Poezie

In Mediam Res

3 min lectură·8 aprilie 2005

Mediu

I. Gânduri fără de somn îmi perindă nepătrunsul,

afară, dincolo de ceas, aspre câmpii galbene – țipete roșii de maci

îmbrobodite de vântul tandru – mi se-aștern privirilor :

e cumpăna de ceas. Eu nu îmi sunt !

II. Rezem priviri pe-o piatră arsă. Pustiul e ținut

în liniște – surdină de la Dumnnezeu își caută

din umbră ființarea – ajung sfios la mine – Efata !

III. Sunt când umbră rece când nesomn de veghe –

înlăuntrul meu zac mări – oceane de misteruri –

nu am ochi și simț de-a le percepe – toate

picăturile mă întregesc – mă izbesc în malurile

trupului meu de pământ : înțelesul meu...

IV. Drumul meu spre ziua din urmă este lung –

caută dușmanul firelor mele scurtătura – Dumnezeu

i se opune – îmi întinde-n gânduri firul Ariadnei :

înalț zmeie către Dumnezeu – printre privirile Lui

se-găduie lumina. O simțire și un gând.

V. Se strecoară vântul prin cireși – printre rune se alină

și prin mine se-otrăvește – eu nu îl simt. Încă vie

străduința mea de a-l învinge. Zâmbește scurt –

oglinda-mi otrăvește mintea – am albit.

VI. Ursitorul meu îmi dete duhului povară grea –

îmi strâng în minte și sub pleoape stropi de ziuă,

mieji de noapte, sâmburi de asfințit și cojile de

răsărit – crâmpeiele de amintiri să îmi închege sufletul.

VII. Ce calm pasiv ! Ce basme ascultam copil fiind –

ținut-am minte șoaptele străbunilor mei – am ferecat din

momentele lor în momentele mele – am ferecat

din sângele lor în sângele meu – am ferecat din

trupul lor în trupul meu – a ferecat din Dumnezeul lor

în Dumnezeul meu – privindu-mă, îmi văd urmașii

ferecându-mă…

VIII. Mergeam adesea la cules de raze – închideam încet

un ochi, apoi pe celălalt – lăsam doar dâra de

lumină slabă să intre-n clipa mea – prin gene lacrima

îmi scânteia tăcută. Tăcută la mine, mesaj la Dumnezeu.

IX. Mă-nclin în fața mării – mă-ncântă albastrul-negru

de pe fața ei – se gudură ca o pisică printre degete –

m-ademenește-n largul ei. Mă-ngroapă-n trupul ei.

De dimineață răsărise soare sacru – vântul aprins de stele

îmi spulberase hainele-mi către alte țărmuri.

X. Am cunoscut o fată - șăgalnic se-aprinsese în priviri.

Nisip în părul argintiu, șirag de perle pe grumaz.

Șapte zile n-am dat crezare vântului ce m-a uscat –

Am doar un loc – o scoică din șirag.

XI. Se-nchină sufletul meu soartei – cu ce cuvinte

s-a scris destinul meu ? Pe ce hărți s-au așternut

drumurile mele ? Bolțile mele pe ce zări s-au desenat ?

pasul meu pe ce cărări vor răsuna ? Focul meu de

dragoste ce fată îl va mistui ? Ce piatră se va ridica

în urmă-mi să-mi zdrobească credințele ?

Ce vânt va umple pânza din catargul meu, ce ploaie

va spăla păcatul meu – ce Dumnezeu mă va milostivi –

cana de apă și bucata de pâine rămase pe pervaz...

XII. Zi după zi pleoapele-mi albesc și gândurile înmuguresc –

arinii zac aduși de spate – ani de zile de trudire –

Eu am culori în ochi să pot vedea ce este – am ochi

să văd culorile ce-mi se cuvin – am gândurile mele

de-ndreptare – un Dumnezeu care mă ține-n suferințe –

o cruce de purtat – cuvintele din rună și vorbele din gânduri.

6 aprilie 2005, Câmpulung Muscel

001.911

Despre aceasta lucrare

Autor: Laurentiu Moise
Tip: Poezie
Cuvinte: 565
Citire: 3 min
Versuri: 61
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Laurentiu Moise. “In Mediam Res.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laurentiu-moise/poezie/115089/in-mediam-res

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.