Poezie
e-n mine mondial război
-boi-boi-boi...
4 min lectură·
Mediu
inima stă într-un scaun cu rotile
cine a rupt pozele copilăriei și le-a înghițit?
mă las de fumat, de fumat, de fumat
aș vrea să merg în Italia
(dar ești în Italia!)
nu, nu, aș vrea să merg acolo
în mine s-a refugiat victima unui asasinat
a unui abuz sau a unor false aplauze, totuna
delir
drogul meu
sfârcurile
scări rulante cubice pentru firmituri de amintiri
cine mă bărbierește pe sub piele?
părul din ceasornic e prea creț sau încâlcit
bărbierul Hitchcock, un prunc răzgâiat, călugăr acum, la intrarea în metrou:
știi? fumam mohorul cosit de potrivnici
în pășunea copilăriei – un fel de candid camera mă surprindea!
mă las de băut, de băut, de băut
aerul ăsta rece, păstos
țânțarii vomită pe oglinda wc-lui din gara niciunui tren
sângele supt
păcatele aleargă speriate, mă depășesc, ajung înaintea mea
în Italia
era cât pe ce să parcurg pieziș un infarct
scap
sărind de la fereastră, aici
pe acest câmp pustiit
din sfârcuri țâșnesc lacrimi rotunde și vii
mai vii decât am fost
sub craniu se insinuează vinovăția deși mă știam ne
ne... vinovat?
amprentele mele au rezultat la analize un altul
la autopsie pe biletul înnodat
pe degetul mare de la piciorul stâng e scris nume de femeie
pe sticla ochelarilor mei niște gheare desenează o hartă
Italia, ba nu...
diluviul se întâmplă sub pleoape, iată-l, Noe
este sarea din lacrimi niciodată plânse, Noeee!... oeeeee! ...o,e!
nu e
mă las de sex, sex, sex
și focul aici își ascunde izvorul
un șirag de cârnați îmi atârnă de gât ca un ștreang sau trofeu
pe fiecare cârnat e tatuat rânjetul celor bănuiți prieteni
îmi voi coase buzele, degetele care știau scrie, pleoapele nu
Italia este o himeră trecută pe hârți de pirați, hai acasă!
pleoapele sunt vinovate, să le răstignim! – strigă mama, halouri
ea mă strigă, e doar o virgulă pusă între subiect și predicat
restul femeilor au chipul ceramic
inima îmi ghicește zvâcnind în palmă destinele trecătorilor
mă ascund de mama într-un cuptor – și mă visez la plajă
pe litoraluri italice – bănuiții cârnați ies gata fripți
mi-e sete
mi-e sete de somn și-amnezii
pe scări rulante, pe contrasens trec femei fără sfârcuri
dopuri fără sticle, albii fără ape
mucuri stinse de un călcâi achilean pe macadamul retinei și...
Noe, iată-l, voluntar îmi duce gunoiul...
cutia neagră a minții smintite de întunericul vrac se sparge
pe tălpi țărâna descifrează poezia neîncepută
aplauzele se mută în ecou
pentru ambreiaje și frâne, toate frânele dedicate
scaunului cu rotile din inimă
nu am iubit niciodată, niciodată, niciodată
din cutie țâșnesc dezmințiri
fake news, fake news... scările rulante o iau obosite
pe scări
arca poate că
a ajuns în Italia și fără Noe
(porumbel trădător!)
obuzele fac balet pe o scenă improvizată – nările oricui
din viori țâșnesc gloanțe sticloase
lingurile se prefac în rachete intercontinentale
globulele albe de spaimă se pitesc printre crăpăturile venelor
aruncătoarele de flăcări destupă sticlele de champagne
guvernele măresc exagerat salariile uzinelor goale
pe străzi se-mbulzesc tot mai multe țeste rase
alungate din spitalele bombardate cu moș-crăciuni
dezertez, dezertez, dezertez
dar unde?
patul puștii este conjugal
pernă e nourașul în care mă visez pâine
sfârtecate
degetele arătătoare cad cu grindina
sun la prima ușă
iertarea nu-i acasă
nici casa nu-i acasă, nici firescul război
cine locuiește aici? Hei!
Noe își ține respirația – înfulecase porumbelul cu fulgi cu tot
nudă, arca răsuflă ușurată, pfiu!
rotile de scaun, smulse, imită aplauzele
prin fumul regent se zărește abia ecoul
infarctul a venit prea târziu
nu-i nicio inimă să-l îmbrățișeze
cutiile toracice golite fac nonșalant promenade
limbile nu mai știu nicio limbă
nici tăcerile nu mai sunt precum odinioară
ah, de-aș fi iubit, să fi iubit, iubit...
delirul se spulberă, deschid găvanele
ochii, plecați de multă vreme, se uită
se tot uită în alte părți despre care
nu are rost să...
041.641
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu D.G. Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 641
- Citire
- 4 min
- Versuri
- 101
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu D.G. Barbu. “e-n mine mondial război.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14177367/e-n-mine-mondial-razboiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GMDistincție acordată
GMGabriel Nicolae Mihăilă✓Un tex, în care se simte revolta, pe care l-am citit cap-coadă ca și cum aș fi trecut pe un pod suspendat din sticlă. Am găsit imagini puternice care vin Val-Vârtej, așa cum i-aș spune uneori lui Valeriu. Mi-a plăcut! Mai trec!
0
VBvârtejesc spaime și dubii cu frica-n sânul deloc avramian! (nu mă întreba cât purta la sutien Avraam!) ... ”podul de sticlă s-a topit, a venit poetul și l-a stelit”
0
OADistincție acordată
halucinant text, un drog, cu siguranță!
un război mondial se petrece în trupul și mintea poetului.
cum cred că ți-am mai spus, poemele tale au un umor fin, deși abordează foarte serios dramatismul, în diverse ipostaze. iar aici, în plus, tentantă este abordarea pe mai multe planuri, de parcă sari din real în ireal și invers, din trecut, în prezent, în viitor după un scenariu bine regizat.
mi-a plăcut mult.
un război mondial se petrece în trupul și mintea poetului.
cum cred că ți-am mai spus, poemele tale au un umor fin, deși abordează foarte serios dramatismul, în diverse ipostaze. iar aici, în plus, tentantă este abordarea pe mai multe planuri, de parcă sari din real în ireal și invers, din trecut, în prezent, în viitor după un scenariu bine regizat.
mi-a plăcut mult.
0
VBsuntem încă tributari culturii grecești, tragismul e în toi, mondială este doar spaima (și mustul din gingii), nu vom găsi pacea altundeva decât în fiecare (când și-o va dori, de aia e și războiul, nu avem pace în noi înșine)
planurile sunt halucinații semn că sunt pierdut și știi că drogul nu are nevoie droguri!
umorul e dubiul
planurile sunt halucinații semn că sunt pierdut și știi că drogul nu are nevoie droguri!
umorul e dubiul
0