Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Servus, salut, servus!

( Numărătoare inversă. Aşa este cum zici, Igitur)

4 min lectură·
Mediu
Cu pana pescăruşului, cu bila albastră a lui Picasso şi cu zarul Mariei Deschidem pagina filozofiei de boschetar Potrivită unui dialog planetar de pandemie Sămânţă de speranţă şi bucurie O pisică, peste umărul ei, aruncă o privire spre mine Nimeni alta decât adjuncta lui Picasso, Japoneza Inna-Mittzy Cevede-o pisică peste umărul ei? O tăcere adâncă se scufundă-n cântare În urma ei, ecou de bâldâbâk vine din mare Pe urmele ecoului, valurile mării sărută plaja Un sărut permanent de iubire Izvor de nemurire… 3. Eroarea cea mai mare Când violoncelul cântă se adună-n inimi stele/ Fiecare cu minunea visurilor mele/ Într-un vis, pe o cărare coborâtoare spre mare/ Aleargă amintirile dimineţilor de vară/ Care încep într-o seară/ La o pipă şi o ţigară, pe scară... De la o eroare de calendar Până la o eroare de calculator Urc şi cobor o scară Cu toate treptele ei Eroare după eroare, după eroare Între erori, nici punctele cardinale Nu mai arată ce trebuie Acul busolei nu mai arată nordul De fapt, nici nu mai există busolă A dispărul împreună cu eroarea de calendar Eroarea-i în firea lucrurilor La facerea lumii Când l-a făcut Dumnezeu doar pe Adam A trebuit să revină, să corecteze eroarea Făcând-o pe Eva, mai puţin ascultătoare decât Adam Pe undeva o altă eroare Eroarea persistă, din treaptă-n treaptă Scara erorilor este la îndemână Eroare după eroare, după eroare De la eroarea de calculator Până la eroarea de calcul A zilelor de concediu la mare A legăturilor de avion A fuselor orare Încă o întrebare Care crezi că ar fi Eroarea cea mai mare? 2. Pe plaja Tympului fără sfârşit Toate se leagă între ele Azi este ziua ta de naştere Mâine seară vine Moş Nicolae Cu toate darurile lui Cât o claie mare de coceni şi de paie Ţinute tot anul la păstrare Uneori da, alteori ba Moş Nicolae vine pe un cal alb Anul acesta este un an mai special De aceea vine pe un murg, mai spre amurg Oricând şi oricum ar veni Bine că vine Deschide Nicolae cărare Pentru Moş Crăciun Şi pentru un an mai bun Zilnic găsim noi un motiv Să închinăm un păhărel Să bem din el Toate clipele dragi de până acum Să le înmulţim cu Jumătate de Infinit Pe plaja Tympului fără sfârşit 1. Ardeleanul nu se dezminte nici dacă s-a mutat casa lui din vârful muntelui pe malul mării... Ba mai mult... în vecinătatea mării se simte mai vecin cu Infinitul şi cu Dumnezeu... nu doar că se simte, chiar aşa şi este... "Nu pentru şcoală, ci pentru viaţă învăţăm" - Seneca Servus, salut, servus! Mă bucur că ne auzim, chiar dacă scările caselor noastre sunt la câteva fuse orare... Întru bucurie, toată luna să fie! Mesajele curg de la om la pom, de la pom la cer şi de aici, cu rădăcinile-n mister ne întindem din azi în mâine şi din mâine în ieri... I-am scris şi lui Costi Ioniţă, vecinul meu de scară... Pe pagina mea de ieri am postat videoclipul tău cu România mea... O bucurie! Felicitări... Mă bucur că suntem vecini de scară... în memoria mea, mămica ta încă te strigă de la fereastră: Costiiii…! Intră în casă... Imediat, mamă, răspundeai tu... peste jumătate de oră, mama iar te striga... Costiiii…, cobor la tine!... Ce să fac? Din poezie am trecut în poveste şi de aici am ajuns la prima dragoste, adică la Pictură. Vorba aceea, prin juniorul meu am mai trăit o viată şi prin juniorii lui, încă una. Sunt precum motanul meu, Domnul Picasso, cu trei vieţi la activ dintr-un singur motiv. Iubesc viaţa aşa cum este ea. Cu bune, cu rele, cu frumos şi urât, cu bune intenţii, nu de puţine ori, pe margine de prăpastie. Covidul a apărut ca un vrăjmaş invizibil pe care l-am ocolit de la început. Masca, spălatul pe mâini, vaccinul şi nu în ultimul rând, ca un ardelean care se respectă, o palincă bună. Fără supărări, din când în când o enervare, fără lupte cu vrăjmaşii, fără chestii inutile... Acum lucrez la Fata Mării. Am început cu Fata cu cercel de scoică… Mă bucur că ne auzim şi ne ţinem de fantezii, ca gospodarul acela care pricepe limbajul animalelor, păsărilor, câinilor şi pisicilor din ograda sa... Un cântec mă urmăreşte După el mai vine un cântec Şi încă unu, şi încă unu https://www.youtube.com/watch?v=xkXq1wAltxA https://www.youtube.com/watch?v=xwiPiQFqD-U https://www.youtube.com/watch?v=abfQQ1hzN9M Şi toate la un loc se adună în cântecul mării Undeva-cândva, în punctul albastru de pe dunga zării Care tot creşte, creşte, creşte Până ajunge o bilă albastră… Constanţa, Joi, din 2 spre 4 Decembrie, 2021
041680
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
763
Citire
4 min
Actualizat

Cum sa citezi

Ioan-Mircea Popovici. “Servus, salut, servus!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-mircea-popovici/jurnal/14159396/servus-salut-servus

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
Distincție acordată
George Pașa
Pe cine, oare, nu urmărește un cântec? Momente din viață care ai impresia că s-au șters, dar îți revin în memorie odată cu acel cântec similar clipei care unește firele nevăzute ale memoriei, asemenea zbuciumului mării care, val după val, își risipește perlele pe țărmul nimănui sau al tuturora. Melodiile lui Joe Dassin sigur nu sunt întâmplător alese („Salut”, „Pentru tine”, „Și dacă n-ai fi existat” reprezintă și pentru mine niște repere ale unei simțiri înalte). Ni se mai întâmplă să confundăm scara erorilor cu Scara lui Iacob. Oricum, scările muzicale de aici sunt în regulă, iar „rătăcirea” în poveste nu este, de fapt, decât o reîntoarcere la întâmplările, stările, neliniștile, iubirile, tristețile etc. care aduc la suprafață cântecul și nu-l lasă în uitare. Și dacă tot e numărătoarea inversă, inversez și eu puțin titlul, modificându-l parțial: „Salve, salut, servus!”. Așa, ca pentru „Scara fără nume”!
0
@ioan-mircea-popoviciIP

3.
Dincolo de dig, de pe una din insule, pleacă poveştile-n lume. Că o fi, c-o păţi, doar Dumnezeu poate şti. Cum, necum, pipa mea face un rotocol de fum, care se ridică, pluteşte, creşte, se împarte-n două, fiecare jumătate, la rândul ei, pluteşte, creşte şi se împarte-n două... Spune tu, până când?
Te-ntreb eu, de-ar fi să fie/ Cum ai face-n poezie/ Darul aşteptat din vie/ Ca să ţie, să-nflorească/ Bucuria să sporească/ Din Ardeal până la Mare/ Cu frumoasa aşteptare/ Începând cu o-ntrebare/ Ce faci, Dorra, zâmbeşti?
2.
Servus, Salut, Salve!
Acesta-i salutul care trăieşte mai bine-n
Casa de la pescărie, pe plaja Tympului,
La care se ajunge de pe Stradela Vântului
Pe Scara cu iederă de la numărul 17
Cu doi plopi şi arcade pontice la poartă
1.
Pornim? Hai să ne pregătim. Începem acum, în noaptea de Sfântul Andrei. Am lustruit bocancii pentru Sfântul Nicolae şi am pornit cu dreptul. Fireşte, putem spera orice. Nu-i bine să sperăm prea mult. Un zâmbet, o floare, un cântec de mare, o depărtare, o întrebare şi-un răspuns… Vine şi pleacă motivul cu tivul./ La un semn căzu cortina/ Lăsând să se vadă versul/ Am dat drumul la bilă...
Constanţa, Duminică, 5 Decembrie, 2021

0
@ioan-mircea-popoviciIP
Întru bucurie, în inima ta e duminică

Motto: “tac și eu
pășind vizual în urma ta pe o șosea pe care n-am fost niciodată”

Mulţumesc de întrebare. Pe ultima sută de metri îţi spun. Din vorbă-n vorbă se limpezesc apele. Nu lăsa îndoiala să-şi facă de cap. Totul şi toate, Întru bucurie, să fie, chiar dacă uneori e luni, ca acum, şi-n inima ta e Duminică…

Tocmai alergam spre mare
Prin praful memoriei, alergător, mi se întâmplă, sub tâmplă
Să-mi apară un gând rătăcit, despletit, ca o naiadă a Crişului Alb
Din plopiştea foşnitoare de la Voivodeni de Arad
Stând de vorbă-n versuri albe
Albăstrite de punctul albastru, căzut din Infinit
Pe clipa lungă de acum
Între porţi, tragem la sorţi o poveste în versuri
Un vers spun eu, altul tu, rupând, din când în când
Nuanţele cerului cu norii de la Histria, din cetate
Sau de la locul acela din stuf, unde pescuiam
Roşioare, crăpceni şi bibani
Petrecând câţiva ani
Într-o singură zi
Călare pe cal, Domnul Radical, galopând, trecea. În urma lui nori de praf şi rotocoale de fum din atunci şi acum. Stau în pridvor, martor la gâlceava clipelor lungi. Mă bucur să ştiu aceasta. Din calendar, adresele vechi, ca nişte iluzii, îmi trag cu ochiul complicitar. Parcă ar fi Fata Mării pe dunga cărării coborâtoare spre mare.
De aici, pânzele albe se colorează-n tablouri de Anul Nou
Pe care le-am avut expuse cândva la Hotelul Rex, în Mamaia
Râvnite de unii şi alţii, parcă aş fi fost un Dali
Trăznit de fericirea filozofiei de boschetar

E şi acesta un răspuns
Ca-n pilda aceea cu măgarul, boul şi gospodarul
Care trece-n pilda pescarului care-a scos din mare un efrit
Şi tot aşa, într-o zi de vară, deşi acum este, deja, iarnă
În sfânta zi de Moş Nicolae...


Constanţa, Luni, 6 Decembrie, 2021
0
@razvan-rachieriuRR
razvan rachieriu
“Eroarea-i în firea lucrurilor” şi împreună cu haosul provoacă debusolări, confuzii şi echivocuri, fiindcă dacă nu am face nicio eroare am atrage infailibilul, ireproşabilul, impecabilul şi dialecticile noastre s-ar apropia ca valoare şi ca adevăruri cu dimensiuni planetare şi epurate de îndoieli şi incertitudini, de dialectica perfectă a savaotului.
0