"Albu-mparat" – 20228 rezultate
0.03 secundeMeilisearchMarcel Vișa
S-a născut în orașul Abrud pe data de 19.12.1983 A urmat liceul HCC din localitate.În prezent locuiește în Alba Iulia. Scrie poezie de la vârsta de 14 ani, cu pauze îndelungi, iar în 2017 a debutat cu volumul de poeme intitulat „Dumnelike”, la prestigioasa editură Cartea Românească. Înainte de apariția cărții, a publicat în majoritatea revistelor literare importante din țară, reviste ca România Literară, Familia, Steaua sau Discobolul au găzduit versurile lui. O bună parte a activității lui literare se regăsește pe site-urile de profil, mai ales în cadrul cenaclului online Qpoem din care face parte din 2016. În septembrie 2017, la propunerea poetului și profesorului universitar Aurel Pantea directorul filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România ( poet laureat al premiului Eminescu pe 2017), a participat la maratonul de poezie organizat de Uniunea Scriitorilor din România la casa de creație de la Neptun. Juriul compus din cei mai importanți critici literari și poeți ai...
57 poezii, 0 proze
albu adrian
sunt cine sunt
11 poezii, 0 proze
Albu Mircea
9 poezii, 0 proze
Albu Catalin
-
5 poezii, 0 proze
Albu Denisa
Intr-o zi,intr-un moment de meditatie profunda, am auzit batai in poarta mintii mele...ce-ar fi daca ti-ai asterne pe hartie gandurile inaripate? sunt prea pline de speranta si de iubire ca sa nu le cunoasca si ceilalti...merita o incercare!...poate astfel o sa invete si ceilalti sa...primeasca si poate chiar sa daruiasca la randu-le...(luati aceste din urma cuvinte ca pe un indemn la creatie!)...eu asta vreau sa fac in continuare. si sper sa reusesc. pentru ca imi doresc sa renasc si sa fac sa renasca iubirea odata cu mine...
13 poezii, 0 proze
Albu Marius Silvan
Nefiinta In tacerea ratiunii imi odihnesc sufletul amagit De dulceaga amintire a unui sarut nesfarsit... Incet alunec in nefiinta,plutesc in gand, O viata las in urma...pulbere in vant. Prin ploaie ma misc,fara putere si privesc... O lume salbatica, fara culoare, un peisaj grotesc. In acest decor inert ,lipsit de suflet si maretie, Numai noaptea stelelor aprinse trezeste emotie. Te vad... Privesc splendoarea unui sentiment atat de firesc, Cum dispare fara speranta in neantul omenesc. Esti doar o imagine umana,un vis salbatic... Plec acum, lipsit de viata...fantomatic. Sunt atras de durerea inimii in spatiu neinsufletit Unde o femeie plange pentru-al meu drum neispravit; In al vietii cimitir ,intr-un cenusiu mormant Ma odihnesc in pace ,fara culoare si cuvant.
19 poezii, 0 proze
Albu Magdalena
2 poezii, 0 proze
albu anca
2 poezii, 0 proze
Albu Oana
32 poezii, 0 proze
Albu Dragoș-Adrian
Elev în clasa a XII-a la Colegiul Național "Bogdan Petriceicu Hasdeu" din Buzău.
1 poezii, 0 proze
Albu-mparat
de mircea trifu
La colțul muntelui, m-așteaptă viața, Stă ca un lup, cu-o haită de-ntrebări, Arunc pe noptea umerilor, dimineața, Cobor cu ceața, venit de nicăieri. Am să-i înfrunt neliniștea-n răscruce, Să nu-mi...
E crud balsamul de rubin II
de Lorena Craia
Eu mă îndepărtez şi cad în mine, Mă reaşez pe jilţul sufletesc, Afară plouă-ntruna cu rubine Şi-nvăţ cu mine însămi să vorbesc. La stânga am cristelniţi ruginite – Asceţii mei, odată, se rugau Pentru...
Limba noastra
de Gheorghe M Merca
Limba noastră s-avdi largu pi iu cântă picurarlii Ș-cârvânarlli primuverli cu furtiili, cu hârarlli. Limba noastră-i neari dulți, liva ți disneardă fadzlli Când\' s-adună și zburăscu pi la mândră...
Ti-astern chemarea
de albu liliana mihaela
Când noaptea-mbracă cerul cu vălu-i de mătasă Și zestrea de podoabe se-nșiră rând pe rând, Privește ,,Carul Mare,, și-ai să mă vezi frumoasă Și tristă printre stele ce-ți vor șopti zâmbind: -O, tu...
Opinii perfecte, dar suspendate pe parcursul unei terapii intensive
de Adrian Firica
Primarul Oprescu-al Capitalei mă ține cu ochii-n soare, să mor io! Este cel mai mare suspendator aflat în viață. Va suspenda el cursurile școlarilor din București pe 9 mai, 2012? Ba bine că nu! A...
Prințul Miorlau
de Nina Cassian
Într-o împărăție cam ploioasă, trăiau un împărat și-o împărăteasă ce-aveau, cum se cuvine, și un prinț, singur la părinți. Prințul era de șase anișori și miorlăia din noapte până-n zori. În loc de...
Fulguleț și Împăratul-De-Nea
de Elia David
1. Răvașul S-a pornit din cer ninsoare… Parc-auzi: - Ieșiți din casă, Undeva, în depărtare, E o lume prea frumoasă. Noi suntem alba solie A-mpăratului-De-Nea, Ce, pe toți, Cu bucurie, Vă poftește-n...
Sonet încâlcit 2
de Ștefan Petrea
La lumânări de vin îţi scriu, beţie, Femeie dintr-o alt-a vieţii toamnă... Pe-aici morminte frunza iar condamnă Precum pe trup îţi rugineam-o ţie. Îţi aminteşti de mărul nostru, doamnă...?! Îmi stă...
Lupii Albi
de Vlad Colceriu
Venit-a vremea Lupilor cei Albi, Ajuns-am iarăși timpuri tulburi tare Și fiecare lup ce-a mai rămas, Cuprinsu-i iarăși de turbare. În fiecare din nepoții săi, Un Decebal se scoală în picioare!...
La răscruce de drumuri
de Duma Virgil-Florin
Lalele albe, cruce-mpărătească Ochiul lui Dumnezeu deschis peste casă Acoperișul sfios țigla își pune Peste vechile oase, - odihnite, străbune. Rândunele zboară jos. O furtună Ca-ntr-un muzeu al...
