Între lumi

Târziu în noapte, o stranie fantasmă mă ademenește spre alte tărâmuri zornăind cheile eternității. Mă zbat, mă prind de rădăcinile cerului în timp ce strig cu spaimă: Doamne, mâna-mi dreaptă strânge încă rădăcinile pământului, nările mele adulmecă miros de ierburi, ochii mei privesc un soare blând. Mâna-mi stângă, Doamne, tremurătoare doar, s-a agățat de-o stea. Surâde-mi înțelept, prefă-te că nu mă vezi înspăimântată între cer și pământ.