doi Nici doiul

Despre foc și despre apă Multe lucruri se vor spune Ca să știi ce-nseamnă focul Lasă apa să răsune Pocal de Ițe Vii Despre cum se zbate focul Umbrele se vor supune Numai apa o să șteargă

-Apare Încă o dată de apă Reapare- Curgeau în jos de vie O vale de abis Curgeau curgeau la vale Cascade-n nesfârșit Atât de lungi atât de fire Alunecând în alungire Ațele ce prind de

Te duci cu Cheia Sol Tot mai departe Departe e doar alt tărâm Întemeiat pe fapte -Întorsul se întoarce Mai mult decât trebuie- În torsul lunii Firul de păianjen tras în ghem Din tors de

De sub ochii adumbroși Răsar lumini încete Zâmbetul firav va crește Ca valsul valului pe creste Salcâmul taie-n două zarea O linie verde toarce culoarea Unește pământul de cer Pe sub

Oglinda se încarcă de lumină O altă lumină Altfel decât cea care se știe Nici ea pe ea nu se știe Lumina oglindă Fără de raze îi este de ajuns Să fie În ea nu se vede nimeni Cel ce se

În păsări se vede-nvierea Căci ele sunt ceea ce nu sunt Despărțite de lume și rupte din ceea ce știm Că este lumea Păsările sunt atipice Căci ele zboară Nimeni nu mai

Am învățat de la piatră Cum să stăm Și de la frunză Cum pică din pom De la val Cum iese din mare Și de la aer Pasăre să fim Am învățat de la apă cum să vin Și de la strugure să capăt

Un copac se ridică Un altul intră în pământ Fructul se sparge în patru Drumul îl repet în gând Apele s-au făcut de ploaie Nici ele nu mai știu de lut Suntem încă din viță de vie Vița

Și mi-am zis că poate-mi spui Ce se scrie-n ochi căprui Ce e roata cea pătrată A mișcărilor dintâi Ce-i cu cercul destrămat Într-o linie prelungă Ca a trupului păcat mi-ai spus: în

Pasărea s-a apropiat de trupul ei Cum vine ființa lângă umbră Cu umbrele din trupul ei Frumusețe apărută Așa cum apare o boare Nevăzută Așa cum simți o adunare A cerului cu un alt

Floarea morții și floarea vieții Aceeași culoare Cu o frunză ruginie Un argint în fir să fie Sferele și stelele Laolaltă Umbrele lăsate de creion pe hârtie Par a fi pete Par a fi

Inelul e ca mărul un cerc crescut pe dedesubt în aer stă e prins apoi de trup

Te uiți înapoi Și drumul lasă urme Omul Când spui trup Spune și trupă Sunt cupluri singure Sau cupluri câte doi Au flori de pică Trupul e venit din trupă Întrupat În cuplu