"Între lumi " – 21230 rezultate
0.01 secundeMeilisearchNicolae VASILE
Cercetător, inventator, scriitor (prozator, poet, eseist, dramaturg), jurnalist, profesor universitar. Cărţi publicate: Punctul de sprijin, Roman, 2000; Echilibrul Marinarului, Roman, 2006; Reinventarea omului, Eseu, 2011; Omul ciclic, Poezie, 2013; Taxa lui Caron, Poezie, 2014; Ştiinţă şi prejudecăţi, Eseu, 2014; Universul ciclic, Poezie, 2015; Românul ciclic, Proză scurtă, 2015; Dominoul iubirii, 2015; Dominoul iubirii. Raiul, Roman 2016; Sistemismul, Filozofie, 2017; Grădina Domnului, Poezie, 2017; Ioșca, Sică și Mitică, Teatru, 2017; Zâna și Viața, Roman, 2017; Clubul, Roman, 2018; Sistemismul. Bazele științifice, Filozofie, 2018; Citadela Perpetuă, Filozofie, 2018; Începutul cercului, Poezie, 2019; Hectomeronul Coronavirus. O sută de gânduri din pandemie, proză scurtă, 2020; Enciclopedia SCRIITORI din GENERAȚIA 2000, istorie literară, volumul I, 2020, volumul II, 2021, volumul III, 2024; Controversiada, Teatru, 2023; Aforisme și Învățăminte sistemice, 2024; Între lumi, Roman,...
116 poezii, 0 proze
Adina Pietrosanu
Sunt omul care nu stie de unde a venit dar incearca sa se regaseasca in umbrele parintilor. Cand nu se regaseste ramane undeva pierdut intre vis si realitate. Asa ca acum asa sunt, suspendata intre doua "lumi", incerc sa ma hotarasc pe care voi ramane.
92 poezii, 0 proze
Radu Iuliana
Asa eram odata: "Dornica de libertate si suferind de lipsa ei,dornica de cunoastere, de oameni, nebuna dupa copii, nebuna dupa calatorii ( pe care le voi face probabil in alta viata -sau in aceasta, dar doar cu puterea imaginatiei), cu sufletul sfartecat de neputinta umana asupra mortii fizice, cu o mare lacrimi latente, asteptand parca prilejul sa iasa la suprafata, sa-mi incetoseze ochii, in ciuda luminii lor si a zambetului vesnic din ei si de pe buzele mele. Ma zbat in permanenta intre doua lumi si inca ma tarasc, nu zbor! Incerc sa gasesc adevarul unic pe propria mea cale, Practic o autoeducatia continua, neobosita pe care mi-o aplic cu zambetul pe buze!" Acum doar sunt.
16 poezii, 0 proze
Apati Vasile-Cornel
"E liniste iarasi, eterna speranta, Cand cuvantul cade in genunchi si atinge durerea ce inunda ochii limpeziti de lacrimi." Prin promisiuni ma vad pe mine in aceeasi oglinda cuprinsa de spaima de nevazutul chip de ceara ce cuprinde miezul unei calmitati monotone. Se aseamana momentul desfatat de rodul sangeriu al unui trup de zmeura cu atingerea ta blanda ce era sa ma culeaga din obscurul inamic al meu numit captivitate. Prins intre doua lumi, cei ce au aripi si cei ce stiu sa zboare pentru ca aripile-mi cad precum fluturelui toamna, somnambul de vise tomnatice intrat in deriva intr-un peisaj venit odata cu vremurile grele cand coltii demonilor hazardati vor sa strapunga vlaga oricarui zburator. Plecati va spun!Eu inca stiu sa zbor si munca de creatie o fac dupa propriul gust dupa o cerinta divina care ma cheama prin vibratiile celorlalti frati.Simt detaliul oricarui cuvant sau replica unei fraze privita prin ochi buni clari, povesti triste ce vor lasa riduri vor imbatrani privirea...
4 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
John Ronald Reuel Tolkien
John Ronald Reuel Tolkien (n.3 ianuarie 1892 - d.2 septembrie, 1973) a fost un scriitor, poet, filolog și profesor de universitate englez, cunoscut cel mai bine pentru cărți fantastice clasice: Hobbitul și Stăpânul Inelelor. A fost profesor de anglo-saxonă la Oxford din 1925 până în 1945 și profesor de limbă și literatură engleză din 1945 până în 1959. A fost un Romano-Catolic devotat și prietenul lui C. S. Lewis - amândoi fiind membri ai clubului de discuție cunoscut sub numele The Inklings. După moartea sa, fiul lui a publicat foarte multe cărți bazate pe notațiile lui și manuscrisele nepublicate, incluzând Silmarillion. Acestea, împreună cu Hobbitul și Stăpânul Inelelor, formează un complex de povestiri și poezii legate între ele, precum și istorii fictive, dialecte inventate și eseuri despre lumi imaginare ca Arda și Pământul de Mijloc. Între 1951 și 1955, Tolkien a publicat un Legendarium al acestor povestiri. Deși mulți alți autori au publicat lucrări fantasy înaintea lui,...
7 poezii, 0 proze
Alexandru Obedenaru
Poetul cu "figură baudelairiană!, Alexandru Georgică Obedenaru, s-a născut în București, la 13 iulie 1865. Deși în poeziile sale, de formă concentrată, proslăvește moartea, el va duce până la adânci bătrânețe o existență de jovial noctambul, de om de spirit, fantezie și umor. Decorat, sărbătorit de Societatea scriitorilor români, Alexandru Obedenaru a fost o figură cunoscută a vechii boeme literare, de stil macedonskian, la al cărui cenaclu participă în mod activ după 1888. La 75 de ani revine în presă, în ziarele "Dimineața" și "Adevărul", cu amintiri din tinerețe, care nu sunt simple fragmente autobiografice, ci pagini de evocări memorialistice, de reconstituire a unei lumi intelectuale apuse, o galerie de scriitori, actori, pictori, muzicanți, pierduți în amintirea Bucureștilor de altădată. Încă din 1894 este funcționar la Academia Română, împărțindu-și existența între munca aridă de bibliotecă și poezia parnasiano-simbolistă, prelungită până târziu, în indiferența totală a...
9 poezii, 0 proze
Eugen Ionesco
Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie (13 noiembrie, pe stil vechi) 1909, Slatina - d. 28 martie 1994, Paris; cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze) a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6). Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și cea a marelui său precursor Ion Luca Caragiale. Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse născută Ipcar, avea cetățenie franceză. La vârsta de patru ani își însoțește familia în Franța, unde va rămâne până în 1924. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România. În noua lor familie cei mici au fost supuși la unele abuzuri fizice și verbale, iar această traumă a...
15 poezii, 0 proze
nicolau george daniel
Nascut in Bucuresti, 1976, absolvent al Colegiului Universitar de Birotica (2001), am ales domeniul managementului resurselor umane, adica un mediu in care ma simt cel mai bine, in care emotiile oamenilor nu sunt mereu cenzurate. Sunt casatorit si am in prezent o fetita care imi lumineaza viata. Poate copiii nostrii vor stii sa duca mai departe traditia pasiunii pentru romantism, pentru visul frumos al inteligentei, pentru ca noi romanii, indiferent cat de hoti si de vicleni suntem considerati, am fost si vom fi mereu mai aproape de D-zeu prin caldura sufleteasca si prin pasiunea cu care stim sa iubim. Sper ca viata sa imi permita sa compun texte care sa ajuta oamenii sa intre intr-o lume ideala, sau macar sa imbratiseze intr-un mod ideal toate sentimentele si trairile pe care m-au incercat si pe mine.
19 poezii, 0 proze
Alexandru D. Ropalidis
Intre paradoxal si nefiresc se anunta vocea poetica, distincta, matura si profunda a lui Alexandru D. Ropalidis. Necunoscut pana acum, autorul are deja un discurs poetic autentic si individualizat. Amprenta lui stilistica oscileaza intre "nebunia inspirata" si greata sartriana proiectate pe un imens ecran al constiintei de sine. Versurile sale au intensitatea unei fotograme cinematografice si se propaga cu viteza rabdatoare a cuvantului tesut in mii de fire aidoma unei panze de paianjen. Realitatea este doar un pretext pentru punerea in scena a ceea ce, candva, Renee Magritte numea--dand umbrelor un contur sensibil si o semnificatie--"misterul si melancolia unei strazi". Alexandru D. Ropalidis produce prin versurile sale deopotriva misterul cat si secretul "alchimic" de ai da acestuia o forma sensibila. Traian T. Cosovei CONTEMPORANUL-Ideea europeana nr. 26,27,28,29(557-560),iulie 2001
30 poezii, 0 proze
Intre lumi...
de Iuliana Serban
Înăuntrul copacului născut în mine de semințele gândurilor lumii, s-a strecurat un dor aprins de zbor. Îmi îmbrățișez frunzele în căderea lor spre rădăcinile care susțin cerul, protejându-le de...
Între lumi
de Ana Blandiana
Trec dintr-o viață într-alta Mângâind ușor Coama leului somn De la intrare, S-a obișnuit cu mine Cu veșnica mea dispariție în zori, Cu veșnicele mele întoarceri Crepusculare. Înfrântă, uneori Nu mai...
între lumi
de Alina T. (Manole)
alege, îmi spuse, femeie sau bărbat? și m-am ales femeie alege, îmi spuse, femeie sau bărbat? și mamă mi-am ales alege, îmi spuse, femeie sau bărbat? și mi-a ales iubit și nu pe tine ... dimineață...
Între lumi
de Marinescu Victor
stelele se-ngrămădesc în abacul cerului începe numărătoarea nopților cu lună plină văntul aleargă desculț pe străzile pustii pe sub ferestre ce zidesc întuneric dincolo de vise ridică poalele...
Între lumi
de Camelia Tripon
Gotterdämmerung și zorii O adiere blândă îmi mângâie ființa în purpură de stele pulsează a mele umbre din ele curg smaralde și chihlimbare ude, vârtej de ape, imagini scăldate-n aur. Un cer coboară...
Între lumi
de maria mosincat
Târziu în noapte, o stranie fantasmă mă ademenește spre alte tărâmuri zornăind cheile eternității. Mă zbat, mă prind de rădăcinile cerului în timp ce strig cu spaimă: Doamne, mâna-mi dreaptă strânge...
Între lumi
de Camelia Tripon
Liniștea sapă adânc în fundamentul timpului Despică firul clipei în unde șovăelnice, Un trup încremenit dual, Lumină fir între viață și moarte Coboară sau urcă o dâră rece Pașii sacadați ai unei...
Între lumi
de Cuth Hajnalka
Simt o lume deasupra mea O lume în care suntem noi înșine O lume în care suntem nemuritori, În zile în care nu trăiesc Scriu viața așa cum nu e ea Și vinu-l sorb încet ca și cum e făcut doar pentru...
Între lumi
de Stănică Ana
Cu ochii închiși, te căutam prin lume Și nu înțelegeam de ce nu te găsesc, Când tu, de fapt, erai parte din stele, Un corp ceresc plutind prin univers. Mi-am îndreptat privirea către tine Și parcă...
Între lumi…
de dadal cristinel
Sângele-mi curge în hohote ca râsul Satanei pe lespezi de templu pustiu adăstând jertfa mea între duh și pământ ca și cum aș fi mort, ca și cum aș fi viu… nemurirea-mi zâmbește ca fată bătrână s-o...
