Popa Ana Maria

La umbră de călduri mari stă să-și întindă un crac!

D-aș fi ultimul poet Mintea bolnavă o să mi-o opresc De gânduri murdare, urâte să mă slobod, Mâinilor învățare le-aș da Să se iubească, să nu se mai urască Când se întălnesc Corpul torturat

Adunate-s slovele d-o carte, Adunate-s visele d-o ființă, Adunate-s vieți d-o moarte Ce uită aș cere iertare Din voci de copii ies rugaciuni Și-n prelată șed ceremoniale Orchestra mai cântă

tremură să moară au dansat prima oară ploaia de stele- meandra azi, își beau tăcerea căzutului din necuprins prea multor lacrimi de invinși cazaciocul steleor verzi- albastră se face

Brațele îmbrățișau Cu harul de a iubi Născuta, nenăscuta Fantasmă de zi, Fantasmă de noapte. Creatură a perfecțiunii, Fără chip Ce mi-ai furat așteptarea! Sunt aici, ești acolo Și oare să

Mă zbat în latul prins după frumos De săgeți de amar în inimă înfipte Aș vrea să mor, dar nu De vise, de daruri neîmplinite Privesc un fluturaș ce mișcă din aripi În zborul lui cuvinte

Þrrrr, țrrrr, țrrrr Alo?... ridic receptorul Americanul la telefon iubire! Picioarele mi se înmoaie pe loc, inima îmi bate ca nebuna în piept, încerc să-mi contolez vocea: Ah, bonjurikă! Ce mai

Nu te căi că ai tăcut Regretă că mi-ai vorbit Viața-i rătăcire Ce dulce-i viața Când nu o cunoști Ce aștepți? ... Ce aștepți va dispare Pasul ți-e rătăcirea De semeni stiința Ai să sporești

Dor de ducă Dor de-acasă Dor de mamă Dor de tată Dor de masă Dar mai dor Mi-e de tine frate Că tu-mi ești Cel mai departe Două țărmuri ne desparte Două ape cu Treișpe ani de-odată Doar

Tot înainte Cu săbii, săgeți de foc Tot înainte Elena, suav pleata-i curge Un ochi îi râde, un ochi îi plânge Inima icoană-i în suflet Ghimpii se metarmofează în plante adulte, Fata cea care

Visele ți le-am adus ofrandă la picioarele tale Ai grijă unde calci! ca să nu calci pe ele... Oh, Doamne! De ce simt oamenii că pot justifica moartea? E oare arogant sau... ? M-am temut de

Și iar și-a scos capul la iveală Ea, octombrie Luna ce a uitat să ardă în foc Chipurile de pe străzi s-au ascuns De ea, octombrie Următoarea după septembrie! Până și fragul pădurii a

Pas cu pas te voi urma Calc pe frunzele de nuc Cu mânecile suflecate Șterg noaptea ce se scalda în albie. Salba ți-e alunele pe care le adun acum Simt cum privirea mi-e furată De zburătoarea ce

Înger, demon? Nu mai știu ce sunt! Benefic, malefic? Nu mai știu în ce stare sunt! Simfonia? S-a oprit demult! În valuri albe, in valuri negre Trupul se dezgolește In iadul de foc se

În valea plângerii te scalzi tu sihastră Iepurele șchiop alergând spre țărmul De unde începe infinitul de lacrimi în scoici mici Pe care eu îl flutur într-un lung șir de pele în nuanțe albastre

O iarnă îmi geruiește în gand Patru luni am să mai aștept Cu ușa deschisă ca-n anul trecut Dar , iacă acum sunt bătrână Mai bătrână decât anul trecut Ceasul stă să-mi bată Cu fiecare secundă