Dușan Petrovici

las trupul meu prins în plasa ta dulce e un miros de soare în rostogolul iernii învins iată vin pisicile de scamă să-mi soarbă privirea în ochiul

Pești reci - ceasornice în mâinile noastre dar vii cum apucăm viața cu strigăte calde ahu aho ahu cade apa de sus peste noi și neaua drumului

Tinerii au dorul cel mai năpraznic de moarte, cu câte iubiri n-au ajuns în infern și pentru câte iubiri nu vor trăi o veșnicie - pe-o stradă roșie

Ah, norocoasele priveliști în care au încăput atâtea solemnități! De la biruința turmentată a ierbii și până la ecoul ignar al bondarului cămășile

Știi cum trece timpul mâinilor noastre reci barbar a fost ținutul dinlăuntrul tău descoperă-te de vis ca o femeie frumoasă și umblă prin lume ca

Știam că nu se poate fără umbre să ne fie viața și-am dat drumul unei sfere (ce minunată este carnea ei!) să plece în spații cu lotuși și grădini

acum deslușesc bine apele timpului: de o parte moartea în zdrențe culege ultimele resturi ale unor cuvinte posomorâte de cealaltă - vizibil și

O cei care adună păianjenii căzuți din soare și-au rupt în două solitudinea și iată acum suportă mai bine maladia ninsorilor coapte în sâni de

Moartea își face provizii din cărțile mele încă nescrise, iar timpul pierdut îmi atârnă ca un bolovan de gât Eu n-am primit nimic de la

Ochiul tăia cu scalpelul bucăți de ceară trandafirie carnea nuanțelor putrezea calm în acvarii la unii durerea bătea puternic din palme iar alții

Era de vară anotimpul, așteptam să vină ploaia când, ca o mașină a vremii ce este sare din noi Lucrul Banal (de ce vorbeam tocmai de dragoste

Am încercat să fug pe cataligele mele de sare să spun adio acestor unduitoare lanuri cu spice lungi de aur ce-și miroseau moartea crocușii

Mi-e trupul plin de neîncepute miresme doar neliniștea-și umple câteodată pânzele reci și trandafirul otrăvește spațiile albe ale sufletului

\"Acum nu mai avem decât să scoatem aerul dintre cuvinte\". Râul se înmulțise cu încă o conspirație iar noi ne-am pomenit mici purtători de știri

1. luați aminte: noi suntem niște morți care se joacă de-a poezia când poezia-i neputință și durere mușchiul de oțel al morții un jurnal atroce

Tu ai iubit numai gloanțele ude vara pe corso plimbată într-un cărucior de copil septembrie ceva mai amărui pe la pinteni și zarurile mele de apă

Nu mai ninge în Alemania, iubito, iar viața-i scurtă ca un punct; eu îți mângâi părul peste tot și trupul ca pe-un giuvaier prețios. Căci \"totul

Un animal mi-a tot scotocit prin buzunare ce-a scos de acolo nici astăzi nu știu la fotograf însă voi sta și voi zâmbi ca o cruce veche

rămâne totuși ceva: umbra umbrelor și crinul crinilor hainele vechi plutind prin odaie ca niște meduze și cărțile în pielea goală orânduite