Necunoscutului (EFATA)

Poate tu, necunoscut,

făptură cu păr negru lung

și ochi negri

vei putea tu, oare

înțelege cum mi-a fost

dat ca să-mi aștern

un drum prin viață.

Viața-i ca scrisoarea,

totdeauna în final se spune

un mesaj de revedere –

peste țări sau mări ?

cine oare poate ști ?

O icoană pusă între geamuri își aruncă palida lumină printre două universuri paralele: eu și tu ! Suspiciune-n prag de vară. Totuși vântul nu o stinge. Niciodată. Plutind înlăuntrul nostru adunăm amintirile de pe podele prăfuite: clipe tandre de singurătate. Sau îmi pot aduce-n suflet clipele necunoscutului, sfâșiindu-mi candela ?

Post scriptum:

Efata ! Și totuși atât de complex.

Și nu înțeleg din ce cauză toate acestea. Ar fi ca și cum aș arunca un pod între cele două părți ale mele. Dar care sunt, totuși, aceste două părți din mine ? Unii ar spune că lumina și întunericul, alții că ar fi apa și focul, alții, poate că pământul și cerul, alții că ar fi corpul și spiritul.

Spiritul viu – deschide-te ! Mergi pe pod până în cealaltă parte. Și probabil – nu ! sigur – a mers și a trecut podul. Și s-a întâlnit corpul cu spiritul. Iar acesta i-a spus un singur cuvânt: “EFATA“. Și așa am devenit eu. Și poate că acesta a fost și primul cuvânt.

16-01-1999

Câmpulung Muscel