Sfinte Ilie

Pentru tine, de la cineva care a imprumutat, fara sa stie, numele Sfantului Ilie.:)


Ultima poveste


Numai cine a citit-o pe îndelete, cu dragoste și cu stăruință știe cât de frumoasă este această poveste numită… credință. Cine a răsfoit-o filă cu filă, oprindu-se la înțelesul fiecărui cuvânt: singurătate, lacrimă, îngenunchiere, nădejde, bucurie, ori milă…


Mi s-a întâmplat și mie să aud o astfel de poveste plină de poezie… Dar și dacă aș fi citit-o-ntr-o carte, tot mi-ar fi plăcut să o zic mai departe…


Se spune că a existat, undeva, într-o căsuță din creierul munților, un băiat. Singuratic și potolit. Dacă a lăsat lumea, cu toate bucuriile și durerile ei, retrăgându-se în locul acesta ferit, a fost doar ca să ducă aici o viață simplă, în taină și să nu se mai uite nimeni la chipul lui frumos, sau la haină. Și nici chiar la sufletul său râvnitor, deși, a li-l vedea, nu le era dat de Dumnezeu tuturor.


Ducea aici o viață cam grea… Imposibil de înțeles de către oamenii comozi pentru ce atâta se nevoia. La rândul lor, oamenii bogați și lacomi nu pricepeau defel cum putu un băiat care avusese bănet, nu glumă, să renunțe la el.
Pentru oamenii sentimentali era și mai dificil, ei se gândeau cu lacrimi în ochi că ar fi putut să se căsătorească, să aibă și un copil. Cât despre cei cu știință, deci și cu multe prejudecăți, considerau că s-a retras în munți doar ca să fugă de unele responsabilități.


Pe toate acestea băiatul le cunoștea, dar nu le lua în seamă. Și nu din nepăsare, ci din grijă, din dragoste și din teamă. Nu ar fi vrut să gândească nimic greșit... despre nici măcar unul dintre cei despre care v-am povestit.


Aceasta era menirea lui, așa cum fiecare în viață are o menire, să se retragă din lumea care îți promite, dar nu are puterea să-ți dea fericire. Să se ostenească în inima lui, să alunge de acolo păcatul și somnul, ca să poată fi cu adevărat vrednic într-o zi de întâlnirea cu semenii și cu Domnul.