Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Șirag de amintiri"1740 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
32 rezultate
Silvia BitereSB

Silvia Bitere

AutorAtelier

"Nu mi-am făcut vreodată din rugi șirag de perle Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele. Nu știu dacă există o Milă sau Dreptate, Dar totuși nu mi-e teamă: curat am fost în toate. Mă dojeniți că veșnic sunt beat. Ei bine, sunt! Necredincios mă faceți. Și ce dacă-i așa? Puteți orice să spuneți pe socoteala mea. Îmi aparțin. Pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!" (Omar Khayyam) - "autoportret"

142 poezii, 0 proze

Khvaja  Mohhamad  HavizKH

Khvaja Mohhamad Haviz

AutorClasic

KHVAJA SHAMSUDDIN MOHAMMAD HAVIZ s-a născut în prima jumătate a secolului al XIV-lea în cetatea Șiraz. Născut din părinți săraci, datorită geniului său, este pe rând ocrotit sau urgisit de șahii vremii. Ajunge să fie cunoscut datorită distihurilor sale, din Egipt până în Kitai. Nemuritoare lui gazeluri sunt imnuri închinate dragostei si vinului.

1 poezii, 0 proze

Șirag de amintiri

de Danut Gradinaru

Dintre atâtea clipe, petrecute pe când eram copil, mi-aduc aminte multe; șirag de amintiri în curcubeu de vis, apar și deapănă, încet, încet în ritmul solitar. Crâmpeie retrezite, de mi de ori în...

PoezieAtelier

Suflet de tăcere

de Mihaela Maxim

Ca un animal care și’a primit prada Mă-nchid în mine cu versurile tale, Între noi și noi acum Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri Ne rod cuvintele tălpile Dar privirea mea rămâne agățață de chipul tău...

PoezieAtelier

In Mediam Res

de Laurentiu Moise

I. Gânduri fără de somn îmi perindă nepătrunsul, afară, dincolo de ceas, aspre câmpii galbene – țipete roșii de maci îmbrobodite de vântul tandru – mi se-aștern privirilor : e cumpăna de ceas. Eu nu...

PoezieAtelier

Intruziune

de vorniceanu ionut

Azi ingerul fara aripi si zambet luciferic si-a ridicat din nou ochii si mi-a zambit.Il credeam plecat departe spre zarile unde poezia e muta si catecul mort,locul in care ne refugiem cand iubirile...

Atelier

e-n mine mondial război

de Valeriu D.G. Barbu

inima stă într-un scaun cu rotile cine a rupt pozele copilăriei și le-a înghițit? mă las de fumat, de fumat, de fumat aș vrea să merg în Italia (dar ești în Italia!) nu, nu, aș vrea să merg acolo în...

PoezieAtelier

iubire neterminată

de florin iordache

Iubire neterminată...de manea POEM FEMINIST Iubitule, ah ce mult te-am iubit sinceră, numai pe tine, Martirul meu drag al nopților șirag de ipostaze-amintiri... Blondele versuri Mi-au sfâșiat inima...

PoezieAtelier

Naturi nemoarte, ziduri sparte, sădite pe Via Iubire

de Dragoș Vișan

Creanga de stejar stătea în paharul de plastic. Te-ai gândit, după zece zile, s-o lași fără apă. Timpul scurs, ani și ani, o s-o facă treptat aurie. Iubito_Una, ai crezut că are nouă ghinde. Imediat...

ProzăAtelier

neputință

de Lidia Muraru

Strivește-mi nepăsările, ignoranțele și negările strânge-mi-le în șirag de țurțuri și pune-le la soare, topește-mi și gândurile banale și din aburul lor, un strop de apă rece pe ciocul vrabiei să...

Atelier

Retraire

de Iulian Dobritoiu

Pădurea verde din copilărie O simt cum cântă numai bucurie. Frunze și crengi vibrează la tot pasul, Melodii dulci cântate cu tot glasul. Apele reci și clare mă descântă, Mă cheamă iar la ele,mă...

PoezieAtelier

sirag de ganduri pentru indestructibili

de bianca giurgiu

pe etichetă va scrie răzbunare apoi se va lăsa un loc liber pentru gest pentru privire tăioasă pentru catranul frunzelor ce instalează periodic fenomenul pastelat al jupuirii din noi ezitările tale...

PoezieAtelier

Până la el ... De la el ...

de Bodea Diana Mihaela

Până la el eu eram un șirag de perle albe și perle negre așezate succesiv una alba una neagră una alba una neagră un joc de echilibru yin-yang de moderație și de dorită înțelepciune râdeam și...

PoezieAtelier

Clar de luna

de Alex Paven

Pe raftul de lemn masiv se vedeau clar doar doua bibelouri. Orice alte obiecte erau ascunse de intuneric. O raza de lumina lumina doar cele doua bibelouri: o pisica alba, cu o atitudine tipic...

ProzăAtelier

armuri de greieri

de viorel gongu

Armuri de greieri port pe la turnire, Eșarfa ta pe lance mi-e de-ajuns. Atâtea lupte fără dijmuire S-au depănat ca pânzele din fire Spre taina unui dor de nepătruns. Eu călătorul,care-i pururi mire....

PoezieAtelier

Cristina Trușcă - poezia unui joc de puzzle

de Maria Prochipiuc

Se împlinește aproape un an de când m-am întâlnit cu Cristina într-un mod cu totul inedit-tocmai pregăteam clătite cu flori de salcâm. Eram, îmi aduc aminte, într-un apus de soare când chat-ul deja...

EseuAtelier

Povestea fulgului de nea

de Pandele Maricica

Povestea fulgului de nea A fost odată ca niciodată că de n-ar fi nu s-ar povesti. A fost odată... -Ce vrei să-ți zic azi? -Spune-mi, spune-mi, spune-mi! -Da, dar ce? -Spune-mi Povestea fulgului de...

ProzăAtelier

Scânteieri din umbră (fragmente)

de Miralena Milany

II biciuiți de cravașa vântului arborii plâng despletind argintul fulgilor pe brațele nopții prin haiducia vremii desfrunzite caut cântecul străpuns al amintirilor ca printr-un muzeu antic dar mă...

PoezieClasic

Memorie

de gina-elena afrasinei

Te păstrez și astăzi într-o memorie eufonică de scoică fantoma ta măruntă ca un dinte de lapte zornăie copilăros prizonieră și astăzi nu-ți dau drumul când mi-am risipit eu amintirile sunt jocurile...

Atelier

retrospectiv

de Daniela Luminita Teleoaca

te doare și pe tine picătura de cer departe în care eu azi îmi îngrop obrajii înșir mătănii și țes șirag de petale ce au vrut, dar n-au știut să se așeze la timpul potrivit în aceeași fereastră. le...

PoezieAtelier