cu privirea zidită pe chipul brunetei, ce avea ochii mai mari decât scrumierele de pe hol, am început să gândesc poezia

un poem linistit, matur, despre tumultul facerii poetice cu o deosebit de reusita priza la subiect. o constructie tip filet ce permite o insurubare usoara a ideii in gandul cititorului. lipsesc atat elementele spactaculosului gratuit cat si profunzimile sterpe, fapt ce confera poemului o aparenta simplitate dar care il distinge de noianul scriiturilor \"abrazive\".
felicitari stimabile Adi Cristi!

vă îmbrățișez pe toți cei pe care i-am cunoscut în \"Virtulaia IV\" și mai ales pe toți cei care mi-au rămas necunoscuți, apropiindu-mă de voi cu propunerea de a-mi trimite pe adresa mea de e-mail acristi@xnet.ro grupaje de 15 poeme și fotografiile voastre, pentru apariții individuale într-o pagină săptămânală, în suplimentul cultural Symposion, al cotidianului 24:ORE.

O neglijenta ucigasa fata de cum trebuie exprimata o poezie, agreseaza textul de fata in primele sale trei, patru strofe, pentru a-l inmorminta apoi definitiv, adica pina la sfirsit. Imi imaginez ca, daca poetul si-ar ridica propriile sale arme din rastel, lasindu-le pe cele ale lui Nichita la locul lor, am asista la ceva cu adevarat frumos. Cu alte cuvinte, imaginatia, ca si gindirea de altfel, nu este mai putin valoroasa decit simtirea, mai ales cind aceasta din urma se dovedeste superficiala, ca sa nu zic contrafacuta.
Si acum, sa aplicam la text.
\"poezia nu poate fi scrisă din perfecțiune\"
Un vers bun. Ne plaseaza intr-un miez pe care abia asteptam sa-l descoperim.
\"așa cum un strungar ar putea face
o bucșă cu ochii închiși sau\"
De aici intelegem ca perfectiunea la care se refera autorul implica un grad de automatism, un tic, um mestesug lipsit de viata.
Mai departe insa, ceea ce tocmai am inteles devine, frumos, ambiguu:
\"un filet melc gândindu-se aiurea
la femeia de acasă, înșurubată în grijile zilei\"
Filetul, despre care stim ca se insurubeaza, mesterit de strungar cu gindul la \"femeia sa insurubata\", e facut sa prinda intr-un intreg doua lucruri altfel fara nici o legatura. Raminem in incurcatura... Felul de a lucra, inconstient, al strungarului ne apare oarecum poetic. De ce atunci nu e el poezie? Hm... Aflam mai departe, cind autorul isi expune teza :
\"poezia se naște de fiecare dată spontan
ca un sărut sau ca un strănut

sau pur și simplu ca o schimbare bruscă de vreme

poartă cu sine o naștere
un nou alfabet scris cu aceleași semne,
dar cu trăiri diferite
de fiecare dată altele, de fiecare dată altele\"
Aici se vorbeste despre primele versuri: strungarul se gindeste la sotia sa si doar intimplarea, poetul, realizeaza o corepondenta intre lucrul asupra caruia se lucreaza si sotie...
Intepretarea mea este, desigur, un efect involuntar al autorului. Mi-e evident din cauza urmatoarelor versuri, caznite, mecanice, automatizate, imprumutate, false, snoabe, bovarice, melodramatice..

Cu mult drag port in mine magia Virtualei, asa cum bine zice si Alina.Bine ai facut sa reamintesti aici bucatele de seara unica.

Stimate Domn,
Marturisesc impresia deosebita pe care mi-ati facut-o la Iasi (cand ati vorbit liber), aceea a unui om de la care cu totii am avea ce invata. I-am chiar comunicat aceasta impresie unei vecine intamplatoare de scaun si neintamplatoare de alte lucruri. Poemul de fata insa mi se pare o deviere de la spiritul Virtualiei atat de mare incat nu poate fi justificata nici prin impresia mai sus amintita, nici prin renumele Dvs.
N-am inteles, acest poem este dedicat Virtualiei sau brunetei cu ochii cat scrumierele de pe hol (pardon, mai mari).
Si, la urma urmei cine era bruneta aia? Subtire poem v-a inspirat Domnule Adi Cristi, cred ca merita mai mult.
Cu toata stima,
Bobadil.

Mi-ar fi placut sa nu gasesc chei potrivite pentru poemul acesta sa sparg in tandari usa metaforei si sa las un bilet pe clanta usii pe care sa scrie poetul e plecat de dinspre casa Mi-ar fi cazut in stea de duminica un oras mare de Iasi cu faptura de agonia dar el si nu si nu vorbeam de poet
As fi lasat in intersectie acoperisul de la Bolta rece si in pom de cuvintatoare ultimul plisc al poeziei dar el nu si nu vorbeam de poet M-as fi rupt in 4 de dinspre 7 in podul domnului de Pogor sa rup fusta metaforei sa vada lumea cum se ascunde cuvintul de teama de necuprins dar el nu si nu vorbeam eu de poet De lunca si de verde codru m-as fi inmugurit eu in strigatul acesta dar vedeti dumneavoastra el nu si nu POETUL

- acest cintec am scris eu acum domnule de adi de cristi ca semn de pretuire...POETULE

Atunci cand stai \"cu privirea zidita pe chipul brunetei\" si ploaia marunta aduce secunda mai aproape de timpul strecurat aiurea, iti dai seama, privind anotimpurile scurse, ca EA are \"ochii mai mari decat scrumierele de pe hol\" si incepi sa gandesti poezia. Legi imperfectiunea literelor rescrise de perfectiunea ce nu poate fi scrisa odata cu ( aceeasi ) poezie ce \"se naste de ficare data spontan\". \"Ca un sarut sau ca un stranut\" intelegi drumul catre primul IAD, aplecat in ganduri deasupra RAIULUI \"pur si simplu ca o schimbare brusca de vreme\". Toti oamenii devin prieteni. Toti prietenii devin dusmani. Toti dusmanii devin contextul EU-lui nascut ca un \"un nou alfabet scris cu acelesi semne\". Redescoperi, odata cu toti cei nescrisi, aceleasi \"trairi diferite / de fiecare data altele\".
Arunci, \"de atatea altele si altele\", nervul incandescent al unei poezii ce \"nu poate fi decat inceputul / nu poate fi decat strigatul\". \"Si tot ceea ce-i urmeaza\" sunt asteptarile TALE care-ti dau un sens, in mijlocul unui NICAIERI. Poate fi orice \"stop cardiac\" in jurul TAU si orice \"emotie gatuita\" se poate transforma intr-un vers inexplicabil de BUN.
\"Poezia este o adunatura de cuvinte bucurate si inlacrimate / surprinse la furat din buzunarele realitatii\", pentru ca \"toti fluturii / toate caderile de frunza / toate impotrivirile lumii\" sunt ceea ce ingerii au pierdut din fericirea LOR uitata printre stele. Iar tabloul versificat se aduna, intr-o culoare unica, \"de frumosi si de frumoase\", colorand \"nebunia lor de a crede\" cu \"taina cuvantului\" ce \"mai poate tine secretul in picioare\". Doar galeria asta neuitata ( si totusi nedescoperita ) \"mai poate tine respiratia sugrumata / si trupul tremurand mai mult de silabisire decat de frig\". \"Mai mult de blestemul de a ne iubi / prin cuvintele rezemate de pat\", ne dezbracam de gramaticala stare si urlam BUCURIA de a fi CUVANTUL LIBER, imperecheat cu trupul desenat in litere rastignite de Dumnezeu.
\"Dupa magica intalnire\", surmenat printre zilele ramase, continui drumul descris in voia urmelor lasate...

Asistăm la o interesantă coborîre cu peripeții (aplauze furtunoase, dar și contestări cîrcotașe)în laboratorul de poietică al sentimentalului virtualist, îndrăgostit de poezie,Adi Cristi.
Cunosc vreo două (chiar trei) frumoase poete craiovene care se potrivesc modelului (brunete, cu ochii cît strachina). Cînd ți-aruncă o ocheadă, ești victimă sigură.Deci, atenție mărită, maestre Cristi!
PS Apropo de sonoritatea numelui,aș vrea să aflu noutăți bio-bibliografice despre un alt Adi ieșean, zis și Cusin, cel care mi-a delectat copilăria cu un poem superb, pe care îl recitam pe la serbări.