Poezie

Noapte, calimară albă

1 min lectură·15 iulie 2018

Mediu

Am călătorit prin mine, încă-o viață, delirând,

Ziua amăgeam deșertul numai să îi sorb nisipul,

S-ajung singur-a mea clipă ce pe gânduri stă, creând,

O clepsidră fără minte, unde poțI întoarce timpul.

Și din ea să-ți fac un munte cât o lacrimă de mare

Să-l îmbrac cu o pădure, verde, cât un cer de mic

Și-ntre ziduri de petale să-ți închid singurul soare

Doar că mă privea de sus, când voiam să ți-l dedic.

Am să-ți desenez pe spate două aripi cu cerneală,

Strânsă de doi ochi-nchisi, noapte-i călimară albă

Și mă-ntorc cu tine-n zbor din greșeală în greșeală

Să ne corectăm poema vieții noastre, scrisă-n grabă.

Și te port în vechiul leagăn de pe crucea de căruță,

Sub privirea mamei mele sorbind laptele iubirii

C-am visat-o-n altă viață cum ne căuta desculță

Îi cântau pașii prin suflet ca o toacă-a mânăstirii.

Le-am pus lupilor zăbale prinse-n litere de-argint

Să ii țin legați în versuri, că-s îndrăgostiți de tine

Și-mi cobor capul în poala-sfântă-a unui labirint

Să mă uit de bună voie, până ai să dai de mine.

00924

mircea trifu. “Noapte, calimară albă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14128610/noapte-calimara-alba

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.