Poezie
Poem de închiriat prima noapte de dragoste
2 min lectură·
Mediu
am înțeles de ce trupul meu nu-mi mai aparține
chiar dacă eu îl hrănesc,
chiar dacă eu îl încalț și-i dau liber la zbor
fără a avea știință ca l-am închiriat cuiva
sau că i-am cedat altcuiva uzul fruct
fără a avea știința că nu-mi mai aparține
de la nivelul umbrei
și până la durerea de măsea
am un trup ce nu mă mai ascultă
ce o ia razna ori de câte ori îi ies în cale
de parcă aș fi dușmanul său de moarte
sau poate dușmanul său dintotdeauna
trece trupul meu peste mine și-mi râde în nas
de fapt
îmi râde în vânt,
atâta timp cât și nasul mi l-a însușit
și ochii, gura, urechile,
mâinile, picioarele, pieptul...
de parcă aș fi o hartă a tranșării
dintr-o oarecare măcelărie de cartier
cu antricotul bine evidențiat
și pulpa, vrăbioarele și ceafa
trece trupul meu peste mine
cum mai trece o părere de rău printre noi
atunci când
greșeala recunoscută este pe jumătate iertată
atunci când
recunoaștem strânși cu ușa sau de bună voie
că șoaptele arse până la transpirație
nu au fost vorbe goale,
cum goale au ajuns trupurile noastre
fără ca cineva să fi sesizat
din ce material îți era rochia de seară
cumpărată anume pentru noaptea acesta
răpitoare
tulburătoare, incandescentă,
de nelocuit pentru cei cu probleme cardiace
ce rost mai au astăzi trupurile
dacă oricum nu le mai aparținem
decât în măsura în care ne ținem minte
decât în măsura în care ne ținem de mână
decât în măsura în care
s-a deschis stăvilarul puhoaielor
torentelor, viiturilor sângelui meu
potolit doar de cântecul sânilor tăi
reveniți victorioși de pe câmpul de luptă
002879
0