Suntem damnați să ne pierdem urmele în urmele urmașilor noștrii…Tăcerea nostră va mai fi, precum ura,iubirea și dorințele noastre vor mai vedea lumina zilei mult după moartea noastră…
Nu avem
Singur, tăcut și îndumnezeit mă sting în lumina serii târzii, acompaniat de rânjetul vostru grotesc și de mintea voastră bolnavă și rea.Nu, n-are titlul cu care sunteți toți obișnuiți și repede vă
Frunza
Închid iar ochii-n răsărit,
Și mâna-ntind către apus,
Să uit privirea ce-am primit,
Și glasul celor ce s-au dus.
Cu gândul tău,luptând din fire,
Am asurzit născând în noapte,
Un pui
Păsările plâng
În adâncurile nopții păsările plâng… Plâng de dor, plâng de Soare, plâng de nefericire, plâng de oameni… Este o nebunie să auzi păsările plângând? Poate că da, poate că nu.
În urma timpului…
Sunt un călător întârziat… Expresul timpului trece pe lângă mine în viteză iar eu privesc tăcut cum fiece secundă depărtează un călător de mine, ducându-l în calea destinului
Întoarcerea la Eden
Picături mici de ploaie cădeau rar pe parbrizul mașinii. Afară, noaptea amenințatoare părea a ascunde cele mai de temute iluzii ale unui suflet bântuit.Razele
Era o zi cum nu se poate mai frumoasă.Căscă lung îngânată de razele soarelui molatec ce-i îmbăta simțurile într-o liniște cutremurătoare.Deschise încet ochii încercând să mijească ceva prin marea de
Aud în covorul de frunze moarte,
Muzica tăcerii târzii,
Gândul meu, ia o frunză și-o duce departe
Și-o așează pe-a ei plete aurii…
Văd vântul cum cheamă puterea nopții,
S-adoarmă sufletele
Întâi simți o arsură în interior.De fapt nu era chiar o arsură, ci mai mult o apăsare.Urca de jos în sus, încătușându-i pieptul într-un zid uscat,erodându-i gâtul într-o strânsoare inimaginabilă,
