" Ne ținem de nas" – 20277 rezultate
0.01 secundeMeilisearchValentin Boeru
Bucureștean prin naștere,român prin definiție,umanist universal prin formație. Îndrăgostit cu patimă de viață, sub toate aspectele, promovez respectul pentru creație și creatori, considerând că ei sunt atlanții și cariatidale ce susțin cu fruntea cerul și pământul. Am colaborat cu presa în țară și străinătate, publicând atât producții grafice, cât și încercări literare. Am încercat să armonizez în priectele mele lemnul, plantele, piatra și betonul cu sufletul oamenilor. Bilanțul fiecăruia din noi ar trebui să ne facă să ținem capul sus, iar înțelegerea celor din jur să ne înconjoare ca rezultat al girului, pe care noi înșine, îl acordăm celorlalți. Cel mai mare câștig este cantitatea de respect pe care o transmitem și o primim. Aceasta, numai dacă dorim să știm că nu trăim degeaba, rezolvând fericit și nu creând probleme. Ființa noastră nu poate decât să arunce câte o rază de lumină, sau umbră, asupra celor care ne înconjoară. Fiecare după putința, dorința și educația cu care a fost...
150 poezii, 0 proze
Tonca Oana
Am început să "sunt" prin aprilie 1983 și de-atunci am publicat un volum de versuri intitulat "SUNT" și tot felul de poezii si "micro-eseuri" prin diverse reviste și antologii. Mai nou, am terminat jurnalismul și "mă joc" de-a redactorul la revista Rring, de-a transaltorul si de-a... "technical writer-ul" la firma DigitAIR și vizez la un ziar online... peste ani și ani :) Am început să scriu din joacă, apoi, ajungând într-o zi la concluzia că joaca e prea puerilă am încetat să scriu și, mai nou, când mi-am dat seama că joaca este ceea ce ne ține cu capul în nori și cu picioarele pe pământ și ceea ce mă reprezintă, am reînceput să scriu.
38 poezii, 0 proze
InLoveAngel
Ce sa zic despre viata mea.... Eu zic ca cel mai important lucru de pana acum este cel in care mi-am cunoscut iubirea, pe pritenul meu, in 4 august 2005. Ne iubim enorm si pentru mine relatia noastra este cel mai important lucru din viata. Pana la acel moment am avut o viata inocenta... de copil, eram un copil. Iubeam jucariile, povestile frumoase si orice tinea de copilarie. Dragostea m-a maturizat, eu zic ca m-a facut mai frumoasa, mai inteleapta, mai fericita. Pana atunci tanjeam dupa iubire, desi eram un copil, iar acum ca am gasit-o, ma simt implinita. Poate ca veti zice ca sunt prea mica, ca nu am experienta, dar eu simt ca mi-am gasit jumatatea, ca am intalnit iubirea vietii mele. Va doresc tuturor sa aveti norocul meu.
2 poezii, 0 proze
Lorena Popa
M-am hotarat sa scriu despre tine. Draga suflet al meu, iti multumesc pentru ca esti alaturi de mine si imi veghezi trupul. Iti multumesc pentru ca ma inveti sa traiesc chiar si atunci cand inchid ochii. Iti multumesc ca tresari daca ii ating parul si ii simt aroma de liliac. Iti multumesc pentru ca esti etern al meu, numai al meu si ca nimeni si nimic nu ne mai poate desparti de acum inainte, cat timp vom exista amandoi. Iti multumesc pentru ca nu vei muri dupa ce eu nu voi mai fi si iti multumesc din nou, dragul meu suflet, pentru ca m-ai intalnit intr-o seara, eu singura abatuta de soarta si cufundata in lasitate, tu singurul ghem de speranta care mi-a intins iubirea. Ma simt astfel datoare fata de tine sa iti scriu o carte. Fara cuvinte pretioase, fara lumina improvizata a gandurilor, doar pura realitate a ceea ce am trait. Si inca mai traiesc. Am incercat de multe ori sa incep aceasta carte, dar de fiecare data ma opream. Nu aveam curajul de a scrie despre mine si despre tine, nu...
36 poezii, 0 proze
Foias Nicoleta
Dintotdeauna mi-am dorit sa fiu altfel decat ceilalti , sa fac ceva nebunesc si nemaivazut , sa imi las sufletul sa exalte si sa-mi domolesc pasiunea prin ratiune . Traim unii langa altii si avem impresia ca ne stim pe dinafara, dar de fapt fiecare dintre noi e un strain . Cu toate ca odata destainuite , gandurile isi pierd esenta si devin banalitati , m-am gandit totusi ca intr-un colt de lume exista poate o singura persoana , care trecand peste cuvinte va intelege ce vreau sa spun . OM SINGUR , ai grija de tine !!!
4 poezii, 0 proze
elena d.
de timp nevindecată, ne-nțeleasă zidită-n frig și-n oameni de zăpadă aștept să uit... ce liniște-i în toate și-albastrului din tine mă dau pradă
3 poezii, 0 proze
petrescu veronica mihaela
gandeste-te la tine si la mine, la noi ca la un bulgare de nea si apoi realizeaza ca ne contopim si topim impreuna
1 poezii, 0 proze
carlova andrei-a
Am vrut sa opresc sentimentele mele punand lacat pe inima mea dar n-am putut legatura noastra este atat de puternica incat nu poate fi rupta IUBIREA ESTE UN RESORT SPLENDID AL VIETII UMANE-NOI2 TREBUIE SA NE TRAIM ACEASTA IUBIRE SI SA FACEM CA FIECARE CLIPA SA FIE SPECIALA:* IN FIECARE ZI SIMT NEVOIA SA TE AM APROAPE SI SA ITI FIU APROPAE CEEA CE SIMT PENTRU TINE SE AMPLIFICA DIN ZI IN ZI Tu pentru mine esti soarele in noapte Esti precum oceanul in pustiu, Esti aproape dar si departe Si devreme si tirziu… Eu cu tine am sa fiu
38 poezii, 0 proze
Popa Ana Maria
Dorul vine si pleaca foarte usor,ca adierea vantului si a timpului...Ochii,parul,zambetul,chipul...dispar odata cu dorul si raman doar o amintire...Pana la urma cu toti ramanem doar umbre,amintiri. Ce se leaga de noi?...doar praf...pt ca tot in tarana ne intoarcem... Asa ca...ia aminte si nu-ti risipi timpul,traieste-ti clipele pt ca sunt scurte si le poti lua o data cu tine,in schimb avutia nu o poti lua.
17 poezii, 0 proze
Maftei Florentin
Evadare (tablou blitz spre un îndemn) Astăzi vremea însorită și al vremurilor caier M-au pornit, din cremenire, dând tribut un fel de vaier După luni de amorțire și noian de supărări, Teamă aspră de prigoană și pericol de-amendări! Cea mai de ales ocoală e spre râul ce îl știu; Scurt îmi asuprii căluțul, bicla-n rol de bidiviu, Înspre *Hatia Domnească, unde stiu eu o răstoacă De era cuibar de pește, lăng-a mănastirii toacă. Ierburile ce-mi lipsiră din timpuri de ghiocel Îs noian de albastrele, cimbrul si-n tufiș acel Fir măcriș cu frunza acră, lăstărișul din zăvoi Ține mura-n înflorire, ne asteaptă, cred, pe noi. Greieri în concert-orchestră masacrând tăcerea luncii, Cucul, numărând strigarea, îmi menește restul muncii, Iar o cucă mai blajină, din aval, un straniu capăt Mă avertizează cinic c-am trecut spre-al vietii scapăt. O înjur si-i strig: „cucoaie, nu mai arde-n glas furii, **Probozenii, or blesteme, că vei răguși-n Florii! Și, oricât, zeloasă cioară, tu încerci ca să mă sperii...
20 poezii, 0 proze
Ne ținem de nas
de Miclăuș Silvestru
Urât miroase-n tot orașul. Să nu mă-ntrebați de ce! O știți și voi prea bine. Cum văd că insistați, V-o spun în vorbe simple Și sper să nu vă supărați. E mirosul insuportabil al fabricii De...
Tânărul scriitor
de Nicolae N.Negulescu
Departe de speculativ, poetul Ionuț Caragea aspiră la revelarea fenomenelor autentice. Este o primă și esențială caracteristică a modalităților sale de ființare în edificiul liric pe care îl creează...
Servus, salut, servus!
de Ioan-Mircea Popovici
Cu pana pescăruşului, cu bila albastră a lui Picasso şi cu zarul Mariei Deschidem pagina filozofiei de boschetar Potrivită unui dialog planetar de pandemie Sămânţă de speranţă şi bucurie O pisică,...
Poem de închiriat prima noapte de dragoste
de Adi Cristi
am înțeles de ce trupul meu nu-mi mai aparține chiar dacă eu îl hrănesc, chiar dacă eu îl încalț și-i dau liber la zbor fără a avea știință ca l-am închiriat cuiva sau că i-am cedat altcuiva uzul...
principiul masculin
de dan petrut camui
ne ținem de șotii de parcă am cânta la pian cu trei mâini în cinematografe restaurante și restul clădirilor unde se servește în picioare soarele intens sceptic și secretos mă doare precum suprafața...
Despre nesimțire
de Ciprian Cioiulescu
În primul rând aș vrea să cer scuze tuturor nesimțiților pentru eventualul disconfort pe care li-l va crea acest articol, deși nu mă aștept ca vreunul dintre ei să se simtă cumva prost citind aceste...
am sa-ti cant
de Denis Canișcev
Am sa-ti cant azi ciar de dimineatsa cand prima raza va rasari am sa-ti cant cuvinte, sensuri, sunete si vibratii cuvinte fermecate profane si miracol ce se naste in noi dimineata este un miracol noi...
cromatică
de Stanica Ilie Viorel
îți lași culorile să cuprindă cuvintele precum mătasea pe trupul nud tremură atingerea roșului izvorât din dorință se împletesc nuanțele ochilor tăi le sorb albastrul cu un sărut promis pentru care...
Stănescu Elena-Cătălina - în șiragul castelelor ascultă uneori mandolina fluturilor
de Maria Prochipiuc
Plesca Adriana Doina cu spasme bate-ma sa tasnesc din mine intr-o explozie (nu vorbim de artificii) in o d a b u c u r i e i sa fiu toata o rana rana sarutului tau patimas bate-ma, inima, sa nu te...
primele semne ale sfârșitului iubirii dintre nori și un ceas de buzunar
de Cătălina Cangea
ne apropiem încet de foc ne arde ca pe niște calorii defrișate din borcanele cu gem și nu-mi pasă dacă azi e ultima zi în care se cântă despre fericire ce-ar fi să ne ținem de o singură mână n-ar mai...
