Gavril Kostachis

Tu mă porți ca pe-o scrisoare Dintr-o stare-n altă stare...

În cartea vieții, azi, e o albă filă pe care o semnez cu greu și nu mai scriu nimic în ea îl las pe Dumnezeu.

Întru căderea, ce năștea mișcări de aer și de gând gura fierbinte își căsca mormântul meu flămând.

Aveam un papagal pe care-l îndrăgisem tare mult. Dar iată, într-o zi, acesta își luă zborul găsind o fereastră deschisă. Greu fără el, dar nu mică mi-a fost mirarea când, după trei zile, a apărut pe

De-o să rezolv problema, ce mare bucurie ! E ca și cum aș învârti o farfurie. Necazul meu rămâne, precum știi Că am de învârtit mai multe farfurii. Și asta se întâmplă zi de zi. Le-nvârt pe

Ce dulci sunt frunzele de dud. Îmi place să mă învelesc în mătase dar tot un vierme rămân. Odată m-am retras într-un cucon și am simțit în mine muguri de aripi. Aveam nevoie de singurătate și timp de

Către rai calea-i îngustă și-n pantă Lenea din mine cere o scara rulantă.

- Chiar mă iubești? tăcere... așa urât și sărac? tăcere... -cum să iubești pe cineva care se gândește atât de puțin la tine? spune-mi! am izbucnit in lacrimi... și-n ele am găsit răspunsul

Viziune cromatică Cadru pe cadru succede Bucurie statică Fericirea transcende...

Mă simt bine în cochilia mea. Întunericul mă învăluie ca o plapumă groasă. Liniștea se risipește odată cu scâncetul confraților mei zdrobiți în încercarea lor disperată de a trece granița. Fiori

Clape albe, negre clape Scâncet revărsat pe ape Sărut clipa care trece Una-i caldă, alta-i rece Și mi-e bine sau mi-e rău Cu mila lui Dumnezău.

Sfinte Ilie, alungă norii grei ai necredinței, ca lămurit să putem vedea orizontul slavei dumnezeiești, dintru care să irumpă îmbelșugat ploaia Duhului Sfânt, iar lemnul proaspăt ud al cunoștiinței

Când ne naștem cât un ghem Ne lăsăm în grija mamei Vrem, nu vrem... Întru moarte toți cădem și ăst trup în miez de lut îl așezăm Vrem, nu vrem... Cât trăim irumpe-n suflet cest îndemn: Facă-se dar

Inima în piept răsună Dorința e rea sau bună ? După floare Roză pare După fruct, e mătrăgună!

Când mă strecor prin gratiile de fier prin rugăciune, inima tresaltă. M-avânt spre cer dar cad ucis de fiecare dată.