Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Îndrăgostiți fără de voie"9695 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
40 rezultate
Jaufré RudelJR

Jaufré Rudel

AutorClasic

Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...

2 poezii, 0 proze

Paicu GeorgianaPG

Paicu Georgiana

AutorAtelier

Născută în Constanța, îndrăgostită de mare, încerc să îmi croiesc un drum doar al meu în viață, călăuzită doar de lumina propriei mele voințe, de încrederea în mine insămi. Scriu poezii de 8 ani, începând, ca în multe alte cazuri, cu versuri banale, alergând apoi între curentele literare, găsindu-mi liniștea când în romantism, când în simbolism, când în modernism...apoi, o luam de la capăt, ca într-un maraton fară sfârșit. Acum, în plină floare a vârstei, îmi permit să privesc cu încredere spre viitor și cu înțelegere spre trecut.

1 poezii, 0 proze

OJ

ozanda johanes

AutorAtelier

Sunt un om absolut obisnuit, unul dintre aceia pe langa care treci fara sa-l observi. Aproape invizibil. Totdeauna am fost indragostita de ceva sau de cineva . Intai am iubit satul in care m-am nascut , un sat de munte cu oameni calzi. Acolo am invatat sa iubesc oamenii, copacii, vantul. Am iubit ca un adolescent , cu inflacarare, apoi ca un om matur, cu ratiune aproape. Acolo am scris primele poezii. Am gasit in fiecare om pe care l-am intalnit ceva care sa-mi atraga atentia , o trasatura fizica sau morala care e unica. Imi iubesc copilul ,prin care retraiesc din nou toate etapele vietii . Sunt medic si imi iubesc pacientii ; de la ei am invatat ca omul isi scoate la iveala acea parte buna mai ales cand e in suferinta. Si ca in oricare individ, oricat de rau ar fi, tot exista o farama de bunatate. Imi doresc sa pot avea in suflet tot restul vietii puterea asta de a iubi. Ceva...Sau pe cineva..

4 poezii, 0 proze

Ionescu AlinaIA

Ionescu Alina

AutorAtelier

nascuta 4.03.1981 absolventa Liceul Pedagogic ,Targoviste, 2001 absolventa Faculatatea de Litere, romana-franceza , Universitatea Transilvania, Brasov, 2005 albolventa master:Limba , cultura si civilizatie romana in context european , Universitatea Valahia, Targoviste, 2006 iubitoare si autoare de poezie încăpățânată până în măduva oaselor, ajung unde îmi doresc fără a călca pe cadavre, ci reamintindu-le cum era când erau în viață îndrăgostită de oameni, chiar și de cei care au uitat de condiția lor îmi iubesc mama și tatăl mai mult decât viața mea Am sacrificat Brașovul și am ales să-i rămân un simplu vizitator! Moto-ul meu în viață:Înainte de prieteni, mă am bine cu dușmanii Realitatea-artefact al vieții Acum Las Iluziile Nenăscute să zburde pe Afară... Din iunie 2009...mama, am o fetita minunata Maria Sofia, o minune vie

28 poezii, 0 proze

Popovici AlexandraPA

Popovici Alexandra

AutorAtelier

Ce pot spune despre mine? Sunt o fata cu obisnuita nascuta in Oradea,Romania.Am ochii caprui si m-am apucat sa scriu poezii cam din clasa a 4 a.De atunci de cand am descoperit aceasta parte a literaturii care, pot zice ca m-am indragostit de ea.Practic eu nu am prea mult timp sa scriu poezii deoarece am facut si fac o multime de lucruri(gimnastica ritmica,canto,design vestimentar,etc.)pe care le tratez pe fiecare cu seriozitate si cu pasiune.Am concurat la olimpiade judetene(romana,mate,informatica,fizica) la care am luat mentiuni.Poate ca voi avea un viitor plin de peripetii si de lucruri minunate dar cum nu stiu pot zice ca ma voi stinge ca o flacara necunoscuta intr-un univers neguros.

19 poezii, 0 proze

Maria CitonaMC

Maria Citona

AutorAtelier

fără legătură profesională cu poezia, dar, îndrăgostită de poezie

42 poezii, 0 proze

marius sentonoiMS

marius sentonoi

AutorAtelier

Sunt nascut intr-o zi de 1 ianuarie,in orasul Campia Turzii...nu am avut nimic in legatura cu poezia dar am inceput sa scriu-parerea voastra conteaza...the_smith8410@yahoo.com As Vrea-poezie Fara Viata-poezie Natura Indragostita 2-poezie Regret-poezie

4 poezii, 0 proze

Alexandra IvanAI

Alexandra Ivan

AutorAtelier

Așadar: să spunem doar că m-am născut acum 20 de ani la Oradea, pe la 12 am început să cânt și să compun, la 16 m-am mutat în București să urmez un vis desființat din cuvinte de toată lumea, iar la 18 m-am îndrăgostit pentru prima oară. Cronologie, right?! De scris, scriu de când mă știu, fără scuze/pretexte/pretenții, ci din pură plăcere. Muzica rămâne mereu pe primul-plan – și nu, nu e un vis imposibil de realizat, să îmi împart cântecele cu lumea întreagă! Vă mai spun așa: nu pot trăi fără muzică, dragoste și cafea. Acestea-mi sunt viciile și sunt mândră de ele. Ca daytime job, sunt redactor la o revistă de actualitate muzicală – și, printre picături, mă ocup de un blog, "Ganduri ratacite". ALEXANDRA IVAN http://fatacusoarele.wordpress.com www.alexandra-ivan.home.ro

21 poezii, 0 proze

MO

Matei Octavian

AutorAtelier

n.02 09 1986 .Imi place mult toamna precum si luna Mai. Un copil... Nu am avut intentia sa public niciodata, nimic.De scris scriu pentru sufletul meu.Cred in mine.Pe acest site am vrut totusi sa las cateva randuri drept multumire celor care, la randul lor, ma incanta cu frumoase cuvinte. Consider ca, pe cat posibil, poeziile nu trebuie criticate dintr-o perspectiva artistica, ele fiind ceva intim, pur. ( Scrie intotdeauna ceea ce simti,sentimentul brut:seva creatiei! - citat preluat de la Bejliu Anne-Marie [AnMar] ).In rest... o critica constructiva, inteligenta, este intotdeauna binevenita. http://www.chicagotribune.com/news/columnists/chi-970601sunscreen,0,4664776.column Maxima lui Ashely Montague Ideea este sa mori tinar, dar cit mai tirziu posibil. Simtul umorului nu-l au decit fiintele tragice. Dumnezeu exista iar cautarea lui trebuie sa inceapa in noi Intr-o zi "m-am indragostit nebuneste de-o fata" si toata poezia din mine a fugit in dragostea pentru ea. A da, adesea IS EXTREM...

15 poezii, 0 proze

Gavril KostachisGK

Gavril Kostachis

AutorAtelier

Cand la Cenaclu fost-am prima data In miez de noapte argintie Visam sa intalnesc o fata Dar m-am indragostit de Poezie!

96 poezii, 0 proze

Îndrăgostiți fără de voie

de L. R.Claudia

De ceasuri multe, în pahare, trei picături mai sunt. Coniacu-a dat la fiecare, un foc ce arde-ntruna. Doamna privește consternată și fără vreun cuvânt; Se uită la cel ce-i arată: când dragostea, când...

PoezieAtelier

Clopote pentru amandoi

de Adi Cristi

PREA MULTE DIMINEÞI PENTRU O SINGURÃ ZI (Răscolind după cei acoperiți de vârstă ca de mormânt / mi-am găsit primii mei blugi, tăiați de milițianul de cartier) 1. (Piața Publică a Orașului a fost...

PoezieAtelier

Răpirea

de Virginia Elizabeta Chereches

Mândruliță cu bujori Þi-ai pus în cosițe flori , La ureche busuioc în dragoste s-ai noroc . Mama ta când te-a făcut Rău nu i-o fi părut . Te-a scăldat cu rozmarin Viața să o guști din plin . Doica...

PoezieAtelier

Lexicon umoristic. I - M.

de george geafir

I. I – 1. Literă cu coloană vertebrală. 2. Arac pentru zarzavat literar. I a – Na, poftim! I a h t – Limuzină cu apă la bord. I a p ă – 1. Sex gingaș cu ochelari de cal. 2. Ruda brează a măgăriței. I...

Atelier

Porunca a șasea

de Viorel Darie

Porunca a șasea Pe râul Velica, ce își varsă apele în râul Marea Morava, la sud de Beograd, exista, din vremuri străvechi, o localitate numită Jagodina, foarte vestită în istoria Serbiei. Era locul...

ProzăAtelier

Mânăstirea privirii

de Remus Cretan

Sunt situatii in viata cand albastrul de la fereastra se decoloreaza si ii uita pe oarecare doi indragostiti in camera destinelor, oferindu-le sansa sa se priveasca direct in ochi. Prin lumina...

EseuAtelier

Mic îndreptar

de Lucian Pop

Erau doi tineri îndrăgostiți, Max și Cornelia, care se pregăteau de bacalaureat. Într-o seară, cum se plimbau mână-n mână pe malul Someșului, deodată căzură la pământ ca secerați.După câteva clipe,...

ProzăAtelier

Acolo,sus

de Jim Morrison

Mintea-mi ascunde culori pe care vreau să le cunosc Ochii-mi privesc lacomi spre noi linii ce desenează acelasi orizont Calm,deschis,mitic si depărtat Amintit în poeme cu morti si cu îndrăgostiti,cu...

PoezieAtelier

Noapte, calimară albă

de mircea trifu

Am călătorit prin mine, încă-o viață, delirând, Ziua amăgeam deșertul numai să îi sorb nisipul, S-ajung singur-a mea clipă ce pe gânduri stă, creând, O clepsidră fără minte, unde poțI întoarce...

PoezieAtelier

Lutul

de Florentin Cristian

Am visat că zburam cu avionul și bărci pluteau pe sub noi și se legănau cu îndrăgostiți Soarele pentru ei era o lună Pentru că fata nu avea voie la plimbare nocturnă Se înfiripa dragostea în mine...

PoezieAtelier