Sari la conținutul principal
Poezie.ro

" Clipă dusă"20109 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Dușan PetroviciDP

Dușan Petrovici

AutorClasic

Dușan Petrovici (n. 23 august 1938, Varias, lângă Timișoara) sau Duoan Petrovic este un poet și traducător român contemporan de origine sârbă. A debutat în revista Orizont în 1965 și a debutat editorial în 1972 cu volumul Lebede ale puterii pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România. Stabilit în Düsseldorf, Germania, poetul lucrează în mod curent la volumul Însemnări atroce. Opere * Lebede ale puterii, Editura Albatros, București, 1972 * Obelisc, Editura Facla, Timișoara, 1974 * Neînceputa mireasmă, Editura Facla, Timișoara, 1975 * Obiecte pierdute, Editura Facla, Timișoara, 1980 * Clima temperată, Cartea Românească, București, 1981 * Autobiografie ermetică, Editura de Vest, Timișoara, 1992 * Erotica ermetică, 1994 (ediție bilingvă româno-germană) * Zaruri de apă, Colecția Brumar, Editura Brumar, Timișoara, 1999 * Nopți westfalice, Colecția Brumar, Editura Brumar, Timișoara, 2003 (cu ilustrații de Ioan Galea)

19 poezii, 0 proze

LS

lefter sorana

AutorAtelier

Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!

3 poezii, 0 proze

DeadFormyD

DeadFormy

AutorAtelier

Nascut intr-o alta parte a lumii... un cavaler dintr-o familie impunatoare se ridica impotriva tatalui sau pentru a-si implini misiunea de adistruge orce speranta a dusmanilor... el petrece fiecare clipa in antrenamentul pentru a strivi totul...

5 poezii, 0 proze

Alexandru RusuAR

Alexandru Rusu

AutorAtelier

Cred în Dumnezeul străbunilor mei daci si în mine, iar Credinta, Speranta, Vointa, Iubirea, Pacea, Constiinta, Viata si Stiinta sunt armele cu care lupt zi după zi pentru a face, prin Străbuni, punte între Pămant si Cer. Mă zbat clipă de clipă pentru o lume mai bună si sper din tot sufletul că voi apuca ziua în care să îmi văd visul împlinit, si Sfânta Patrie, întreagă din nou. În legătură cu ceea ce scriu: stiu că multi dintre voi îmi vor combate opiniile din momentul citirii. S-a mai întâmplat si nu am nimic împotrivă. Dar, vă rog, priviti doar pentru o clipă în adâncul sufletului vostru si veti întelege că noi, Oamenii, nu suntem pământ, ci pulbere stelară. Asa e de când există Universul si asa va fi mereu! Am venit însă pe lume Om, născut din femeie si bărbat, pe sfântul pământ românesc, si am datoria de a apăra destinul neamului meu, mai presus de destinele tuturor. Să învingă Viata Omenească! Asa să ne ajute Dumnezeu si Strabunii!

9 poezii, 0 proze

valeria tamasVT

valeria tamas

AutorAtelier

M-am nascut in acelasi loc unde se nasc si muntii, probabil din aceeasi piatra.Se spune ca oamenii sunt facuti din carne si oase , eu cred ca m-am nascut din piatra si apa, colturoasa si alunecoasa in acelasi timp, uneori ca un bolovan alb de pe coasta muntilor gata oricand sa o ia la vale.Imi place natura in forma ei salbatica, imi plac oamenii domoli si cu mult bun simt imi place lumea satului si daca m-as putea preface in ceva acela ar fi un clopot de biserica. Am trait vesnic printre oamenii pe care i-am iubit agatata de sufletele lor ca un scaiete.Am avut marele noroc de a cunoaste oameni minunati si de a fi iubita de cei care-i pretuiam.Altfel, dupa atatea zbateri un simplu inginer zootehnist, pui de bihorean pribegind pe meleaguri banatene.Mi-a placut intodeauna sa scriu ceea ce simt intr-o clipa anume ca din toate cele trecatoare ale vietii sa-mi ramana mici amintiri , cateva cuvinte pe care citindu-le sa ma bucur.

783 poezii, 0 proze

Daniela MateiDM

Daniela Matei

AutorAtelier

Nascută în orașul Chișinău, Republica Moldova, Daniela Matei și-a început ativitatea literară din primii ani de copilărie, cu mici catrene vesele acsate mai mult pe rimă. În clasa a șaptea, a publicat prima poezie în ziarul tineretului moldovenesc, Florile Dalbe. Fiind observată de poeta Eugenia Bulat, a fost primită în cadrul cenaclului literar, Clipa Siderală, în cadrul liceului Mircea Eliade din capitală. Acolo a evoluat si poezia ei a fost publicată în cîteva volume ale cenaclului, in diverse ziare și reviste precum Literatura și Arta, Poezia, și altele. A participat la diverse concursuri literare ocupînd mereu locuri de frunte. După care a urmat peioada de facultate, unde activitatea literară a Danielei Matei a observat o pauză, renăscîndu-se abia după absolvirea Universității. Multe dintre versurile Danielei Matei, așa ca Timpule, Prietenie, Unborn Love, și altele, și-au găsit frumusețea pe muzica Silviei Nanu, colegă de facultate și bună prietenă a autoarei. La 24 de ani,...

9 poezii, 0 proze

Helena SchmetterlingHS

Helena Schmetterling

AutorAtelier

Despre mine stiu sigur ca mi-ar fi placut sa fiu o printesa medievala. Sau sa ma plimb cu Stanescu mana in mana prin Union Square, sa-mi povesteasca despre cercuri si despre iertari. Despre ceilalti oameni stiu doar ca cel mai mult ma enerveaza momentele in care ma trateaza ca pe o femeie obisnuita. Sau acelea in care se pierd in jumatati de gesturi. In proiecte de vise netraite niciodata pana la capat. Cel mai des ma indragostesc iremediabil de aceia care valseaza in voie si dupa bunul plac pe portativ si-mi soptesc impletituri decente precum, iubito, while you’re traveling with me, desigur ca, you’ll never see the end of the road si baby, I think this is a song of hope. Mda. Si alte maruntisuri sentimentale de genul. Despre viata mea stiu doar ca imi scapa mereu printre degete momentul in care m-as putea aseza nestingherita pe un scaun, fie si numai pentru o clipa scurta de surpare in mine insami. Sau de adevar pe stomacul gol. Dar asta este alta poveste. Despre sufletul meu stiu...

17 poezii, 0 proze

AS

Adriana Simion

AutorAtelier

biografie... un cuvant greu de satisfacut dupa parerea mea... prea greu pentru mine. E inca devreme! Detin doar experienta putinelor clipe de viata, si poate si acelea pierdute!

13 poezii, 0 proze

adriana ilinAI

adriana ilin

AutorAtelier

"Mai bine o noapte eterna decat o zi fada,mai bine obscuritatea decat o lumina stearsa.."(E.Cioran) "We can do no great things,only small things with great love"(M.Teresa) Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe... Toti învatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar când traim nu putem învata nimic, fiindca nu traim în prezentul concret si viu, ci într-un viitor fad si îndepartat. (E.Cioran)

34 poezii, 0 proze

Erdei SergiuES

Erdei Sergiu

AutorAtelier

Am trecut prin focul mocnit al infernului, prin povara indelungata a agoniei si suferinta necrutatoare care cu cruzime si-a infipt pumnalul in inima mea. In aceste poezii mi-am deschis sufletul au reusit sa aduca lumina si caldura in viata mea inconjurata de intuneric si clipe reci. In privinta talentului meu consider ca sunt o piatra neslefuita, nu ma pretind un poet, mai degraba un muritor de rand care vrea sa traga un semnal de alarma privind lumea perversa, insensibila, egoista, superficiala si sadica in care traim. Dupa cum afirma demult apusul mentor "Friedrich Nietzsche":"Nu exista bine si rau, adevarat si fals... iubire si ura ci doar reactii si contrareactii la nevoile personale". Personajul meu se identifica cu societatea actuala, dar totusi sunt in contrast cu ea fiindca m-am nascut in epoca gresita.

16 poezii, 0 proze

Clipă dusă

de Andrei Pavel

Dansul trist al toamnei lasă-n urmă scrum, vântul îmi poartă-n suflet roiuri de frunzare iar tu, îmi umpli sufletul cu fum. Moartea devine dulce legănare. Sunt o vioară, spartă-ntre oglinzi, cu...

PoezieAtelier

Să nu mă ierți !

de NIMENI

Să nu mă ierți Fiindcă sunt vinovată De risipire În labirinturi reci ... Să nu mă ierți Fiindcă de rătăcire Pădurile sub pași nu au poteci ... Să nu mă ierți Că am lăsat doar marea Închisă într-o...

PoezieAtelier

albastru indigo

de Mihai Leoveanu

acea frumusețe obosită ațipise la țărm și globul ceresc îl ținea pe coapse greu de închipuit că destinul hotărât de astre ar fi putut să-l schimbe o femeie am întrebat însă din nou când am vrut să...

PoezieAtelier

din prima zi de școală

de Ștefan Petrea

îndrăgostit de mama-n anii șapte apoi mi te-ai ivit în sânge, fată ci azi, când amintirea-mi te desfată cenușa n-are-amor de păsări coapte. topind distanțe,-n vis eternizată, pe drumul treaz al unui...

Atelier

cartea risipitorului

de Constantin Lamureanu

CARTEA RISIPITORULUI Autorul datorează mult prietenilor și foarte mult dușmanilor săi. ceasornice Ochiul tău de undelemn mă petrece-ntr-o adâncă noapte, care pare încă scoborâtă din Eden. Și atunci...

PoezieAtelier

În ascuns freamăt al vieții șade culcată credința

de George Minea

Când clipa este dusă pe propastie de suferință, Moartea ce crede, că păcatul, este adâncit în inimă, Dispare în neant , flori de cristal mărunt , cresc în lumină de veac , Ce poți să vezi din cale...

PoezieAtelier

Clima absenței

de Odysseas Elytis

I. Toți norii spoveditu-s-au pământului: Locul lor un alean al meu l-a luat. Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul Unei mâini fără păreri de rău M-am strâns într-un nod de durere. II Clipa e dusă...

PoezieClasic

Răcoarea

de Dafina David

Sunt mai bune decât mine. Să mă vezi, totuși, trecând pe stradă, goală pușcă, îmbibată de aerul ars- mă lasă să stau așa, sforile nopții să fie învelișul meu, cărarea să mi-o sap înainte cu...

PoezieAtelier

clipă cedată spre a fi trăită

de Adi Cristi

clipă cedată spre a fi trăită 1. vorbește-mă până când nimic nu va mai rămânea din mine consumă-mă cu fiecare cuvânt cu fiecare gest desprins mie cu fiecare trecere de mână prin îmbrățișare facă-se...

PoezieAtelier

clipă cedată spre a fi trăită

de Adi Cristi

1. vorbește-mă până când nimic nu va mai rămânea din mine consumă-mă cu fiecare cuvânt cu fiecare gest desprins mie cu fiecare trecere de mână prin îmbrățișare facă-se voia ta / facă-se voia ta 2. am...

PoezieAtelier